Extras din seminar

Prezența Logosului divin în creație și structura ei rațională

Înainte de a fi creată lumea, Sfânta Treime a existat. Sfântul Evanghelist Ioan ne spune acest lucru în mod dogmatic la începutul Evangheliei scrise de el, astfel: ,, La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-a făcut; și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut (Ioan 1, 1-3)”. Aceste trei versete definesc nașterea Fiului din veci din Tatăl așa cum mărturisim și în articolul al doilea din Simbolul de Credință: „Și într-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii.”

În lucrarea de față voi încerca să prezint pe cât este posibil prezența lui Hristos în creația, care „prin El s-a făcut (Ioan 1, 3)” și structura ei rațională. Prezența Fiului lui Dumnezeu a fost din totdeauna în creație, doarece prin Cuvânt a fost creat tot ce este văzut: „și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut” (Ioan 1, 3). Tot ceea ce există astăzi și poate fi tangibil cu mâna sau „tangibil” cu mintea sunt rațiuni ale lui Dumnezue, cu alte cuvinte și noi suntem rațiuni ale Sale și trebuie să ajungem la aceeași rațiune cu Dumnezeu respectând în tocmai raționamentele Logosului divin.

În continuare voi defini ce este Logosul, care este raportul Acestuia cu creația Sa și cum ne va fi îndumenzeit sau transfigurat în momentul învierii morților, ca efect a Învierii lui Hristos și împăcării lui Dumnezeu cu omul.

Logosul divin

„Prin pătrunderea Logosului veșnic în dimensiunea spațial temporală a istoriei ,,se săvârsește cea mai mare noutate din toate noutățile, singurul nou sub soare” . ,,Și Cuvântul s-a făcut trup” (In. 1,14) devine ,,taina tainelor”. Natura umană este împropriată de Logosul divin, devenit acum ,,trup”, în unicul Său Ipostas veșnic. Astfel în Iisus Hristos natura umană a primit existență concretă nu ca un centru propriu, ci într-un centru preexistent, în unitatea Ipostasului divin al Logosului.”

„De o subzistență autonomă a firii umane în cadrul acelei unități superioare în care a luat existentă nu poate fi vorba, pentru că s-ar constitui într-un ipostas. De o ținere a ei în stare de pur obiect iar nu poate fi vorba, căci natura umană nu poate exista neipostaziată, nesubiectivizată. Dar modalitatea de subiect, sau valența de subiect a firii umane, nu se mai poate realizea însă, în cazul lui Iisus Hristos ca o modalitate de sine, ca subzistență autonomă, ci se împlinește și se întregește în întregul ipostatic divino-uman, din care face parte” .