Plăcerea de a face bine

A face bine poate aparea la prima vedere o dorinta universala. Primul in scara de valori a fiecarui om dar nu este asa. Placerea de a domina, de a arata propria putere, de a fi recunoscut ca si puternic macar mai mult decat propriul interlocutor sau grupul sau locul in care ne aflam in acel moment.<Placerea se leaga cel mai mult de putere de a face simplu pentru ca se poate face. in forma actuala puterea se exprima prin banii posedati ce permit a cumpara totul in concluzie puterea se arata prin simboluri vizibile ce vorbesc , arata fara a necesita explicatie. Simbolurile puterii cuprind modul de a se imbraca masina cu care se vine atitudinea , purtarea o prezenta care se impune. printre simboluriile puterii se regaseste si modul de a vorbi si in mod sigur dovada faptului de a putea porunci.

Acest mod de a exista se opune aceluia care iubeste a face binele al scoate in evidenta impratind zambete aprecieri fara frica de a se amesteca printre cei care sunt mult prea departe de propria pozitie pe scara sociala , deci nu au preocupatia de a mentine distantele ierarhice.

Contrapunerea este intre puterea care nu are nevoie de nimeni ci mai mult altul serveste pentru a arata prin gestul de forta care il fac subjugat iar fragilitatea care este o conditie existentiala in care unul are nevoie de celelalt si in concluzie se dau gesturi de bunavointa de vointa de a da dar si de a primi pentru ca cel fragil stie ca nu poatea conta numai pe sine insusi. Cel fragil este dispus a da si a primi ajutor. Fragilitatea permite dragostea si in concluzie permite nevoia de a se lega de celalalt pentru ca singuri suntem pierduti intotdeauna nevoiosi de un suport omenesc.

Puternicul nu are nevoie sa iubeasca ci de a domina si a sfruta de a face din fiecare om un obiect prin care poate impodobi propria sa putere.

In societatea de astazi gustul de a domina si in mod sigur nu acela de a fi bun pt a da bunate sau de a o primi.

Preotul nu poate decat sa se situeye intre aceia care emana bunatate decat .......... cu aceiasi mana prefera sa dea un gest de alinare decat a urla prefera a sopti si a invita e ceilalti sa se inteleaga si sasi doreasca bine.

Acest dualism se regaseste si in cultura dominanta care este invatata de cultura inamicului dupa care pana laproba contrarie cel care se apropie de noi poate sa ne faca rau si poate sa se introduca in mod negativ in propriul nostru domeniu cu planul de a-l distruge. Cultura inamicului sustine lupta si in cazul trecerii de la individ la gurpuri sau natiuni atunci razboiul. In timp ce acela care iubeste a face binele cauta cultura cooperarii ceea ce inseamna a lucra impreuna si deodata pentru un scop comun, nu in mod antitetic sau antagonic.

Este intradevar incredibila lipsa de sensibilitate pentru a face binele. Exact deoarece se crede ca este vorba despre opozitie aleasa de cei slabi de ce fricosi, si astfel se ignora fericirea care s’ar obtine bucuria care se experimenteaza printrun zambet si prin primirea acestuia de la acela care simtindu-se privit trebuie sa arate toata capacitatea sa de aparare si jignire.

Este incredibil a constata in ce mod relatiile individuale sar schimba daca bunatatea ar deveni motorul principal si daca s-ar crede ca pana la proba contrarie cel care se apropie de noi vine pentru a aduce bucurie si pentru a primi bucurie. si nu este vorba despre un atitudine ingenua a aceluia care se sacrifica pe planul bestialitatii umane crezand a se regasi intrun paradis terestru si nu intro vale de ura si razbunare.

Este dovedit in mod suficient ca buna dispozitie si bunatatea au o eficienta mai mare pe planul relatiilor decat lupta care adesea lasa in urma suparare si vointa de razbunare . Un cerc pervers de a se umple cu energie negativa care isi face dusmani .