Hermeneutică Ortodoxă ca dezvoltare teologică în Tradiție de Prof. Conf. Nicolae Moșoiu - Recenzie

Această carte este foarte amplă cuprinzând teme precum: date biografice despre părintele profesor Dumitru Stăniloae și părintele profesor Ion Bria, raționalitatea lumii, teognosia în gândirea părintelui Dumitru Stăniloae, teognosia mistică, koros și epektasis, duhul teognosiei, forma Bisericii, elemente de eclesiologie, Crez, paternitatea lui Dumnezeu, sobornicitatea la părintele Dumitru Stăniloae, bazele tradiției la părintele Ion Bria și este împărțită în 15 capitole având 589 de pagini.

Pr. Moșoiu aduce la cunoștină că cele 15 capitole din această carte, deși sunt scrise în momente diferite și motivate de evenimente și provocări diferite, păstrează o unitate intimă. Toate aceste capitole sunt în cele din urmă o hermeneutică a vieții și a reflecției creștine, o interpretare de texte, de contexte și de vieți prin care se urmărește transmiterea credinței într-un limbaj adecvat omului contemporan.

În capitolul cu titlul volumului, ,,Hermeneutica Ortodoxă ca dezvoltare teologică în Tradiție”, pr, Moșoiu prezintă funcția hermeneuticii în interiorul Tradiției, dar nu înainte de a descrie succint, dar foarte expresiv, câteva din caracteristicile postmodernității. Interesul deosebit acordat hermeneuticii în teologia modernă vine din constatarea că actul cunoașterii nu poate fi separat de actul interpretării. Pr. Stăniloae spunea că interpretarea este o operă fără de sfârșit nu doar cănd e aplicată divinului și cerescului, ci chiar când este aplicată umanului și cosmosului.

Prin hermeneutică este mereu înnoită fidelitatea față de Tradiție și se realizează dezvoltarea doctrinei. Aprofundarea doctrinei este cu putință, în chip real și autentic, doar prin înnoirea lăuntrică a omului. Ceea ce înseamnă că hermeneutica nu este un proces de ,,prelucrare” rațională și abstractă a Revelației, ci este evenimentul trăirii transfiguratoare a Revelației în Hristos și în Biserică. Hermeneutica are astfel o funcție mistagogică, taborică și finalmente soteriologică pentru om.

Cinci din cele 15 capitole sunt dedicate teologilor români, la care pr. Moșoiu și-a făcut ucenicia teologică în mod direct sau indirect: Pr. Ion Bria și respectiv, Pr. Dumitru Stăniloae. Studiile dedicate Pr. Stăniloae redau viața și temele majore ale celebrului teolog (1. ,,Părintele Profesor Dumitru Stăniloae (1903-1993) - Patriarhul Teologiei Românești), teognosia sa (5.,,Dumnezeu ne-a făcut pentru a-L cunoaște”) și paradigma ecumenică oferită de teologul român prin expresia ,,sobornicitate deschisă” (14. ,,Sobornicitatea deschisă - paradigmă pentru ethos-ul ecumenic - viziunea creatoare a Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae”)

Un aspect deosebit despre eclesiologie întâlnim în primul capitol al cărții, redat din Dogmatica Părintelui Dumitru Stăniloae. Cu toate că Biserica nu poate fi definită, părintele Stăniloae ne oferă o excepțională perspectivă: ,,Pogorârea Sfântului Duh dă existență reală Bisericii: este actul de trecere de la lucrarea mântuitoare a lui Hristos în umanitatea Sa personală, la extinderea acestei lucrări în celelalte ființe umane. Prin întrupare, viața de ascultare, răstignire, înviere și înălțare, Hristos pune temelia Bisericii în trupul Său. Prin acestea Biserica ia ființă virtual. Fiul lui Dumnezeu nu S-a făcut om pentru Sine, ci pentru ca din trupul Său să extindă mântuirea ca viață dumnezeiască în noi. Această viața dumnezeiască, extinsă din trupul Său în credincioși, e Biserica. Această viață iradiază din trupul Său ridicat la deplina stare de pnevmatizare prin înălțarea și așezarea lui de-a dreapa Tatălui, în suprema intimitate a infinității vieții și iubirii lui Dumnezeu îndreptată spre oameni. Fără Biserică, opera de mântuire a lui Hristos nu s-ar putea realiza”.(TDO. vol. II) Biserica este numită de părintele Stăniloae ,,laborator al învierii”, fiind unirea a tot ceea ce există sau, mai bine spus, este destinată să cuprindă tot ceea ce există, cu scopul transfigurării eshatologice”.