Istoria Teosofiei

Istoria Teosofiei

Teosofia (gr. Theos = Dumnezeu; Sofia = înțelepciune) este o doctrină filosofico-religioasă care susține posibilitatea cunoașterii nemijlocite a lui Dumnezeu prin „iluminare” interioară prin extaz mistic . Această cunoaștere „desăvârșită” a înțelepciunii divine se folosește de „cugetare” pentru a explica legătura „reală” dintre om și Dumnezeu, se consideră suprema înțelepciune, gnoza modernă și religia adevărată a viitorului . De fapt, curentul teozofic reprezintă un apogeu al sincretismului eretic religios, ce „propovăduiește” în același timp învățături religioase, filosofice și științifice, falsificând învățăturile Bisericii, înlocuindu-le cu propriile concepții.

Teosofia ca mișcare și doctrină esoterică a apărut în secolul al XIX-lea, constând într-un sistem sincretist de elemente creștine, orientale, filosofice, spiritiste, ce afirma posibilitatea unui contact direct cu divinitatea, ce susține totodată metempshihoza sau transmigrația sufletelor. Potrivit învățăturilor teosofice, toate religiile pot ajuta omenirea în vederea atingerii perfecțiunii, deoarece fiecare religie deține doar o parte din adevăr. Acest fapt reiese chiar din motto-ul Societății Teosofice: „nicio religie nu este mai mare decât adevărul” .

„Societatea teosofică” a fost fondată de către rusoaica Elena Petrovna Blavatskaia (1831-1891) și soțul său, colonelul american Samuel Olcott (1832-1907), în anul 1875, având sediul inițial la New York.

Apariția mișcării teosofice în timpul secolului al XIX-lea, a fost o consecință a faptului că oamenii de știință au accentuat procesul studierii și traducerii textelor religioase indiene, devenind astfel disponibile și în Apus. Teosofia a fost așadar prima mișcare religioasă ce a făcut ca religiile asiatice, în particular hinduismul și budismul, să devină accesibile apusenilor, mai ales a celor din anumite cercuri interesate de filosofie. Prin intermediul Teosofiei s-a manifestat una dintre cele mai semnificative influențe ale spiritualității orientale asupra societății apuseane.

Elena Blavatskaia și Samuel Olcott au fost primii apuseni care au popularizat religia indiană în rândul apusenilor interesați, incluzând cele două învățături despre karma și reîncarnare.

Încă de la întemeiere, Societatea Teosofică enumeră trei obiective principale: formarea unui nucleu al frăției universale a umanității, fără discrimare (de rasă, casta, sex etc); încurajarea studiului religiei comparate, filosofiei și științei; investigarea legilor neexplicate ale naturii și puterile latente din om.

J. Frohnmeyer distinge patru etape în evoluția generală a mișcării teosofice: teosofia sub impactul spiritismului, a budismului, hinduismului și a științei occidentale.

Prima etapă în evoluția acestei mișcări este legată de numele E. Blavatskaia, care după trei luni de căsătorie îşi părăseşte soţul, bătrânul general rus Nikifor Blavatsky și călătorește în Asia Mică, unde îl va întâlni pe magicianul Pamlos Metaman, alături de care va practica spiritismul.

În 1866, ajunge în Italia, unde dorind să-l atragă pe Giuseppe Garibaldi

la spiritism, aderă la un ordin carbonarist , dar este grav rănită și va pleca la Paris. Aici va practica magia, reușind să-și adune o impresionantă avere „prevestind” viitorul.

În 1870, pleacă la Cairo, unde practică în continuare spiritismul și hipnoza, dar este expulzată.

Revine la Paris, unde îl cunoaște pe colonelul Samuel Olcott, alături de care va pleca în S.U.A. Aici intră în legătură cu organizația spiritistă din New York, se căsătoresc și, dorind să dovedească netemeinicia spiritismului, înființează „Societatea teosofică” (17 noiembrie 1875).

În perioada premergătoare stabilirii celor doi in India, se constată la aceştia o predilecţie pentru magie, dar şi un efort susţinut în promovarea vechilor religii şi tradiţiilor oculte, în detrimentul Bisericilor creştine. Deşi pretindeau că Societatea teosofică îşi propune realizarea unui dialog între religii, acest lucru nu corespunde realităţii, deoarece, în realitate, promotorii teosofiei urmăreau reabilitarea ocultismului şi spiritismului, care primiseră de multă vreme anatema din partea creştinismului.

Soții Olcott devin „profeții mișcării spiritiste celei verificate” , organizează pelerinaje în India și Tibet, iar în 1877, E. Blavatskaia își publică lucrarea „Isis Unveiled” . La puțin timp, aceștia sunt expulzați din S.U.A. și se retrag în India (16 februarie 1879), unde intră în legătură cu societatea indiană „Arya Samaj”, cu speranța de conlucrare şi contopire a Societăţii teosofice cu această mișcare, lucru care nu se va întâmpla niciodată.

Din acest moment, putem vorbi despre o a doua etapă a evoluției mișcării teosofice.

După sosirea celor doi în India și convertirea lor la religia budistă, asistăm la dezvoltarea conceptului de „Marea Frăţie Albă” . În lucrarea „Doctrina secretă” a E. Blavatskaia, întâlnim multe dintre pretinsele „revelații” propovăduite de acest concept. Din aceasta rezultă în mod evident dorința E. Blavatskaia de a prelua şi adapta situaţiei prezente anumite concepte din filosofia şi spiritualitatea indiană.