Îngerii

ARGUMENT

Tema lucrării de față este aleasă în contextul aprecierii și cinstirii mele deosebite față de îngeri dar și pentru a-mi clarifica, în primul rând mie, anumite aspecte ale lumii cerești.

De mult timp, chiar de când am început să am un contac tot mai direct cu teologia, lucrările Sfinților Părinți și chiar discuții foarte serioase pe tema divinității și a creației, o atracție deosebită, pentru mine a avut-o tema legată de puterile cele de sus, îngerii.

Mereu eram fascinat de existența acestor făpturi și de prezența lor continuă în viața pământenilor. Eram atras de orice element care ținea de angheologie și doream să pot auzi cât mai multe variante despre ei. Încercam să mă documentez, în special, despre căderea îngerilor, să aflu dacă mai au vreo șansă de scăpare, de revenire la starea din care au căzut. Deasemenea atenția mea era captată și de modul lor de viețuire în cer, cum își duc existența și cum decurge acea viețuire a lor, mereu în legătură cu Duhul Sfânt. Mii de imagini și filme îmi derulau prin minte despre acea Liturghie Cerească neîncetată și multe altele despre cum, în ierarhia rânduită, cântă imne de laudă Creatorului. Imaginația mea fragedă îmi desena în minte sute de fresce care se remodelau mereu, când aflăm ceva nou despre îngeri sau îmi trecea pe la ureche vreun zvon.

Prin lucrarea de față doresc să clarific, mie în primul rând, cele trei mari aspect care țin de îngeri și lumea lor: crearea, ființa și căderea. Astfel am apelat la lucrări mult mai concrete și care au fost construite pe temelia pusă de marii teologi ai creștinismului.

Dorința de cunoaștere, care mă împinge de la spate, și neliniștea de a ști adevărul m-au determinat să aleg doar documente și studii teologice pentru a-mi face persfectiva asupra acestei teme, în primul rând, din prisma Ortodoxiei.

Deci, acestă temă vine să îmi răspundă întrebărilor din viziunea adevărului, adică a Ortodoxiei, dar și consultând păreri teologice din Biserica Apuseană.

ANGHELOLOGIA. CREAȚIA, NATURA ȘI CĂDEREA ÎNGERILOR

Existența îngerilor este obiect al credinței noastre. Prezența lor active în lumea creată, ca slujitori ai providenței divine, este un adevăr care face parte integrantă din religia creștină. În docrina creștină a primelor veacuri, acest adevăr de credință primește un loc considerabil, indicând premizele unei angheologii care se va contura ulterior, în lucrările celor trei mari ierarhi ai Bisericii și a Fericitului Augustin, pentru ca să se afirme apoi în operă capitală lui Pseudo Dionisius Areopagitul. Plecând de la afirmațiile Sfintei Scripturi, ale Sfinților Părinți și scriitorilor bisericești, ale Sfintei Tradiții, vom urmări: crearea îngerilor, firea îngerească și căderea îngerilor.

A) Crearea îngerilor

Din punct de vedere dogmatic, problema cosmogonică nu poate fi sesizată decât în ansamblul pe care-l prezintă Sfânta Scriptură ca pe un tot, existența duhurilor fără materie, existența teoriei neînsuflețite și existența desăvârșitei unități materie-duh, adică omul. În Sfânta Scriptură se găsesc numeroase locuri în care se vorbește despre îngeri. Cărțile filozofice ale Vechiului Testament vorbesc despre îngeri: în cartea Iov (IV, 18), un glas - care pare a fi chiar a unui duh slujitor care vorbește: „Iată că El n-are încredere nici în slugitorii Săi și găsește greșeli chiar în îngerii Săi”. La fel și în Psalmi: „Lăudați pe Domnul din înălțimea cerurilor, Lăudați-L toți îngerii Lui” , ect.

În Noul Testament îngerii nu mai apar așa de pregnant ca în Vechiul Testament, căci rolul lor de pregătitori ai venirii Mântuitorului se trecuse . Dar și aici sunt nenumărate locuri unde se vorbește despre îngeri, în epistolele Sf. Petru, sau Iacob, fie în Faptele Apostolilor, însuși Mântuitorul atestă existența lor, la Matei 22, spune Domnul că „cei ce înviază nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu, în cer”.