Pentateuhul - privire de ansamblu

INTRODUCERE

Fiind cunoscută importanţa fundamentală a Bibliei pentru credinţa creştină, pentru viaţa Bisericii şi pentru raportul dintre credincioşi în sânul comunităţilor dar şi faţă de credincioşii de alte religii, Biserica recomandă tuturor fiilor ei cunoaşterea şi aprofundarea Sfintei Scripturi. Acest fapt are consecinţe directe asupra relaţiei personale şi comunitare cu Dumnezeu, a relaţiei dintre membrii familiei şi a societăţii.

Nu trebuie uitat faptul că trăim cu aproximativ două, trei mii de ani mai târziu faţă de cei care au scris textele sacre. De aceea, pentru a înţelege sensul evenimentelor relatate de Sfânta Scriptură trebuie să ne întoarcem în timp, să ne „inserăm” în contextul de viaţă al acelora care le-au trăit şi le-au scris! În acelaşi timp, interpretarea Bibliei nu este întotdeauna uşoară! Ea trebuie să se facă la lumina Spiritului Sfânt care a inspirat-o şi sub conducerea Magisteriului Bisericii care are misiunea de a păstra şi de a interpreta Cuvântul lui Dumnezeu.

I. BIBLIA: ASPECTE GENERALE

Multe religii au cărţile lor sfinte, fenomen legat de istoria civilizaţiei. În toate timpurile, o serie de aspecte din gândirea şi viaţa lor, din raportul cu divinitatea în care credeau, oamenii au voit să le fixeze în texte sacre, considerând că pot găsi în ele un răspuns la întrebările fundamentale ale existenţei umane, că acestea pot fi o normă de conduită pentru viaţa lor.

În acest sens Revelaţia divină manifestată în istoria poporului lui Israel şi, ulterior, a poporului creştin, a fost conservată într-o serie de texte care alcătuiesc ceea ce numim Sfânta Scriptură sau BIBLIE.

I.1. Denumire, autor, destinatari

Termenul de „Biblie” provine din cuvântul grec „τά βιβλιά” (tā biblia) care înseamnă „cărţi”. Din această limbă, de la neutru plural, acest cuvânt a fost tradus în limba latină printr-un feminin singular: biblia. De aici semnificaţia acesteia, “Biblia” sau “Cartea” prin excelenţă.

Este suficientă o simplă şi sumară lectură pentru a constata că Biblia conţine texte foarte diferite, atât în ce priveşte subiectele prezentate, cât şi stilul şi vocabularul folosit. De aceea, Biblia nu este doar o simplă carte, ci un ansamblu de texte cu genuri literare diferite: descrieri istorice, texte profetice, texte poetice, biografii, etc. Se poate spune că Biblia este chiar o “bibliotecă”!

Cine sunt autorii textelor, când le-au scris, pentru cine, de ce ?

Din punct de vedere uman şi literar, textele biblice au fost scrise de-a lungul multor secole, în istoria unui popor, a poporului evreu, de către autori diferiţi. Aceştia au fost inspiraţi de Dumnezeu pentru a transmite oamenilor Cuvântul Său, motiv pentru care se poate considera Biblia ca o operă unică, aceea a unui singur Autor divin. În acest sens am putea defini Biblia ca fiind o colecţie de texte sacre pe care Biserica le consideră inspirate de Dumnezeu, care se foloseşte de oameni aleşi pentru a redacta într-o formă umană Mesajul său adresat în primul rând poporului lui Israel, şi apoi lumii întregi. De la conţinutul său vine şi sfinţenia Bibliei !

I.2. Clasificarea cărţilor biblice

Fiind Biblia un ansamblu de mai multe cărţi, acestea se clasifică astfel:

a) VECHIUL TESTAMENT

b) NOUL TESTAMENT

În limbaj biblic, cuvântul “testament” este una din traducerile posibile ale cuvântului grec „διατίθεμαι” (diatithemai - a face sau a încheia alianţă). El scoate în evidenţă o trăsătură fundamentală a Revelaţiei, aceea de Legământ pe care Dumnezeu l-a încheiat cu Poporul lui Israel, Legământ reînnoit de mai multe ori în istoria acestui popor. Acesta a îmbrăcat forma unui contract deoarece poporul, din partea sa, acceptase anumite condiţii impuse de Dumnezeu, în mod particular, aceea de a-i fi fidel, Lui, Dumnezeului Unic şi Adevărat.

În acest sens, se poate spune că VECHIUL TESTAMENT este istoria poporului evreu văzută în lumina Alianţei încheiată cu Dumnezeul Său. Este o istorie marcată de o lungă serie de infidelităţi din partea poporului dar în acelaşi timp şi de o fidelitate nelimitată din partea lui Dumnezeu.

După căderea în păcat a primului om, Adam, Dumnezeu nu abandonează omenirea decăzută, ci decide să o mântuiască prin Fiul Său. Acest plan divin pregătit în istoria lui Israel, se va desăvârşi cu Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu şi cu misiunea Acestuia în lume. Intrarea Fiului lui Dumnezeu în istoria umană a însemnat începutul unei ere noi, marcată de o Alianţă Nouă, încheiată cu un Nou Popor – Biserica, Alianţă sigilată în Sângele lui Isus.

NOUL TESTAMENT sau Noua Alianţă prezintă modul în care s-a înfăptuit acest plan de mântuire prin Persoana, viaţa şi activitatea lui Cristos. De aceea, între cele două “Testamente” există o strânsă legătură: V.T pregăteşte şi conduce la N.T. iar acesta, îşi găseşte în V.T., rădăcinile sale.

Biblia ebraică conţine 40 de cărţi canonice (considerate inspirate), cărţi care sunt grupate astfel:

a) TORAH - Legea

b) NEBIIM - Cărţi profetice

c) KETUBIM - Alte scrieri

Traducerea greacă a Bibliei, numită Septuaginta, conţine 46 de cărţi canonice, dispuse în 4 grupe:

a) Pentateuhul sau Legea: Gn, Ex, Lv, Nm, Dt.

b) Cărţi profetice: a) profeţi majori: Is, Ier, Ez, Dn

b) profeţi minori: Osea, Ioel, Amos, Miheea, etc.

c) Cărţi istorice: Iosua, Judecători, Rut, Samuel, Regi, Cronici, Esdra,

Nemia, Tobia, Iudita, Ester, Macabei

d) Cărţi sapienţiale: Iov, Proverbe, Eclesiastul, Cântarea Cântărilor,

Ecleziasticul, Cartea Înţelepciunii, Psalmii.

NOUL TESTAMENT are 27 de cărţi şi sunt dispuse astfel:

a) Sfintele Evanghelii (Matei, Marcu, Luca, Ioan)

b) Faptele Apostolilor

c) Scrisorile Sfântului Paul

d) Scrisorile Catolice

e) Apocalipsul