Coordonate teologice și spirituale în cadrul educației ecologice ortodoxe

Din cuvintele greceşti: ecos - casă şi logos - ştiinţă, adică "ştiinţa studierii habitatului", este o ştiinţă biologică de sinteză ce studiază conexiunile ce apar între organisme şi mediul lor de viaţă, precum şi structura, funcţia şi productivitatea sistemelor biologice supraindividuale a sistemelor mixte, mai pe scurt, reprezintă studiul interacţiunii dintre organisme şi mediul înconjurător . Numele a fost pentru prima data folosit in 1866 de catre biologul german Ernst Haeckel. Ecologia a apărut ca o ramură a biologiei. Cu timpul însă, datorită principiilor sale, şi-a pus amprenta asupra mai multor domenii. Putem vorbi azi de ecologie economică, medicală, estetică, politică şi chiar sentimentală. Alţi oameni se refera la ecologie ca la o filosofie sau chiar sistem religios, pentru ca implică o viziune despre univers şi valori morale specifice şi imperative: viaţa este un sistem coerent, dispariţia speciilor este un lucru necoordonat, oamenii ar trebui să traiască în armonie cu alte specii, natura trebuie protejată de interferenţele umane.

Despre sănătate ca realitate teologică şi responsabilitate ecologică

Laic vorbind, sănătatea are două componente: fiziologic este starea de bine , în sensul că omul nu resimte o durere (temporară sau constantă), o lipsă, o deficienţă, iar spiritual este starea de pace, multumire, împlinire în care activitatea intelectuală, mentală şi afectivă sunt în armonie.

Când ne referim la „sănătate” în raport cu Dumnezeu, lucrurile se schimbă prin complexitate: „sănătatea”, în sens teologic, înseamna „mântuire” (gr. soteria), respectiv starea de armonie între om şi exterior, reprezentată prin natura creată şi Dumnezeu.

Sănătatea teologic ănu are de a face cu sănătatea fiziologică. Ele sunt legate prin sănătatea spirituală. De pildă, un om cu o deficienţă fiziologică, dacă este sănătos spiritual ajunge să dobândească sănătatea teologică, adică mântuirea, în funcţie de modul cum abordează suferinţa. De aici se deduce şi paradoxul potrivit căruia, prin suferinţa biologică omul se apropie de Dumnezeu, adică de izvorul sănătăţii ori, prin sănătate fiziologică omul (nesănătos spiritual) se îndepartează de Dumnezeu.

Fără a ispiti raţiunile după care Dumnezeu lucrează cu omul, putem învăţa că El nu aduce boala pentru a-i apropia pe oameni de Sine, ci o îngăduie, lasându-i pe ei să-i interpreteze mesajul. Sunt oameni care poartă fără apăsare boli, asumându-le ca mijloace pedagogice călăuzitoare spre Hristos. Prin aceasta se vede că pe cel mai de jos nivel se află boala fiziologică. Pe aceasta Hristos a vindecat-o numai după ce facea o ierarhizare clară, aratând că primul pas stă în înţelegerea bolii, care are la bază o boală spirituală, apoi săvârşea minunea în sine. El a fost şi rămâne vindecătorul prin excelenţă, care arată că puterea dumnezeiască se află deasupra suferinţei, că doreşte vindecarea tuturor, prin iertarea păcatelor şi eliminarea durerii.

În cuvintele de început ale Bibliei se spune că Adam a fost făcut sănătos, bucurându-se în Eden de natura armonioasă şi sănătatea trupească (presupusă de armonia cu Creatorul). Se spune chiar că munca era o îndeletnicire placută, care-l ajuta să fie o persoană activă şi să-şi întreţină puterile fizice. Noţiunea de durere apare după păcat, când munca devine povară, naşterea de copii suferinţă, pământul izvodeşte spini şi pălămida, iar suferinţa capată o dimensiune cosmică prin fratricidul lui Cain, care produce cea mai mare durere: victimei, părinţilor, Creatorului, naturii (sângele „striga din pamânt”, adică se solidarizează cu natura). Este primul indiciu fără echivoc că boala are o legatură strânsă cu păcatul, cu abuzul, dar si cu „grădina”. Prin păcat omul a pierdut legătura cu sursa sănătăţii spirituale care era Dumnezeu şi cu sursa sănătăţii fiziologice, care era natura prietenoasă, casa (ecosul) în care Dumnezeu l-a aşezat pe Adam. Iisus Hristos confirmă acest lucru când iartă mai întâi păcatele „slăbanogului” adică, elimină cauza bolii fizice. Vindecarea trupească apare natural şi are pentru El valoare simbolicş şi temporară.