Predică istorică la Sinodul 4 Ecumenic

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!

Un popor care nu-și cunoaște istoria e ca un copil care nu-și cunoaște părinții!

Iubiți, credincioși! Cu mila Domnului am ajuns cu bine și în această Sfântă Duminică. Duminică în care Biserica pe lângă sfinții prăznuiți astăzi, cinstește și pe Sfinții Părinți de la Sinodul al IV-lea Ecumenic.

În cele ce urmează cu ajutorul lui Dumnezeu vreau să vă aduc la cunoștină istoria Sinodului IV Ecumenic. Întâi de toate vreau să menționez ce sunt sinoadele. Sinoadele sunt întâlniri ale Sfinților Părinți sau ale ierarhilor la care se discută și se iau anumite hotărâri în ceea ce privește viața Bisericii, anumite probleme adiminstrative sau de dogmă(adică de învățătura Bisericii) sau morale. Prin termenul de ecumenic înțelegem ideea de universal, adică din întreaga lume. Deci Sinoadele Ecumenice au fost întâlniri ale Sfinților Părinți din întreaga lume unde s-au luat anumite decizii cu privire la învățătura Bisericii. De-a lungul vremii, respectiv secolele IV-VIII, au avut loc cele șapte Sinoade Ecumenice care au marcat istoria, punând bazele credinței noastre ortodoxe. Pe lângă aceste sinoade trebuie să știm că au mai fost multe alte sinoade și mai sunt și în zilele noastre, spunem noi că nu de o importanță atât de mare, precum sunt cele Ecumenice.

A ne cunoaște istoria e o datorie, a ne cunoaște părinții noștri duhovnicești este iarăși o datorie sfântă, a cunoște pe tata și pe mama, a ne cinsti bunicii, a ne cinsti strămoșii, a ști rădăcina noastră de unde venim nu este altceva decât împlinirea unei porunci. A împlini porunca nu înseamnă altceva decât a împlini voința lui Dumnezeu. Să nu uităm de cele 10 porunci pe care le-a dat Dumnezeu lui Moise pe muntele Sinai și care trebuiesc respectate de noi oamenii. În porunca a V-a cum se spune: ,,Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie bine și să trăiești ani mulți pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ți-l va da ție.” Vedem astfel cât de important este să ne cunoaștem istoria.

Iubiților, Sinodul al IV-lea Ecumenic a avut loc în orașul Calcedon în anul 451, azi orașul Kadikoy situat în Turcia. La acest sinod au participat aproximativ 600 de Sfinți Părinți pe care îi cinstim astăzi, alături de ei, pe lângă sfinții pomeniți astăzi în calendar, în mod deosebit trebuie să ne amintim și de Sfânta Mare Muceniță Eufimia, prăznuită de Biserica Ortodoxă pe data de 11 iulie, în mod deosebit la această dată este amintită una din minunile sale legată de Sinodul IV Ecumenic și pe 16 septembrie când a trecut la Domnul. Acest sinod s-a întrunit din inițiativa împăratului Marician și a fost prezidat de episcopul Anatolie al Constantipolului. De precizat faptul că înainte de acest sinod a avut loc în anul 449, cu doi ani înaintea acestuia, așa zis ,,Sinodul tâlhăresc de la Efes”, sinod la care succesorul Sf. Chiril, Dioscor al Alexandriei susținea că în Hristos există o singură fire. Așa a luat naștere monofizitismul, care înseamnă ,,o singură fire”. Din această cauză, convins de împărăteasa Pulheria, împăratul Marcian convoacă cel de-al patrulea Sinod Ecumenic unde pe lângă alte problemej este dezbătută erezia monofizismului, susținută de Eutihie și Dioscor, care afirmau că în Hristos există doar firea dumnezeiască.

În ceea ce privește viața Sfintei Mare Mucenițe Eufimia, aceasta a suferit moarte martirică pe vremea împăratului Dioclețian la începutul secolului a IV-lea, în anul 309. Fiind pârâtă autorităților, de către un anumit Apelian, aceasta a fost arestată la porunca lui Priscul Antipatul împreună cu mulți alți creștini pe care i-a încurajat să nu cedeze și să dea mărturia lor cea bună despre Hristos. Pentru că nu și-a lepădat credința în Hristos în fața lui Priscul, a fost supusă la numeroase chinuri, aceasta a fost trasă pe roată, dar prin rugăciunile ei roata s-a oprit și a supraviețuit, apoi a fost aruncată într-un cuptor cu foc, supraviețuind a fost aruncată în temniță, iar doua zi a fost aruncată într-o gropă plină cu apă în care se aflau fel și fel de animale otrăvitoare care iar fi adus moartea, animalele o purtau pe spatele lor ca să stea deasupra apei, deci biruind și aceasta a fost săpată o groapă care era plină cu lucruri ascuțite, sfânta fiind aruncată, a zburat pe deasupra ca o pasăre. Vâzând prigonitorul Prisc că nu a reușit prin aceste chinuri să-i aducă moartea, a început să o bată cu toiege, iar apoi a poruncit să fie tăiată cu fierăstrăul, dar a fost în zadar. După aceasta a fost pusă pe o tigaie înfocată, dar aceasta s-a răcit. În cele din urmă a fost dată spre mâncare fiarelor, dar aceasta rugându-se lui Dumnezeu să-i dea sfârșitul muceniciei, dând drumul fiarelor, leii și urșii, apropiindu-se îi lingeau picioarele. O ursoaică i-a făcut o mică rană la picior și a curs sânge și atunci auzindu-se glas din cer care a chemat-o la cele de sus, și-a dat duhul. Atunci s-a făcut cutremur mare și fugind toți, a râmas trupul ei zâcând acolo. Venind părinții ei au luat-o și au îngropat-o cu mare cinste. Toate aceste chinuri sfânta le-a biruit doar cu rugăciune către Dumnezeu. Vedem, astfel prin câte au trecut sfinții noștri și câte chinuri au îndurat, de aceea noi îi cinstim cu mare dragoste și îi avem mijlocitori către Dumnezeu.