Extras din seminar

I. ORIGINEA ŞI LIDERII “FUNDAMENTALIŞTI”

Numele de “penticostali” vine de la cuvântul Pentacosta (Cinzecime), susţinând că ei sunt botezaţi cu Duh Sfânt şi cu foc, daruri primite de către Apostoli la Cinzecime sau la Pogorârea Duhului Sfânt. Sunt numiţi de către unele persoane “tremurători”, pentru că în momentele de pretinsă inspiraţie a Sfântului Duh, ei se cutremură, devin “spiriti” fiindcă pretind a avea pe duhul în darul “ vorbirii” în limbi.

Originea sectei se afla în Africa, datând abia de la începutul secolului al XX- lea, dar “istoricii” penticostali duc “naşterea Bisericii” în epoca apostolică Aceasta sectă apare din rândul baptiştilor, înfiinţată de predicatorul Carol Perham. El a început, în ciuda aderenţei baptismale, “să profeţească”, în faţa adepţilor, că Sfântul Duh se va revărsa din nou, cu putere, la o apropiată “pogorâre” a Sa şi că el a “văzut” la 3 ianuarie anul 1901 pogorârea Duhului Sfânt peste 13 persoane. În anul 1906, această rătăcire, propagata de Perham şi câţiva aderenţi ai săi, a început a prinde teren în California (SUA). În acelaşi an, a trecut şi în Europa, mai întâi în Norvegia, apoi în Germania, unde a reuşit să coverteasca pe un fost pastor I. Paul, care a devenit conducătorul sectei în Germania. Pentru a atrage atenţia, se mai numesc “creştinii Cinzecimii, posesorii duhului, inspiraţii, aleşii, medium-uri, quakeri, metodişti, pnevmatizanţi, etc”. Penticostalii susţin cu ardoare că îşi trag originea de la Cinzecime şi că s-au perindat de-a lungul istoriei prin acei vorbitori în limbi. În România, “penticostalii” au înţeles să îşi depună la forurile în drept “Mărturisirea de credinţa” şi statutul lor de organizare şi funcţionare pe baza cărora au primit autorizaţia de a-şi desfăşura liber cultul, fiind apărat acest cult de către stat prin originile sale.

II ORGANIZAREA CULTULUI, EXTINDEREA ŞI RĂSPÂNDIREA LUI

Mişcarea penticostală pe glob- Dacă nu putem spune că Mişcarea penticostală mondială are un întemeietor, atunci nici nu putem spune că s-a dezvoltat într-un anumit centru. Mişcarea

penticostală s-a dezvoltat şi extins în secolul al XIX- lea, având mai multe centre de propagare. Acest lucru a făcut ca astăzi să existe zeci şi sute de organizaţii penticostale În momentul de faţă există mii de comunităţi penticostale cu concepţii proprii în toată lumea. Un număr mare de membrii au centre în America Latină şi Africa, Europa, Asia şi Australia.

III DOCTINA CULTULUI PENTICOSTAL

Doctrina Penticostaliştilor este liberală şi depinde de ramura harismatică sau evanghelică. Toţi au în comun ideea că botezul în Duh este a III- a lucrare a Harului ( Holiness susţine că este a II- a). Sensul fizic iniţial al botezului cu Duhul sunt limbile. Evangheliştii tămăduitori au o dctrină care considera boala un rezultat al păcatului sau al lipsei de credinţă. Aceştia practică vindecarea bolnavlor şi exorcism pentru cei posedaţi de forţe demonice.Cultul penticostal, în absenţa clerului, e spontan şi este bazat pe I Corinteni cap. 12- 14, unde se vorbeşte de darurile spirituale, profeţie, cuvîntul înţelepciunii. Cred în puterea şi inspiraţia individuală a duhului, inspiraţie care se poate exprima în limbi. Există diferenţe importante între părerile penticostaliste. Penticostaliştii fundamentalişti sînt recrutaţi din straturile sărace ale negrilor din Statele Unite.