Consiliere Psihopedagogica

Copiii trebuie ascultaţi!

Iată un imperativ care ne duce cu gândul că probabil de multe ori copii nu sunt cu adevărat şi suficient de mult ascultaţi. Cercetătorii americani au observat că în grupurile de terapie, unde copiii sunt invitaţi să vorbească despre problemele lor, deschiderea acestora se produce destul de dificil şi aceasta pentru că nu au fost învăţaţi să-şi exprime sentimentele, opiniile, interesele. Chiar după 10-15 minute de discuţii, copiii încă se simt jenaţi să vorbească.

Pentru a consilia şi îndruma elevii, profesorii trebuie să dobândească o serie de abilităţi, dintre care cea mai importantă este aceea de comunicare eficientă. Atunci când oamenii nu cunosc detaliile şi condiţiile unei bune comunicări, cred că oricine posedă aceste abilităţi de comunicare. Toţi conversăm, ne întâlnim pentru a discuta, pentru a dezbate diverse probleme. Dar, oare, de fiecare dată reuşim să şi comunicăm?

Pentru a răspunde la întrebare, să lămurim mai întâi ce este comunicarea umană. Suntem obişnuiţi să definim comunicarea ca o transmitere de informaţii de la un emiţător la un receptor. Iată o definiţie care nu surprinde complexitatea actului de comunicare la fiinţele umane. În sensul său cel mai larg comunicarea presupune co-împărtăşirea unei semnificaţii. A comunica înseamnă “a fi împreună cu”, a împărtăşi şi a te împărtăşi, a realiza o comuniune de gând, simţire, acţiune. Intenţia de a transmite o informaţie nu se soldează automat cu un act de comunicare. Se întâmplă adesea ca oamenii să vorbească fără a reuşi să comunice cu adevărat, iar alteori să comunice fără a scoate un cuvânt sau fără a avea intenţia de a comunica ceva (L. M. Iacob). Dacă lucrurile stau aşa înseamnă că nu ne-ar strica să ştim mai multe despre “arta” de a comunica.

Vom fi profesori, vrem să dobândim abilităţile de comunicare!?

Când discuţi cu ceilalţi asculţi cu adevărat sau îţi aştepţi doar rândul ca să vorbeşti? Asculţi cu adevărat sau îţi asculţi propriile gânduri?

Atitudini cerute de ascultarea efectivă a interlocutorului (Gordon, 1970)

• Să vrei cu adevărat să auzi ceea ce are de spus celălalt

• Să vrei sincer să-l ajuţi pe celălalt

• Să fii capabil să respecţi opiniile, sentimentele, valorile celuilalt, chiar dacă ele vin în contradicţie cu ale tale

• Să realizezi că trăirile, opiniile pot fi schimbate şi să nu fii derutat atunci când copiii exprimă stări puternice de supărare sau tristeţe

• Să ai încredere în capacitatea oamenilor de a-şi rezolva problemele

• Să crezi în importanţa pe care o are ascultarea în asigurarea suportului celuilalt