Imnele Sfântului Ioan Damaschin

“Că toate zilele noastre s-au împuținat și în mânia Ta ne-am stins. Anii noștri s-au socotit ca pânza unui păianjen; zilele anilor noștri sunt șaptezeci de ani; Iar de vor fi în putere optzeci de ani și ce este mai mult decât aceștia osteneală și durere; Că trece viața noastră și ne vom duce. ” Iată cuvintele Psalmistului care creionează atât de clar nimicnicia și scurtimea vieții noastre pe acest pământ. Părintele Dumitru Stăniloae, spune ca fără moarte viața ar fi ireală, ar fi o iluzie, un vis din care nu ne-am mai deștepta niciodată . Dar ce este moartea ? De unde a apărut ? Sfânta Scriptură în paginile Vechiului Testament, în cartea Genezei ne vorbește despre crearea lumii în cele cinci zile și iată că în ziua a șasea spre seară, bunul Dumnezeu își întinde mâna Sa și îl plăsmuiește pe om, ca coroană a întregii creații. Prin acest act omul a primit de la Dumnezeu o cinste deosebită. La final, Dumnezeu a binecuvântat omul, făcându-l stăpânul pământului. Această stare de binecuvântare nu a fost de lungă durată, deoarece om neascultând de porunca dumnezeiască și călcând-o, a căzut din starea de har în care se afla, iar Creatorul l-a pedepsit pe acesta prin izgonirea din Rai, dar nu înainte să-i făgăduiască un Mântuitor. Prin această neascultare moartea a intrat în creație, nu ca o pedeapsă pentru om, ci pentru stricăciune. Omul a ieșit din Rai, dar a ieșit cu speranța și încrederea că se va întoarece acolo și cum se va întâmpla acest lucru ? Prin moarte, pentru că moartea raportată la Învierea Mântuitorului este o simplă trecere, o punte care leagă viața aceasta de viața de dincolo. E o enorm de mare greșeală să credem că trăim numai până la moarte; abia de acolo începe VIAȚA!

Fenomenul trecerii din călătoria aceasta efemeră prinde contur duhovnicesc și dătător de speranță și pentru cel care trece, dar în special pentru cei care mai rămân pe pământ prin textele imnografice din cadrul slujbei de Înmormântare. Despărțirea sufletului de trup este o adevărată taină care converge în sine planul lui Dumnezeu cu fiecare dintre noi. Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind cuvintele Apostolului Pavel ‒ „suspinăm îngreuiați, de vreme ce dorim să nu scoatem haina noastră ”, spune și el: „Celor mai mulți le este greu să-și părăsească trupul [...] și cu adevărat mare e chinul sufletului când se desparte de trup!” Stihira a II-a a Sfântului Ioan Damaschinul arată cel mai limpede acel zbucium și neliniște, durere și lupta pe care o are sufletul: “Vai, câtă luptă are sufletul când se desparte de trup! .” Moartea în tradiția bisericească este numită taină . Acesta este într-adevăro taină, nu în sensul acelor taine bisericești prin care ne împărtășim din harul lui Dumnezeu, ci din punctul de vedere că la ceasul morții și după ea se întâmplă lucruri tainice care în momentul de față mintea nu este capabilă să înțeleagă. În plus, taina morții constă și în faptul că unitatea sufletului și trupului este ruptă. Știm bine din învățătura Bisericii noastre că există o legătură strânsă între trup și suflet. Această unitate a apărut în timpul creării omului, imediat la conceperea sa în pântecele mamei, și continuă până în chiar ceasul morții. Omul este o ființă psihosomatică. Aceasta înseamnă că sufletul nu este persoană integră fără trup și nici invers. Astfel, în momentul în care, din cauza morții, sufletul este despărțit de corp, au loc evenimente misterioase. Deci, ora morții este groaznică pentru orice persoană. Frica de moarte constă nu numai în faptul că părăsim lumea de care suntem legați prin atâtea legături, ci și în faptul că încep diverse evenimente misterioase, pe care nu le-am putut percepe mai devreme și nici nu le-am știut. Sfântul Grigorie de Nyssa spune că sufletul impovărat de patimi alipit de trup nu-si poate lua cu ușurință zborul. Dimpotrivă, cel plin de virtuți, cel lipsit de patimi, care a dorit cu ardoare cele de sus și pe care le-a iubit, lesne se înalță spre ele. Dragostea lui Dumnezeu stă în faptul că drepții îi văd pe sfinți, pentru ca, precum spune Sfântul Grigorie Dialogul, să nu se teamă de venirea morții. Ei văd cu cine vor rămâne, și astfel, „fără durere și frică, sunt eliberat de legăturile cărnii” . Înfățișarea dreptului care se pregătește să plece din lumea aceasta, are de obicei fața luminoasă, senină și liniștită.