Geografia Țării Sfinte

INTRODUCERE

Dumnezeu a creat omul în perspectiva înmulţirii neamului omenesc pentru a stăpânii întreg pământul. ,,Istoria umanităţii este plină de popoare, unele dintre ele aproape necunoscute. Între acestea, puţine au reuşit să supravieţuiască secole de-a rândul fără a suferi intervenţii majore, ce modifică moştenirea culturală şi religioasă” . Faptul că se poate rezista presiunilor istoriei fără modificări substanţiale, îl dovedeşte istoria poporului evreu, dar nu fără a uita voinţa şi ajutorul decisiv al lui Dumnezeu în această supravieţuire.

,,Leagănul religiei lui Israel este Orientul Mijlociu, mai precis un şir de ţări în care au apărut, pe rînd, elementele alcătuitoare ale acestei religii care avea să capete mai tîrziu numele de Iudaism” . Odinioară aceste ţări purtau numele de Mesopotamia, Aram şi Canaan; erau ceea ce denumim astăzi Irak, Siria şi Israel.

Aşadar, trei au fost ţările în care s-a constituit această religie; în realitate, teritoriul în care ea s-a născut nu s-a măr¬ginit la aceste ţări, au mai fost şi alte regiuni care au luat parte la elaborarea Iudaismului: în primul rînd Egiptul, apoi şi deşertul Sinai.

Aceste teritorii menţionate pentru simplul motiv că religia lui Israel, spre deosebire de majoritatea celorlalte religii, nu a fost produ¬sul unei singure şi unice revelaţii care să fi avut loc într-un anumit timp şi într-un spaţiu limitat. ,,Ceea ce caracterizează în multe privinţe religia lui Israel este tocmai faptul că s-a constituit treptat, în decursul migraţiilor unui grup de oameni originari din Mesopotamia — evreii — care se vor transforma într-un adevărat popor — Israelul — abia după un lung şir de peregrinări, de încercări, de aventuri istorice, geografice şi, în ultimă instanţă, spirituale” .

,,Civilizaţia ebraică s-a constituit şi a durat timp de 14 secole pe un teritoriu restrâns; suprafaţa Israelului era la început de aproxima¬tiv 15.000 km” . Ţara avea - coborând de la înălţimea de 3.000 m a Munţilor Hermon până la Marea Moartă, ale cărei ţărmuri sunt cu 394 m sub nivelul Mediteranei - o mare varietate de relief şi condiţii climatice .

Numeroaselor cutremure, vânturilor deşertului, perioadelor lungi de secetă, norilor pustiitori de lăcuste, ţânţarilor care răspân¬deau malaria, li se mai adăugau invaziile continui ale triburilor nomade. La toate acestea se mai adăugau şi primejdiile permanente ale unei faune feroce, de lei, urşi, lupi, leoparzi şi şerpi veninoşi. Cursurile de apă erau foarte puţine şi foarte sărace. Zăcămintele de minereuri erau de asemenea sărace. Cu toate acestea, textele biblice numesc Palestina: „ţara în care curge laptele şi mierea” .

,,Originari din Chaldeea (regiune în sudul Mesopotamiei, în zona Golfului Persic, pe râurile Tigru şi Eufrat, numită aşa datorită triburilor aramaice de caldei, stabilite aici în secolul 10 î.Hr.)” , mai precis chiar din oraşul sumerian Ur, „ evreii şi-au urmărit în mod conştient istoria proprie într-un mod în care nu şi-a urmărit-o nici un popor antic" , iar istoria devenirii lor, în etapa cea mai critică, este descrisă în cărţile Vechiului Testament.

Perioada „acoperită" din punct de vedere istoric, de naraţiunea biblică a Vechiului Testament, se întinde pe o durată de mai puţin de două milenii, istoria biblică a evreilor începând cu Avraam .

Evreii nu aveau termenul de univers şi foloseau noţiunile de „cerul şi pământul”. Pământul şi-l imaginau ca un disc înconjurat de ocean deasupra căruia se află cerul şi mai sus stau îngrămădite apele de sus, de unde vine ploaia şi zăpada, iar pe tărie sau firmament sunt fixate Soarele, Luna şi stelele . Cele patru puncte cardinale sunt numite patru vânturi iar în centrul pământului era Ierusalimul.

CAPITOLUL I: Date geografice privind Ţara Sfântă

1.1. Numirile, aşezarea geografică şi hotarele Ţării Sfinte

Ţara Sfântă a avut mai multe numiri. Cea mai veche denumire Canaan, de la Canaan, fiul lui Ham, strămoşul populaţiei canaanite din zonă, iar după ocuparea ei de evrei s-a numit Ţara evreilor – Ereţ ha Ivim, iar mai apoi Ţara lui Izrael – Ereţ Izrael .

După întoarcerea din robia babiloniană, s-a numit Iudeea, pentru că cei mai mulţi repatriaţi erau din tribul lui Iuda, iar în timpul stăpânirii romane s-a numit Palestina, de la vechiul nume al Filisteii, fâşie de pământ locuită de filisteni. S-a numit apoi Ţara Sfântă până în 1948 când s-a împărţit în două state Israel şi Iordania în urma hotărârii Naţiunilor Unite .

„Dacă ar fi să arătăm mai pe scurt care erau graniţele Ţării Sfinte am putea spune că la est teritoriul ei era mărginit de lacul Ghenizaret, Iordanul şi Marea Moartă; la vest – Marea Mediterană; la sud – pustia Sinai; la nord – Munţii Liban, Antiliban şi Carmel” . Tot de Ţara Sfântă ţinea şi o fâşie de pământ de la răsărit de Iordan.

Din punct de vedere comercial şi strategic se afla la confluenţa unor mari căi de comunicaţii şi a unor interese politice.