Citirea și Interpretarea Sfintei Scripturi în Biserica Răsăriteană

Seminar
9/10 (1 vot)
Domeniu: Religie
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 27 în total
Cuvinte : 7470
Mărime: 60.66KB (arhivat)
Publicat de: Florin Chiș
Puncte necesare: 0
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Conf. Dr. Cristescu Vasile
Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" Universitatea “A. I. Cuza”, Iaşi

Cuprins

  1. 1. Introducere
  2. 2. Interpretarea Sf Scripturi
  3. 3. Inspiratia Sf Scripturi
  4. 4. Pozitia Sf. Parinti cu privire la inspiratia si interpretarea Sf. Scripturi
  5. 5. Raportul dintre Sf. Scriptura – Sf. Traditie – Sf. Biserica
  6. 6. Concluzii
  7. 7. Bibliografie

Extras din seminar

1. Introducere

Cuvintele rostite odinioară de către Iisus Hristos, în timpul vieţii Sale pământeşti, nu s-au pierdut, ci au rămas în veac, fiind tezaurizate împreună cu mărturiile despre El, în Sfînta Scriptură. Carte a vieţii şi a nemuririi, Scriptura este cuvîntul scris al lui Dumnezeu. Harul Domnului, cum se exprimă Sfîntul Vasile cel Mare, răsună în ea. «Cuvintele pe care vi le-am spus sînt duh şi sînt viată» (Ioan VI, 63), a zis Mântuitorul înşuşi. Creştinismul este viata ce izvorăşte din puterea acestui duh al cuvintelor lui Hristos. Neînţelegerea sau necunoaşterea lui aduce cu sine răstălmăcirea literei. Pierzând duhul şi viaţa cuvintelor lui Hristos care nu este altceva decît Tradiţia, care elucidează şi explică, analizează şi interpretează conţinutul Scripturii, gândirea sectară aşează în locul ei «litera care ucide» (II Cor. III, 6), considerînd litera ca singurul criteriu al adevărului. Având datoria de a păstra «unitatea Duhului, întru legătura păcii» (Efes. IV, 3), cum ne spune Sfîntul Apostol Pavel, sîntem obligaţi să menţinem înţelesul unitar al textelor sfinte, străduindu-ne să cunoaştem şi să înţelegem Scriptura în lumina Tradiţiei apostolice

2. Interpretarea Sfintei Scripturi

Biserica Ortodoxă recomandă credincioşilor citirea Sfintei Scripturi, dar prin aceasta nu se îngăduie fiecăruia s-o tâlcuiască după priceperea sa. În Sfânta Scriptură ave recomandări clare, atunci când Sfântul Apostol Petru spune „în ele sunt unele lucruri anevoie de înţeles, pe care cei neştiutori le răstălmăcesc ca şi pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare” (II Ptr. 3, 16),vorbind despre unele scrieri ale Sfântului Apostol Pavel. În Faptele Sfinţilor Apostoli, în capitolul 8, diaconul Filip, îl întâlneşte, în drum spre Gaza, pe famenul etiopian, care citea din proorocul Isaia. Filip l-a întrebat: „înţelegi cele ce citeşti?”, iar famenul a răspuns:„cum voi putea înţelege de nu mă va povăţui cineva?”(FA 8, 27-31).

Necesitatea interpretării Sfintei Scripturi s-a simţit chiar de la începutul creştinismului, datorită faptului că el aducea o învăţătură nouă. Primul ei interpret a fost Mântuitorul Iisus Hristos. El a explicat, în numeroase rânduri, Vechiul Testament, precum şi unele parabole personale, cu înţeles mai complicat pentru ascultători.Urmând metodele de instruire şi educare religios-morală aplicate de Mântuitorul, Sfinţii Apostoli şi urmaşii lor legitimi au continuat cu multă conştiinciozitate şi responsabilitate această operă delicată.

Preview document

Citirea și Interpretarea Sfintei Scripturi în Biserica Răsăriteană - Pagina 1
Citirea și Interpretarea Sfintei Scripturi în Biserica Răsăriteană - Pagina 2
Citirea și Interpretarea Sfintei Scripturi în Biserica Răsăriteană - Pagina 3
Citirea și Interpretarea Sfintei Scripturi în Biserica Răsăriteană - Pagina 4
Citirea și Interpretarea Sfintei Scripturi în Biserica Răsăriteană - Pagina 5
Citirea și Interpretarea Sfintei Scripturi în Biserica Răsăriteană - Pagina 6
Citirea și Interpretarea Sfintei Scripturi în Biserica Răsăriteană - Pagina 7
Citirea și Interpretarea Sfintei Scripturi în Biserica Răsăriteană - Pagina 8
Citirea și Interpretarea Sfintei Scripturi în Biserica Răsăriteană - Pagina 9
Citirea și Interpretarea Sfintei Scripturi în Biserica Răsăriteană - Pagina 10
Citirea și Interpretarea Sfintei Scripturi în Biserica Răsăriteană - Pagina 11
Citirea și Interpretarea Sfintei Scripturi în Biserica Răsăriteană - Pagina 12
Citirea și Interpretarea Sfintei Scripturi în Biserica Răsăriteană - Pagina 13
Citirea și Interpretarea Sfintei Scripturi în Biserica Răsăriteană - Pagina 14
Citirea și Interpretarea Sfintei Scripturi în Biserica Răsăriteană - Pagina 15
Citirea și Interpretarea Sfintei Scripturi în Biserica Răsăriteană - Pagina 16
Citirea și Interpretarea Sfintei Scripturi în Biserica Răsăriteană - Pagina 17
Citirea și Interpretarea Sfintei Scripturi în Biserica Răsăriteană - Pagina 18
Citirea și Interpretarea Sfintei Scripturi în Biserica Răsăriteană - Pagina 19
Citirea și Interpretarea Sfintei Scripturi în Biserica Răsăriteană - Pagina 20
Citirea și Interpretarea Sfintei Scripturi în Biserica Răsăriteană - Pagina 21
Citirea și Interpretarea Sfintei Scripturi în Biserica Răsăriteană - Pagina 22
Citirea și Interpretarea Sfintei Scripturi în Biserica Răsăriteană - Pagina 23
Citirea și Interpretarea Sfintei Scripturi în Biserica Răsăriteană - Pagina 24
Citirea și Interpretarea Sfintei Scripturi în Biserica Răsăriteană - Pagina 25
Citirea și Interpretarea Sfintei Scripturi în Biserica Răsăriteană - Pagina 26
Citirea și Interpretarea Sfintei Scripturi în Biserica Răsăriteană - Pagina 27

Conținut arhivă zip

  • Citirea si Interpretarea Sfintei Scripturi in Biserica Rasariteana.docx

Alții au mai descărcat și

Mântuitorul Iisus Hristos învățătorul nostru suprem

INTRODUCERE Afirmaţiile mesajului creştin trebuie să prezinte propoziţii certe, nu ipoteze sau opinii personale. Ele pot avea un astfel de statut...

Viziunea patristică despre Sfintele Taine și șansa împăcării omului cu Dumnezeu

INTRODUCERE "Sfintele Taine sunt lucrări sfinte, instituite de Dumnezeu întrupat, prin care, în Biserică, într-o formă văzută, se împărtăşeşte...

Jertfa Mântuitorului pe Cruce și Actualizarea Ei în Jertfa Euharistică

INTRODUCERE Trăim într-o societate în care preocupările faţă de lucrurile materiale şi trecătoare sunt prioritare, într-o lume pe care cu mândrie...

Probleme de bioetică cu privire la începuturile vieții umane

INTRODUCERE Referitor la Dumnezeu şi la om, teologia ortodoxă pleacă de la adevărul fundamental revelat că atât Dumnezeu cât şi omul sunt...

Epistola I către Corinteni

Introducere Cei doisprezece ucenici, pe care Domnul Iisus Hristos i-a ales apostoli şi vestitori ai săi, au aplicat asupra Bisericii începătoare...

Preoția După Rânduiala lui Melchisedec în Tâlcuirile Sfinților Părinți

INTRODUCERE Apostolii, ca şi preoţii asociaţi lor, preiau misiunea pe care Iisus şi-a asumat-o când a zis: "Duhul Domnului este peste Mine, pentru...

Responsabilizare, auto-responsabilizare și înduhovnicire în viața studentului teolog

Exemplu de Introducere Orice român şi bun creştin este dator, cred, să se îngrijească şi să cunoască istoria Bisericii sale naţionale şi istoria...

Tainele de inițiere în viața creștină

Introducere După căderea în păcat, comunicarea harică între Dumnezeu şi om a fost pierdută, omul intrând în moarte sufletească şi osândă veşnică,...

Ai nevoie de altceva?