Mânăstiri

Bine sfatuit la vreme de rastriste de catre Daniile din Voronet, Stefan cel Mare si Sfant hotaraste, drept multumire, inaltarea unei manastiri care sa fie loc sfant de rugaciune. Constructia s-a savarsit in trei luni si trei saptamani ale anului 1488. Incat de la inceput a fost binecuvantata de calugari cu aleasa viata duhovniceasca, in vremea Sf. Cuvios Daniil Sihastru fiind o adevarata lavra a isihaismului romanesc.

Viata monahala s-a intrerupt in anul 1785 dupa anexarea Bucovinei la imperiul Habsburgic si s-a reluat la 1 aprilie 1991, de data aceasta cu obste de calugarite sub staretia Stavroforiei Irina Pantescu. Tanara obste se straduieste sa imbine armonios rugaciunea cu munca in gospodarie, in camp, in atelierul de pictura si indrumarea vizitatorilor.

Arhitectura:

Forma initiala mai poate fi vazuta in tabloul votiv: asezata pe un soclu de piatra, cu turla inaltata pe o baza patrata pentru a-i accentua zveltetea, elanul catre inaltime. Exonarthexul i-a fost adaugat in 1547 la initiativa mitropolitului Grigorie Rosca, considerat al doilea ctitor al bisericii.

Asa cum se infatiseaza astazi, Voronetul reprezinta unul dintre primele monumente moldovenesti creatoare de stil propriu, sinteza originala de elemente bizantine (plan treflat cu turla pe naos), gotice (tendinta de elansare a edificiului, arcurile frante la chenarele usilor si ferestrelor, prezenta contraforturilor) si strict autohtone (turla pe patru arcuri si baza stelata, ocnite sub cornisa, arcade oarbe la abside, friza si discuri smaltuite).

Pictura interioara:

Naosul si altarul pastreaza ansamblul iconografic din vremea lui Stefan cel Mare: bine adaptat spatiului, armonios, cu personaje impunatoare, oranduire scenica mai putin obisnuita in Moldova (Patimile lui Iisus, in naos), compozitii neintrecute prin sobrietate, vigoarea gesturilor si formelor (Intrarea in Ierusalim, Rugaciunea de pe Muntele Maslinilor, in conca), elemente ce vadesc apropierea de mediul real, patetic uman (Coborarea de pe cruce, Sfantul Teodor, tabloul votiv).

Pictura pronaosului, ulterioara, alterneaza ornamente si figuri ce vor sa faca parca legatura cu exteriorul, trecand totusi prin pridvor unde Calendarul bisericii dar mai ales Sfantul Ilie se bucura de o prospetime stangace cu o nota de umor anuntatoare cumva a icoanelor pe sticla transilvanene (sec. XVIII-XIX).

Pictura exterioara: se datoreaza aceluiasi Grigore Rosca, eruditul teolog care a urmarit personal realizarea operei calugarilor-zugravi anonimi.

Rezultatul a fost exceptional: Judecata de Apoi ocupa tot peretele de apus intr-o uriasa compozitie pe cinci registre, unica in arta orientului crestin; specialistii o considera prin amploare, stiinta efectului decorativ si stralucirea policromiei, superiora compozitiilor de la Athos si celor de la Camposato (Pisa), demna de a fi alaturata Capelei Sixtine din Roma, mozaicurilor geamiei Khrie (Istambul), imaginilor de la San Marco (Venetia), din Siena, Assisi, Orvieto. Originalitatea artistului consta in curajul sau de a introduce in scena instrumente muzicale moldovenesti (bucium, cobza), peisaj local, stergare, vesminte populare - totul pe un fond albastru ce a nascut in sintagma 'albastru de Voronet' egala verdelui Veronese si rosului Titzian.

Peretele de sud este ocupat de Arborele lui Ieseu si filozofi antici, portrete socotite capodopere. Langa intrare sunt chipurile fauritorilor istoriei manastirii: Sf. Daniil Sihastrul si mitropolitul Grigorie Rosca. Pe abside, conform regulei impamantenite, Cinul aduna zeci de figuri intr-un adevarat alai. Pe cat a mai ramas din peretele nordic nespalat de ploi, Adam ara, Eva toarce lana (Facerea lumii), in vreme ce Zapisul lui Adam si Vamile Vazduhului inseamna de fapt legende folclorice. Jilturile si o parte din strane apartin secolului al XVI-lea. Daruite de Stefan cel Mare si trase cu mestesug, doua clopotnite evoca numele marelui voievod...

Expresie artistica a dreptei noastre credinte, a rafinamentului si gustului pentru frumos ale neamului nostru, Sf. Manastire Voronet indeamna la reculegere, incanta inima si mintea privitorului ce ajunde la noi din toate colturile lumii.

Manastirea Sucevita

Manastirea este ctitorie a boierilor Movilesti. In 1584 se considera incheiate lucrarile efectuate la biserica, o data cu urcarea pe tron in 1595 a lui Ieremia Movila incepand adevarata epoca de prosperitate pentru acest lacas monahal.

Muzeul manastiresc de astazi adaposteste - printre multe obiecte de cult de mare valoare artistica - un numar de broderii foarte vechi (epitaf din sec. al XV-lea, acoperamant, datand din 1493, cele ale mormintelor lui Ieremia Movila - 1606 si Simion Movila - 1609 s.a.) sau capsula de argint (1616) in care se pastreaza o suvita din parul doamnei Elisabeta Movila taiata in momentul in care, incercand sa puna pe tronul tarii pe fiul sau Alexandru, a fost capturata de turci. Acestia au dus-o la Istambul, incluzand-o in haremul imperial. In apropierea cimitirului localitatii se afla o biserica din piatra (1772) cu turnul sau clopotnita, monument istoric, care a conservat anumite forme traditionale din arhitectura constructiilor de cult moldovenesti.

Traditia asezata pe valea raului Sucevita, intre dealuri, o biserica din lemn si o schivnie de la inceputul veacului al XVI-lea; mai apoi, pentru rascumpararea a cine stie cate pacate, o femeie ar fi dus in carul ei tras de bivoli, timp de treizeci de ani, piatra necesara actualei constructii. Documentar, manastirea este atestata la 1586 ca rezultat al initiativei mitropolitului Gheorghe Movila, monumentul fiind in realitate ctitorie comuna a familiei Movilestilor (mari boieri, carturari si chiar domnitori ai Moldovei si ai Tarii Romanesti, sec XVI-XVII).