Posibilitatea Revelației

Un creştin autentic al secolului XVII-lea spunea că: „există destulă lumină pentru cei care vor să vadă şi destul întuneric pentru cei care nu vor să vadă” . Fiinţele umane, de obicei, trăiesc la suprafaţa lor înşile,acolo unde prin definiţie Dumnezeu este absent. Hristos „luminează pe tot omul care vine în lume” (Ioan 1,9). „A vorbii despre Dumnezeu este un lucru important, dar este mult mai bine să te purifici pentru Dumnezeu”-Sfântul Grigore de Nazianz.

Posibilitatea Revelaţiei a fost pusă şi este pusă sub semnul întrebării de raţionalişti. A nu crede înseamnă a nu-i spune lui Dumnezeu „amin”, a-i refuza deci existenţa. „Revelaţia este un văl care se ridică, dar Întruparea învăluie şi mai mult chipul lui Dumnezeu” Cine are o legătură strânsă cu Dumnezeu primeşte revelaţia din interiorul său, căci acela percepe conlocuirea Cuvântului. „Aceleaşi manifestări ale lui Dumnezeu care le păreau oamnenilor din vechime cunoscute şi întru totul fireşti,ne apar nouă cu totul ne fireşti, drept imposibile” Sfântul Serafim de Sarov.

Nu este vorba ce stim despre Dumnezeu, ci să-L avem pe Dumnezeu în noi. Dumnezeu lucrează prin libertate şi asupra libertăţii. El nu lucrează prin necesitate şi asupra necesităţii. El nu obligă să-L recunoaştem. În asta stă ascuns misterul vieţii universale.

Pentru a intra în comuniune cu cineva, sau în legătură cu ceva, se impune cunoaşterea lui. De aceea şi comuniunea veşnică cu Dumnezeu se bazează pe cunoaşterea Lui. „Aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat…” spune Mântuitorul în Rugăciunea Arhiereasca (In 17, 3). Pentru a intra în comuniune cu Dumnezeu şi a ne desăvârşi viaţa duhovnicească, trebuie să- L cunoaştem pe Dumnezeu, să ştim adică dacă este un părinte, sau un stăpân despotic, dacă ne putem apropia de El şi în ce formă, dacă este milostiv, îndurător, iertător sau numai drept şi necruţător, dacă ne putem apropia de El cu iubire, sau cu teamă distrugătoare de suflet. Apoi, cum îi putem noi cunoaşte voia Lui, ce atitudine are El faţă de lume, de existenţă sau şi mai mult: cine este El? Toate aceste premise care stau la baza comuniunii cu Dumnezeu, noi le putem cunoaşte prin Descoperirea pe care Însuşi Dumnezeu a binevoit să ne-o facă, dorind şi El să intre în legătură cu noi şi să ne mântuiască. Aceasta Descoperire a lui Dumnezeu se numeşte Revelaţie dumnezeiască. Revelaţia este un proces tainic, o comunicare directă din partea lui Dumnezeu adresată omului spre mântuirea sufletului. Ea reprezintă cuvântul lui Dumnezeu inspirat de Duhul Sfânt. Revelaţia dumnezeiască s-a desfăşurat în timp şi cuprinde trei perioade mari. Prima perioadă este înainte de căderea omului în păcat, când Dumnezeu se descoperă omului, comunică cu el în mod direct, „faţă către faţă”. A doua perioadă este după căderea omului în păcat până la venirea Mântuitorului. Dumnezeu se descoperă prin Lege şi prooroci. Legea comunică voia lui Dumnezeu, îl ţine pe om în apropierea Sa şi îl pregăteşte pentru primirea unui Izbăvitor. Proorocii comunică voia lui Dumnezeu atunci când cei care au primit Legea lui Dumnezeu, se depărtează de El. Profeţii mai comunică oamenilor şi planul lui Dumnezeu de a-i izbăvi din robia apăsătoare a păcatului. A treia perioadă şi cea mai importantă o constituie întruparea Fiului lui Dumnezeu. Ea este o descoperire dumnezeiască deplină şi directă, fiindcă Fiul este Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Că Dumnezeu ne descoperă adevărul deplin despre Sfânta Treime şi a modului de a intra în comuniune cu Ea, iar ca Om, ne comunică acest adevăr sub o forma în care omul îl poate primi şi înţelege. De aceea spunem că Revelaţia Fiului lui Dumnezeu este desăvârşită.