Extras din seminar

Întemeierea văzută a Bisericii în ziua Cincizecimii constituie și prima acțiune misionară a Apostolilor. După cum bine știm atunci în urma predicii Sf. Ap. Petru s-au convertit peste 3000 de suflete. Sfânta Scriptură ne relatează că aceștia stăruiau ,,în învățătura apostolilor și în împărtășire în frângerea pâinii și în rugăcinue” (FA 2,42). Tot din aceeași carte a Sf. Scripturi aflăm că noii comunitați i se adăugau membri noi zilnic: „Iar Domnul îi adăuga zilnic pe cei ce se mântuiau” (FA 2,47). Acest lucru arăta că misiunea a dat roade mari.

Urmând poruncii Mântuitorului: ,,aceasta să faceți întru pomenirea Mea!”(Luca 22, 19; 1 Corinteni 11, 24) ,,fiindcă de câte ori veți mânca pâinea aceasta și veți bea paharul acesta moartea Domnului o vestiți până când El va veni” (1 Corinteni 11,26), creștinii s-au adunat încă de la începutul Bisericii, în zi de Duminică, într-un anumit loc, să comemoreze învierea Domnului și să celebreze a doua Sa venire, săvârșind Taina Euharistiei, instituită de El însuși.

Învățătura celor doisprezece Apostoli îndeamnă: ,,Când vă adunați în duminica Domnului, frângeți pâinea și mulțumiți, după ce mai întâi v-ați mărturisit păcatele voastre, ca jertfa voastră să fie curată”.

De aici vedem că încă de la începuturile ei, Biserica avea ca mijloc de misiune și de împărtășire a cuvântului evanghelic Liturghia sau frângerea pâinii. Cu alte cuvinte după cum am găsit la Valer Bel: mobilitatea misionară a Bisericii ține de dinamica ritmului liturgic”. Această dinamică nu este decât răspunsul la întrebarea: ce face preotul cu harul preoției, ce fac creștinii cu credința și cu harul primit în sfintele Taine ? Ei trebuie să predice, prin cuvântul și fapta lor, cu ecou, pentru ca cei din afară să ajungă la întrebarea celor care au ascultat predica Apostolilor în ziua pogorârii Duhului Sfânt.

În cele ce urmează voi încerca să prezint cum Sfânta Liturghie este mijloc de misiune prin ea însăși.

Sfânta Liturghie, inima spiritualității creștine ortodoxe, mișcă Biserica în misiunea ei înlăuntru și în afară. Fiecare săvârșire a Sfintei Liturghii este un prilej și mijloc de înaintare spre Împărăția Sfintei Treimi și în același timp de pregătire și trimitere în misiune.

Sfânta Liturghie este jertfa de mulțumire a Bisericii adusă lui Dumnezeu de Hristos și Biserica Sa. Ea are însă și o dimensiune misionară importantă. Într-un anumit sens misiunea ține de ritmul liturgic al Bisericii. Misiunea este în mod esențial un act de mărturie (1 Ioan 1, 1-5), ea presupune viața trăită în strânsă comuniune cu Dumnezeu. Nu poți depune mărturie adevărată despre ceea ce nu ai experiat. Ori, comuniunea cu Dumnezeu se realizează în mod culminant în Sfânta Liturghie care este o înaintare spre Împărăția Lui.

Sfânta Liturghie este reactualizare continuă a jerfei mântuitoare de pe crucea Golgotei, jertfă realizată de către Mântuitorul Iisus Hristos o singură dată și pentru toți oamenii. Dar Sfânta Liturghie nu este singurul mod prin care se face această reactualizare, rememorare ci „prin întregul ei cult, mai ales citirile Vechiului și Noului Testament de la Vecernie, Utrenie și Liturghie, Biserica face o restituire sau reactualizare în fiecare timp și loc a istoriei mântuirii care s-a împlinit o dată pentru totdeauna” .

În întregul cult în general și în Liturghie în special, Hristos este prezent real prin lucrarea Sfântului Duh, iar prin participarea noastră activă la serviciul liturgic ne unim cu El în însăși misiunea, jertfa și învierea Sa. „De aceea cultul, și în special Sfânta Liturghie constituie energia care mișcă Biserica în devenirea ei misionară”.

De altfel dacă facem o analiză a rugăciunilor și a formulelor liturgice observăm că majoritatea sunt texte scripturistice. „pasajele biblice preluate sau adaptate în rugăciuni și cântări precum și lecturile propriu zise din Evanghelie și Apostol au darul de a spori efectul misionar al propovăduirii Cuvântului într-o sinergică împletire dintre verb și act”.

Caracterul misionar pe care îl are Liturghia Ortodoxă reiese și din unul din multele aspecte ale misiunii. Potrivit acestui aspect misiunea lui Hristos produce dăruirea de Sine a vieții trinitare a lui Dumnezeu lumii. „Urmează că misiunea este posibilă, în ultimă instanță, numai în cadrul și prin intermediul unui eveniment de comuniune care reflectă în istorie existența trinitară a lui Dumnezeu Însuși. Dacă lucrurile stau așa, la ce realitate poate să se refere misiunea Bisericii pentru a oferi gustarea comuniunii pe care o anunță? Există o singură posibilitate în istorie și aceasta este comunitatea euharistică și, în măsura în care este determinată de aceasta, Biserica, în totalitatea structurii sale canonice” . Atfel spus misiunea începe din cadrul comunității și se continuă în afara ei; doar astfel ea devine cu adevărt eficientă.