Metode de Invatare, Comportament Asertiv

18.Metode de învăţare a unor atitudini şi comportamente pozitive inspirate de practica behavioristă/comportamentală

• Tehnica desensibilizării sistematice

Subiectul este învăţat să se relaxeze sau să se comporte într-un mod care e incompatibil cu apariţia anxietăţii în prezenţa unor stimuli anxiogeni. Se consideră că modelele comportamentale anxioase nu sunt altceva decât răspunsuri condiţionate. Subiectul este învăţat să rămână calm şi relaxat în situaţii anxiogene.

Pentru aceasta se cer a fi parcurse următoarele etape:

1. Învăţarea relaxării (primele 6 şedinţe de consiliere) - de regulă este folosită metoda relaxării musculare progresive.

2. Stabilirea ierarhiilor constă în stabilirea situaţiilor generatoare de anxietate în ordine descrescătoare.

Exemplu : cazul unui copil care manifestă fobie faţă de câini – contactul direct cu animalele mari poate reprezenta stimulul cel mai anxiogen. Fotografiile cu câini pot reprezenta un stimul mai puţin anxiogen, iar prezenţa unor animale mici cu blană, un stimul şi mai puţin anxiogen.

3. Etapa desensibilizării intervine după ce subiectul stăpâneşte bine tehnica de relaxare ; i se cere să se relaxeze, timp în care consilierul descrie tot felul de scene, începând cu cele neutre şi înaintând progresiv pe linia stimulilor generatori de anxietate. Subiectul este solicitat să-şi imagineze scenele descrise. În momentul în care acesta spune că se teme, şedinţa se termină.

Procesul de consiliere continuă până când subiectul devine capabil să rămână relaxat la stimuli anxiogeni care îi trezesc teamă. Durata medie a unei şedinte de desensibilizare este de cca. 30 min./2-3 ori/săpt. Un program concret de desensibilizare durează de la câteva săptămâni până la câteva luni.

Există unele situaţii în care tehnica desensibilizării nu este eficientă: indivizi cu dificultăţi în învăţarea relaxării ; situaţii în care ierarhiile de stimuli anxiogeni sunt irelevante sau pot ghida în mod greşit subiectul; existenţa unei inabilităţi de imaginare.

Din contră, există situaţii în care această tehnică s-a dovedit deosebit de utilă: reducerea tracului în condiţii de examen; terapia fobiilor; tulburări anxioase; frigiditate şi impotenţă sexuală.

• Întăririle pozitive si negative constau în prezentarea unor stimuli pozitivi, respectiv negativi după anumite răspunsuri ale subiectului, cu scopul creşterii frecventei atitudinilor si comportamentelor pozitive si diminuarii celor negative – interdictii, recompense simbolice, materiale etc.

Exemplul 1 : profesorul oferă elevilor 5 min. pauză după realizarea unor sarcini. Dacă după oferirea pauzei creşte calitatea realizării sarcinii, pauza devine întărire pozitivă.

Exemplul 2 : părinţii lui X (elev clasa a VI-a) nu îi permit acestuia să iasă din camera lui până ce acesta îşi termină temele. Dacă după această regulă X îşi face temele, stimulul (faptul că stă în camera lui fără să iasă în timp ce îşi face temele) devine întărire negativă.

Exemplul 3 : unui elev din clasa a doua i se reduce perioada de joacă cu 5 minute, până în momentul dispariţiei comportamentului disruptiv.

În procesul de aplicare a întăririlor pozitive si negative se cer a fi respectate câteva reguli : să fie aplicate constant, imediat, cu calm; sa nu fie criticata persoana, ci comportamentul acesteia; interdictia sa fie precedata de un avertisment; intaririle negative să fie acompaniate obligatoriu cu întărirea comportamentelor pozitive, acceptate; să fie precedate de un avertisment.

Atenţie !!! A nu se folosi pedepsele corporale! Acestea nu sunt eficiente din mai multe motive: pedepsele corporale atacă persoana şi nu comportamentul; nu determină identificarea cauzelor comportamentului ; determină o scădere a stimei de sine a subiectului crescând frecvenţa comportamentelor disruptive; poate duce la vătămări fizice. Pedeapsa corporală este un mesaj subtil prin care îi transmitem subiectului că cea mai bună metodă de rezolvare a problemelor este forţa fizică; are consecinţe emoţionale negative asupra subiectului : frică, iritabilitate, izolare.

De asemenea, este contraindicată utilizarea etichetării comportamentale, ca modalitate de înlăturare a comportamentelor indezirabile. Etichetele comportamentale întăresc comportamentul neadecvat – dacă unei persoane i se ataşează frecvent o etichetă, ajunge să se comporte conform acelei etichete (Eşti timid !); reduc şansele de dezvoltare personală (Eşti un elev slab la matematică ! – elevul X nu va face eforturi de îmbunătăţire a performanţelor sale şcolare); reduc motivaţia de schimbare (Oricum nu sunt talentat la matematică, nu are sens să fac eforturi pentru a fi mai bun !).