Rațiunea în absența credinței - certitudinea degradării spirituale umane

Seminar
7/10 (1 vot)
Domeniu: Religie
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 4 în total
Cuvinte : 1567
Mărime: 29.67KB (arhivat)
Publicat de: Cezar-Ilie M.
Puncte necesare: 0
Specializare: Teologie Pastorală

Extras din seminar

Rațiunea în absența credinței - certitudinea degradării spirituale umane

„Doar prin credință trecem de limitele puterilor de înțelegere omenești. Toate cele ce se referă la Dumnezeu se situează de fapt, în afara puterilor noastre de înțelegere. În fața acestei situații, omul nu poate să aibă răspunsuri mulțumitoare. Aici se deschide un nou capitol în cunoaștere, în care rațiunea este cuprinsă într-o vedere mai largă asupra lumii, anume experiența credinței.”

Prin subiectul abordat în această lucrare intenționez să arăt câteva aspecte negative cu care se confruntă societatea în contextul actual, ca efecte ale folosirii rațiunii în absența credinței de către om. El a fost înzestrat de către Dumnezeu cu inteligență, astfel omul primind o mare responsabilitate, aceea de liber arbitru pentru acțiunile sale, însă această inteligență folosită necorespunzător, în lipsa credinței, poate avea urmări devastatoare în ceea ce privește degradarea emoțională a societății, printr-o tehnologizare continuă și performantă. Ideea din citatul anterior în care este menționat faptul că omul nu poate găsi doar prin intermediul rațiunii răspunsuri care să îl mulțumească în legătură cu aspectele referitoare la Dumnezeu, aspecte ce se află peste puterea noastră umană de înțelegere, este doar dovada faptului că în lipsa acestor lămuriri ale omului lipsit de credință, se generează un comportament ce are ca scop pragmatizarea oricăror elemente de natură spirituală prin intermediul interpretărilor științifice. Astfel omul, Îi neagă existența prin încercarea de a demonstra doar prin rațiune, lucrurile dumnezeiești, care în absența credinței sunt intangibile. Capitolul ce se deschide în cunoaștere prin intermediul credinței, prin care rațiunea poate pătrunde într-o vedere asupra lumii, despre care este scris mai sus, sugerează ideea că tocmai credința este condiția sine-qua-non pentru a putea percepe și înțelege, fără limite sau bariere logice, întreaga lucrare a lui Dumnezeu.

Direcția în care se îndreaptă omenirea este, după cum spun unii, spre evoluție. Cu siguranță, gândirea cu care noi ca ființe am fost înzestrați a adus un mare aport în această „evoluție”, însă tind să cred că progresul tehnologic și științific este direct proporțional cu regresul duhovnicesc. Această tendință de tehnologizare la început a fost în favoarea omului, facilitându-i traiul de zi cu zi, însă ulterior faptul că intervine inteligența artificială, un trend cu foarte mulți susținători, ce încearcă să înlocuiască din ce în ce mai mult omul și abilitățile sale, mă înspăimântă. Un exemplu pentru acest lucru îl reprezintă crearea primului preot robot, în Germania, capabil să binecuvinteze în cinci limbi diferite, să îți printeze binecuvântarea, să aibă voce feminină sau masculină, după preferința utilizatorului și să ridice mâinile spre ceruri în timp ce spune rugăciuni. În asemenea situații cred că a fost exercitată rațiunea în lipsa totală a credinței, pentru că deja se intervine asupra unor aspecte ce țin de lucrurile tainice, spirituale.

Bibliografie

A. Izvoare

1. BIBLIA sau Sfânta Scriptură, tipărită cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel - Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2008.

B. Lucrări generale

1. LEMENI, IONESCU, MIHALACHE, IOJA, Lemeni, Pr. Răzvan, Diac. Sorin, Cristinel, Apologetica Ortodoxă, vol. 1, Editura Basilica, București, 2013.

2. SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR, Cuvinte de aur, Credința, nădejdea, dragostea, vol. I, traducere de Pr. Victor Manolache, Editura Egumenița, Galați, 2012.

3. SFINȚII PĂRINȚI, Despre credință, nădejde și dragoste, traducere din limba rusă de Gheorghiță Ciocioi, Editura de Suflet, București, 2018.

C. Site-uri

1. https://www.ganduridinierusalim.com/petre-tutea-fara-dumnezeu-omul-ramane-un-biet-animal-rational-si-vorbitor-care-vine-de-nicaieri-si-merge-spre-nicaieri/ - 27.05.2020.

Preview document

Rațiunea în absența credinței - certitudinea degradării spirituale umane - Pagina 1
Rațiunea în absența credinței - certitudinea degradării spirituale umane - Pagina 2
Rațiunea în absența credinței - certitudinea degradării spirituale umane - Pagina 3
Rațiunea în absența credinței - certitudinea degradării spirituale umane - Pagina 4

Conținut arhivă zip

  • Ratiunea in absenta credintei - certitudinea degradarii spirituale umane.docx

Alții au mai descărcat și

Iudaismul

Iudaism – doctrina religioasa a evreilor.Se poate referi de asemenea si la sistemul religios al evreilor in general. Cartea misterului pecetluit...

Conștiința morală

1. Noțiunea de conștiință morală Întâi de toate, este important să dăm o definiție a ceea ce înseamnă conștiința morală. Astfel, aceasta se poate...

Comparație între învierea fiului văduvei din Sarepta și a fiului văduvei din Nain

Introducere După cum bine știm atât în Noul Testament, cât și în Vechiul Testament avem relatate mai multe minuni ce au la bază învierea. Termenul...

Euharistia în ansamblul tainelor de inițiere

Dintru-nceput omenirea a fost sortită la o viață lipsită de griji,necazuri,suferințe și moarte. În nemărginita Sa bunătate Dumnezeu n-a voit să...

Euharistia în teologia Părinților Apostolici

REZUMAT Lucrare de seminar la disciplina Patrologie din semestrul I, anul I, an universitar 2020-2021. Expunere pe scurt a învățăturilor Sfinților...

Învățătura iehovistă despre preoție

Istoric: Gruparea își are originile în spațiul nord-american în cea de-a doua jumătate a secolului al XI-lea. Rădăcinile ei se află în grupările...

Eusebiu de Cezareea în lucrarea Eusebiu al Cesareei

Studiul doctorului G.G. Stănescu se întinde pe parcursul a cincizeci de pagini cu o bibliografie impresionantă de douăzeci de cărți, majoritatea...

Exegeza Psalmilor la Sfinții Părinți

Introducere Dintre toate scrierile cuprinse în Vechiul Testament, cea mai populară scriere este Psaltirea, numită „O carte a sufletului...

Ai nevoie de altceva?