Iisus Hristos - modelul desăvârșirii noastre

ARGUMENT

Creştinul este chemat să fie un alt hristos, un mic hristos, un om care se aseamănă cu Hristos la minte şi la voinţa, în gândire şi în viaţă, în iubire şi în sfinţenie, în bunătate şi peste tot în virtute. Aceasta este şi aşa este viaţa în Hristos, viaţa cu Hristos, viaţa prin Hristos, viaţa creştină, chipul unei vieţuiri dumnezeieşti.

Cel ce a restaurat relaţia firească dintre Dumnezeu şi om şi a restabilit în mod plenar demnitatea omului de fiinţă după chipul lui Dumnezeu este Iisus Hristos, în calitatea Sa de Fiu al lui Dumnezeu, de chip al Tatălui prin excelenţă. Hristos "chipul lui Dumnezeu" (Col. 1, 15), S-a revelat în chip omenesc pentru a arăta cât de mult valorează omul, pentru a ne face posibilă unirea optimă cu El. Prin aceasta, dumnezeiescul Mântuitor ne-a arătat şi a realizat înfăţişarea adevărată a fiinţei noastre după chipul lui Dumnezeu şi ne ajută şi nouă să o realizăm.

Hristos Iisus este şi modelul de vieţuire neprihănită, Care exercită o influenţă hotărâtoare asupra voinţei credinciosului prin caracterul Său perfect şi exemplar. El este desăvârşirea divină întrupată în chip şi viaţă de om, desăvârşire după care trebuie să se orienteze permanent creştinul care doreşte să se realizeze pe sine după chipul lui Hristos.

Hristos l-a adus pe om înapoi la drumul desăvârşirii, îndumnezeirii şi mântuirii, pe care omul l-a abandonat, şi, în acest fel, l-a înălţat pe om la asemănarea cu Dumnezeu, reinoind această asemănare în el.

Făcând aceste scurte precizări, consider că este de o importanţă deosebită a vorbi despre posibilitatea desăvârşirii noastre în Iisus Hristos. De aceea în lucrarea de faţă, voi prezenta din perspectiva Noului Testament, tema "Desăvârşirea în Hristos".

INTRODUCERE

Pentru creştin, mântuirea începe azi. Viaţa creştinului are perspectiva eternităţii. După documentele de bază ale creştinismului, moartea făpturii umane este nu numai un accident - survenit în urma greşelii celor care au acţionat împotriva firii lor - ci şi o evitare a permanentizării "nefirescului", adică a consecinţelor "păcatului neascultării": "pentru ca nu cumva să-ţi întindă mâna şi să ia roade din pomul vieţii, să mănânce şi să trăiască în veci"-spune Domnul Dumnezeu, izgonind perechea adamică din Eden (Facere 3, 22-24). Deci, fără călcarea poruncii, omul ar fi continuat să trăiască în veci, folosind la momentul potrivit roadele din "pomul vieţii".

Mesajul fundamental al Bisericii a fost dintotdeauna acela al chemării la sfinţenie. Ea este definită ca "stare de curăţenie sau puritate sufletească şi trupească, opusă stării de păcat şi de întinare. Sfinţenia este un atribut al lui Dumnezeu cel în Treime din care El îi împărtăşeşte şi pe credincioşi".

Iisus Hristos ne-a învăţat şi ne-a arătat cum se trăieşte în trup omenesc o viaţă dumnezeiască. Viaţa în Hristos este chipul vieţuirii dumnezeieşti. Viaţa omenească îşi are începutul prin naştere, urmată de patimi şi moarte. Viaţa dumnezeiască îşi are începutul în naşterea de Sus, adică în moartea păcatului, urmată de naşterea şi creşterea în Hristos. Creştinismul este religia prin care se înfăptuieşte creaţia din nou a lumii, naşterea din nou a omului, renaşterea, adică moartea, altoirea, naşterea, creşterea şi desăvârşirea cu Hristos, în Hristos. Astfel, "creştinii toţi sunt logodiţi cu Hristos, toţi fac parte din împărăţia lui Emanuil (Is. 7, 14), toţi trăiesc prin credinţă în Iisus Hristos, toţi au în ei chipul Lui şi tind la asemănarea cu El".

"Viaţa cea nouă, viaţa cea bună, cea frumoasă şi adevărată, viaţa trăită în Hristos – rod al strădaniei şi dar al harului – este o viaţă ascunsă în noi, descoperită în lumina iubirii şi a faptelor bune". "Iisus Hristos nu Se vede în afară, ci Se trăieşte înăuntru, în suflet, şi prin urmarea vieţii Lui în lume, prin prefacerea noastră în trup şi în suflet nepăcătos, ca şi Hristos".

Mântuirea(nemurirea fericită) este darul cu care ne aşteaptă Dumnezeu şi de care vom fi asiguraţi după încheierea trudei noastre pământeşti. Dar această trudă este agoniseala de fiecare clipă a existenţei noastre şi devenim nemuritori cu fiecare gest de iubire sau măcar gând iubitor,acestea devenind intrinseci inimii noastre,ca cercurile concentrice ale arborelui,cu trecerea timpului. Ne invesnicim din iubire.