Învățătura despre biserică și practicarea preoției universale, la adventiștii de ziua a șaptea

Biserica, în calitatea ei de trup tainic al lui Hristos, este trupul tainic al Mântuitorului(Efeseni 5, 23), întemeiata o data cu RÎstignirea Sa, prin Sângele SÎu(Fapte 20, 28), este Biserica Învierii si s-a descoperit sau s-a revarsat si s-a extins în istorie la Cincizecime, o datÎ cu Pogorârea Duhului Sfânt(Fapte 2).

Prin BisericÎ se întelege: A) ierarhia superioarÎ conducÎtoare în totalitatea ei; B) totalitatea dreptcredinciosilor care sunt botezati în Hristos, care cred si se mântuiesc prin asezÎmintele Mântuitorului si care sunt organizati dupÎ rânduielile date de Mântuitorul: C) locasul de închinare sau de cult divin public.

De asemenea, Biserica are douÎ pÎrti: una vazutÎ sau pÎmânteascÎ, a celor vii, care se mai numeste si luptÎtoare si alta nevÎzutÎ, sau cereascÎ, a celor morti întru Hristos, care se mai numeste si triumfÎtoare.

Aceasta este, în mare, doctrina ortodoxÎ despre BisericÎ, dar se poate vorbi mult mai mult, deoarece cele trei întelesuri, au multe diviziuni. Doctrina adventistilor de ziua a saptea despre Biserica este alta, dar mai întâi, trebuie sÎ precizÎm câteva lucruri despre ei.

Întemeitorul adventistilor e William Miller, nÎscut în 1782 si moare în 1849 în America. NÎscut din pÎrinti baptisti, el fusese necredincios, dar începe sÎ studieze Biblia si în scut timp, ajunge sÎ creadÎ cÎ poate stabili data celei de a doua veniri a Domnului, pe baza unui calcul, folosindu-se de textul de la Daniil 8, 13. El si un ucenic de-al lui au dat date exacte cu privire la aceastÎ venire, dar nu s-a întamplat nimic în acele momente si de aceea, ei au evitat sÎ mai stabileascÎ alte date, existând pericolul rÎsculÎrii maselor.

În anul 1860, proorocita sectei (având peste 2000 de viziuni, în urma cÎrora se elaboreaza doctrina si organizarea sectei, în mare parte), dÎ sectei, denumirea de “Biserica adventistilor de ziua a saptea”. Proorocita se numea Hellen G. White si era renumitÎ pentru afectiunile ei psihice, a halucinatiilor si dÎ aceasta denumire sectei, deoarece ea pretinde cÎ a avut o revelatie de la Dumnezeu, de a serba Sabatul în ziua a saptea a sÎptÎmânii. De fapt, aceastÎ idee i-a fost inspiratÎ de scrierile unui alt adventist, cÎpitanul de vapor, Iosif Bates.

Doctrinele adventistilor de ziua a saptea, au fost schimbate de-a lungul timpului. Astfel, declaratii de credintÎ s-au dat în anii 1872, 1889, 1931 si 2006.

În doctrinele din 2006, adventistii de ziua a saptea au schimbat unele lucruri ajungându-se pâna la 28 de puncte, spre deosebire de cele 22 din doctrina din 1931. De asemenea, apar unele puncte distincte, în care se formuleaza oarecum învatatura despre Biserica. Aceasta este expusa în punctele 12-13.

Asa cum recunosc unii dintre acesti sectanti, noua formulare a acestei doctrine s-a facut mai aproape de spiritul ortodox. Afirmatii de genul ” Ca biserica este comunitatea credinciosilor care recunosc si marturisesc pe Isus Hristos ca Domn si Mîntuitor. ” , ne duc cu gândul ca ar putea fi începutul unei definitii ortodoxe a Bisericii. De asemenea se gaseste si învatatura conform careia Hristos este capul Bisericii, iar mireasa este Biserica („Biserica este corpul lui Hristos, o comunitate a credintei, al carei Cap este Isus Hristos. Biserica este mireasa” ), învatatura ce se gaseste la Sf. Apostol Pavel în Epistola de la Efeseni capitolul 5.

Mai departe, în acelasi punct de doctrina, se afirma ca ” Biserica îsi trage autoritatea de la Hristos, care este întruparea Cuvîntului, si din Sfintele Scripturi, care sînt Cuvîntul scris.” Acesta seamana putin cu definitia Bisericii data de Andrutzos. Dupa aceasta, se observa o asemanare cu una din învataturile despre însusirile Bisericii Ortodoxe, si anume sfintenia, prezentând versetul biblic referitor la sfintenie: „neavînd vreo pata sau zbîrcitura, ci sfînta si fara prihana”(Efeseni 5, 27).

Pâna aici, dupa parerea mea, se observa clar ca s-au inspirat din doctrina Bisericilor crestine si destul de mult din cea Ortodoxa, fiind evidente unele învataturi preluate într-o anumita masura.