Citirea și Interpretarea Sfintei Scripturi în Biserica Răsăriteană

1. Introducere

Cuvintele rostite odinioară de către Iisus Hristos, în timpul vieţii Sale pământeşti, nu s-au pierdut, ci au rămas în veac, fiind tezaurizate împreună cu mărturiile despre El, în Sfînta Scriptură. Carte a vieţii şi a nemuririi, Scriptura este cuvîntul scris al lui Dumnezeu. Harul Domnului, cum se exprimă Sfîntul Vasile cel Mare, răsună în ea. «Cuvintele pe care vi le-am spus sînt duh şi sînt viată» (Ioan VI, 63), a zis Mântuitorul înşuşi. Creştinismul este viata ce izvorăşte din puterea acestui duh al cuvintelor lui Hristos. Neînţelegerea sau necunoaşterea lui aduce cu sine răstălmăcirea literei. Pierzând duhul şi viaţa cuvintelor lui Hristos care nu este altceva decît Tradiţia, care elucidează şi explică, analizează şi interpretează conţinutul Scripturii, gândirea sectară aşează în locul ei «litera care ucide» (II Cor. III, 6), considerînd litera ca singurul criteriu al adevărului. Având datoria de a păstra «unitatea Duhului, întru legătura păcii» (Efes. IV, 3), cum ne spune Sfîntul Apostol Pavel, sîntem obligaţi să menţinem înţelesul unitar al textelor sfinte, străduindu-ne să cunoaştem şi să înţelegem Scriptura în lumina Tradiţiei apostolice

2. Interpretarea Sfintei Scripturi

Biserica Ortodoxă recomandă credincioşilor citirea Sfintei Scripturi, dar prin aceasta nu se îngăduie fiecăruia s-o tâlcuiască după priceperea sa. În Sfânta Scriptură ave recomandări clare, atunci când Sfântul Apostol Petru spune „în ele sunt unele lucruri anevoie de înţeles, pe care cei neştiutori le răstălmăcesc ca şi pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare” (II Ptr. 3, 16),vorbind despre unele scrieri ale Sfântului Apostol Pavel. În Faptele Sfinţilor Apostoli, în capitolul 8, diaconul Filip, îl întâlneşte, în drum spre Gaza, pe famenul etiopian, care citea din proorocul Isaia. Filip l-a întrebat: „înţelegi cele ce citeşti?”, iar famenul a răspuns:„cum voi putea înţelege de nu mă va povăţui cineva?”(FA 8, 27-31).

Necesitatea interpretării Sfintei Scripturi s-a simţit chiar de la începutul creştinismului, datorită faptului că el aducea o învăţătură nouă. Primul ei interpret a fost Mântuitorul Iisus Hristos. El a explicat, în numeroase rânduri, Vechiul Testament, precum şi unele parabole personale, cu înţeles mai complicat pentru ascultători.Urmând metodele de instruire şi educare religios-morală aplicate de Mântuitorul, Sfinţii Apostoli şi urmaşii lor legitimi au continuat cu multă conştiinciozitate şi responsabilitate această operă delicată.