Localități memorabile din Țara Sfântă - Galileea

INTRODUCERE

Țara Sfântă este cunoscută în Sfânta Scriptură sub diferite denumiri precum Canaan sau Pământul Făgăduinței. Este situată în Orientul Mijlociu, iar teritoriul de astăzi este echivalent cu statul Israel. Denumirea de Țara Sfântă a fost dată pentru că acest teritoriu este considerat sacru de toate religiile monoteiste: creștinism, iudaism și islam. Înainte de venirea evreilor din Egipt, Canaanul a fost ocupat de 31 de orașe-state. După ce evreii au ocupat țara, teritoriul Canaanului a fost împărțit prin tragere la sorți între cele 12 triburi.

Pe vremea Mântuitorului, statul evreilor, care ajunsese sub stăpânire romană, era împărțit din punct de vedere administrativ în patru provincii: Iudeea, Samaria, Galileea și Pereea.

În această lucrare vom prezenta în detaliu provincia Galileea, împărțirea teritorial- administrativă cât și cele mai importante orașe și cetăți din această provincie și legătura lor cu viața și activitatea Mântuitorului Hristos.

I . GALILEEA ÎN VECHIUL ȘI NOUL TESTAMENT

Galileea este o provincie din nordul Palestinei, denumirea căreia este forma grecizată a termenului ebraic ( הַגָּלִיל, galîl - inel, cerc ) folosit (I Rg. 6, 34) pentru a descrie o ușă care se „învârtea”. În Vechiul Testament această regiune era ocupată de triburile Așer, Neftalim, Isahar și Zabulon. Delimitarea exactă a regiunii Galileii este complicată, dacă nu o descriem prin prisma granițelor provinciale ale Imperiului Roman. Este evident că acest nume a fost dat teritoriilor învecinate din nordului Israelului, iar hotarele s-au schimbat pe parcurs .

Prima mențiune despre Galileea din Biblie se referă la Chedeș, un oraș de refugiu în ținutul munților Neftalimului (Ios. 20, 7) . Prin munții Safed era împărțită în două: Galileea de Nord și Galileea de Sud sau de jos, numită și „Galileea neamurilor” în Sfânta Scriptură (Mt. 4, 16) deoarece aici s-au așezat păgâni din Fenicia, Siria și Arabia. Din această cauză, evreii care locuiau în această parte a Galileii erau disprețuiți de ceilalți pentru că erau de suspectați de amestec cu păgânii.

Istoricul evreu Iosif Flaviu oferă o descriere detaliată a Galileii de pe vremea sa, delimitându-i hotarele în funcție de zonele înconjurătoare: la vest se aflau regiunile Carmel și Ptolemais, Samaria la sud, în partea de est teritoriile lui Hippos și Gadara, iar la nord teritoriul Tirului completează cercul (Războiul iudaic 3.35-40) .

Mântuitorul și-a început activitatea undeva în jurul anului 27 e.n. când Irod Antipa domnea în Galileea, iar Pilat era guvernatorul Iudeii, pe malurile Iordanului , printre ucenicii lui Ioan Botezătorul. Primii ucenici ai lui Iisus au fost Ioan și Andrei, galileeni de origine și care, înainte fuseseră ucenici ai Sfântului Ioan Botezătorul. După moartea Sf. Ioan Botezătorul, Mântuitorul se retrage în Galileea, unde începe sa propovăduiască în cetățile din jurul lacului Ghenizaret, numit și Marea Galileii sau Marea Tiberiadei. Și-a ales 12 doisprezece ucenici și învăța în sinagogă în zilele Sabatului. Iisus propovăduia, asemeni Sf. Ioan Botezătorul, despre împărăția lui Dumnezeu. În această împărăție vor intra toți cei care cred în Hristos, cei care ascultă și împlinesc poruncile Lui și se renasc „din apă și din duh” (In. 3, 5) . Datorită propovăduirii Sale, Iisus a devenit cunoscut foarte repede, chiar în toată Siria și oameni suferind de feluri de boli, îndrăciți, paralitici ș.a. au fost aduși înaintea Lui, iar El îi tămăduia pe toți.