Logodna în Vechiul Testament

INTRODUCERE

Vechii evrei disociau casatoria in doua acte distincte: logodna si cununia. Actul logodnei aducea fata in fata cele doua parti: parintii sau fratele mai mare al logodnicei si parintele logodnicului. Discutiile se purtau in prezenta unor martori si se intarea printr-un legamant, asa cum citim in cartea profetului Maleahi: "Si de ziceti: De ce? Din pricina ca Domnul a fost martor intre tine si femeia tineretilor tale, fata de care tu ai fost viclean, desi ea era tovarasa ta si femeia legamantului tau" (Maleahi 2, 14).

Contractul dintre cei doi logodnici era intarit printr-un legamant in fata lui Dumnezeu, iar apropierea logodnicei de casa viitorului mire se facea prin cumparare; sotul le multumea cu o anumita suma de bani, sau prin munca, parintilor logodnicei (cf. Fac. 29, 20-27).

In cazul in care logodnicul revenea asupra hotararii sale si dorea sa desfaca logodna, el avea dreptul sa-i dea carte de despartire logodnicei, care isi pastra castitatea si continua sa locuiasca in casa parintilor ei pana la casatorie.

Timpul care separa actul logodnei de casatorie varia de la un caz la altul. Dupa ce mireasa era acoperita cu valul de nunta, sosea mirele inconjurat de prieteni si o lua pe cea incununata, pentru a petrece in cantece si jocuri sapte zile; nu inainte insa ca mireasa sa primeasca binecuvantarea parintilor (Fac. 29, 27).

Totodata, trebuie subliniat faptul ca "raporturile dintre Dumnezeu si Israei devin modelul exemplar al raporturilor dintre barbat si femeie in casatorie, altfel spus, arhetipul sacru al cuplului uman" .

CAPITOLUL I

LOGODNA LA VECHII EVREI

Logodna era partea religioasa a unirii matrimoniale, fiindca se profera cu acel prilej numele lui Dumnezeu si la acest aspect se refera profetul Maleahi care vorbeste de „femeia legamântului tau” (cap. 2, 14). Ori, se stie ca la încheierea oricarui legamânt se rostea numele divinitatii si implicit devenea un act religios prin excelenta. Daca în Epistola catre Efeseni, unirea lui Hristos cu Biserica Sa reprezinta o icoana a unirii dintre barbat si femeie, în cartea Pildele lui Solomon mariajul este numit si „legamântul cu Dumnezeu” (cap. 2, 17), iar în alegoria profetului Iezechiel, legamântul de pe muntele Sinai devine contractul de casatorie dintre Dumnezeu si poporul Sau (cap. 16, 8).

Cât priveste formula încheierii actului matrimonial, nu avem decât doua marturii scrise: prima provine dintr-o colonie iudaica de pe fosta insula de pe Nil, Elephantine, în care documentele matrimoniale sunt redactate în numele barbatului când zice: Ea este sotia mea si eu sunt sotul ei, începând de astazi, pentru întotdeauna! În cea de-a doua sursa apare o evidenta echivalenta, când tatal Sarei îi zice lui Tobie: De acum, tu esti fratele ei, iar este sora ta. Sa nu se creada ca era o simpla declaratie, ci mai curând era vorba de un obicei îndatinat în Mesopotamia, conform caruia un barbat putea s-o adopte pe sotia sa ca „sora” cu conditia ca aceasta sa fie de acord cu acest titlu, dupa cum o atesta arheologia prin descifrarea celebrelor tablite de la Nuzi. În acest context se întelege ca patriarhii Avraam si Isaac n-au mintit afirmând despre sotiile lor ca le sunt si un fel de surori fiindca veneau dintr-un tinut în care erau bine implementate astfel de practici de care locuitorii Canaanului erau cu totul straini (Gen. 12, 20-26). Ca si la noi, casatoria era precedata de logodna.