Prezența Reală a Mântuitorului în Euharistie

Prezenţa reală a Mântutorului în Sfânta Euharistie

1.Hristos – prezenţă reală în Euharistie, adevăr mărturisit de Biserică

Sfânta Euharistie, înţeleasă ca taină şi jertfă deplină, în care Mântuitorul Iisus Hristos este o prezenţă absolut reală prin prefacerea darurilor, ocupă o poziţie centrală în viaţa şi lucrarea Bisericii. Prezenţa reală a lui Hristos în Euharistie, nedespărţit de Duhul Sfânt este fundamentul Bisericii, în care Hristos, ca Persoană Dumnezeiască, una cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, adună pe oameni în comuniunea Trupului Său extins în lume – Biserica - împărăşindu-le viaţă Dumnezeiască - trupul euharistic al lui Hristos în Biserica Sa. Încă de la început, în Biserica Ortodoxă doctrina euharistiei a fost exprimată într-o formă foarte realistă şi se credea pe deplin că pâinea şi vinul sunt cu adevărat Trupul şi Sângele Mântuitorului şi erau numite şi tratate astfel.

În modul cel mai tainic, dar real, dovadă supremă a dragostei ce o nutreşte pentru Biserica Sa, Hristos este prezent în Euharistie „cu trupul său luat din Fecioara Maria, răstignit pe cruce, înviat, înălţat la cer şi tronând de-a dreapta Tatălui”. Această „prezenţă reală, substanţială, dar nevăzută a trupului şi sângelui Domnului sub chipul elementelor euharistice, imprimă Euharistiei, un profund caracter de taină”.

Fiind încorporare desăvârşită în Hristos a tuturor celor se ce împărtăşesc de ea şi prin ea de roadele ei, Sfânta Euharistie este cununa tuturor tainelor. Astfel, spre deosebire de celelalte sfinte taine ale Bisericii, în care într-o formă vizibilă Hristos ne împărtăşeşte în Duhul Sfânt harul Său, în Sfânta Euharistie El ni se oferă, chiar cu Trupul Său, sub chipul pâinii şi a vinului, care prin acţiunea Duhului Sfânt încetează a mai fi doar pâine şi vin, ci sunt de aici înainte Cinstitul Trup şi Sânge al Mântuitorului, în starea de jertfă şi de înviere şi de aceea Euharistia este culminarea celorlalte taine. Sub acţiunea Duhului Sfânt, elementelor euharistice li se imprimă o nouă identitate, ca rezultat al unei schimbări concrete ce are loc în ele. Sfântul Chiril al Ierusalimului, în Catehezele mistagogice, cap. 22-25, subliniază cu atenţie că elementele euharistice rămân pâine şi vin sensibile percepţiei noastre vizibile şi olfactive, iar prezenţa reală este produsă de o schimbare, o transformare substanţială a elementelor, astfel încât: „Trupul vă este dat sub figura pâinii, iar Sângele vă este dat sub figura vinului”. Toate vechile liturghii ale Bisericii, mărturisesc credinţa în prezenţa reală a lui Hristos în Sfânta Euharistie. Întradevăr, pâinea şi vinul sunt scoase din articulaţia lor firească şi destinate unei noi funcţionalităţi, cea a sacrului, prin invocarea şi venirea Sfântului Duh, care le preface şi le sfinţeşte, însă această perfacere a rămas fundamental o mare taină, o minune. Fiind deci taină prin excelenţă, Euharistia trebuie primită ca hrană şi băutură, iar nu pentru a fi văzută cu ochii pământeşti, menţinându-se şi accentuându-se misterul şi caracterul ascuns al lucrării liturgice centrale a Bisericii. Ea reprezintă minunea faţă de substanţă, pentru că înainte de sfinţirea lor, cele puse înainte au substanţa pâinii şi a vinului, iar după sfinţire devin Trupul şi Sângele Mîntuitorului. Este minunea faţă de cantitate, pentru că Hristos este prezent cu trupul întreg şi se regăseşe astfel în fiecare părticică de pâine şi vin. Este minunea faţă de activitate, pentru că lucrează material, dar face miracole în mod spiritual. Este minunea faţă de suferinţă, pentru că în Euharistie, Hristos se jertfeşte fără durere şi fără sfârşit. Este minunea faţă de loc, pentru că acelaşi Hristos ipostatic din potir, este Hristos cel înălţat la Dreapta Tatălui şi cel de pe toate altarele ortodoxe. Este minunea faţă de posesiune pentru că în Hristosul euharistic găsim Trupul şi Sângele Său real, care are ca îmbrăcăminte exterioară, formele pâinii şi a vinului. Dumnezeiasca Euharistie depăşeşte toate hotarele, toate modurile de existenţă ale lucrărilor naturale, de aceea este cea mai mare minune a puterilor dumnezeieşti şi gustarea ei cucernică este echivalentul unei escaladări duhovniceşti, a ceea ce Galaction numea cu profundă inspiraţie teologică „Taborul euharistic”. Ea atrage Biserica - viaţa, simţirea şi cugetarea ei, din ce în ce mai mult în profunzimile tainice şi infinite ale Mântuitorului Hristos.