Scoala Antiohiana - Teodor de Mopsuestia - Teologia Sinodului III Ecumenic

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest seminar prezinta Scoala Antiohiana - Teodor de Mopsuestia - Teologia Sinodului III Ecumenic.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 10 pagini .

Profesor: Pr Claudiu Cotan

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Religie

Extras din document

Introducere

Maica Domnului constituie un subiect inepuizabil de meditaţie şi trăire, permanentă sursă de inspiraţie şi înălţare a minţii. Curăţia, nepătarea, fecioria în naştere, plinătatea în har, darul de a purta în pântece şi de a naşte pe Hristos, sunt darurile lui Dumnezeu cu care a înzestrat o singură fiinţă: pe Maica Domnului. Deşi în faţa minunii omul credincios se pleacă cu smerenie, au existat minţi care, neputând să înţeleagă minunea, se poticnesc şi se smintesc în ea, tălmăcind-o „spre a lor pierzare" (2 Ptr 3, 16).

Un rol hotărâtor în lămurirea definitivă a controverselor mariologice l-a avut Sfântul Chiril al Alexandriei numit „teologul prin excelenţă al întrupării", care a reuşit ca în urma mai multor dispute să impună punctul de vedere ortodox şi să arate care este locul Maicii Domnului în ceruri şi în inimile noastre. În atmosfera răsăritului plutea la începutul secolului al V-lea o nouă întrebare: problema hristologică (implicit cu urmări şi în cea mariologică), adică raportul firii sau naturii divine cu firea sau natura umană în persoana lui Hristos, care a dat naştere ereziilor hristologice: nestorianismul sau diaprosopismul, eutihianismul sau monofizismul şi monotelismul. Şcoala alexandrină învăţa că cele două firi din persoana Mântuitorului sunt unite în chip real (enwsis fusikh). Ca atare, expresiile „Dumnezeu S-a născut, a pătimit" şi „Născătoare de Dumnezeu" (Qeotokos) erau socotite potrivite şi ortodoxe.

Dimpotrivă şcoala antiohiană susţinea că unirea dintre cele două firi ale Mântuitorului a fost numai morală sau relativă „sunafeia", şi consta din armonia conlucrării lor. Concluzia care urma din aceasta era că nu se cuvine închinare trupului Domnului, iar expresiile „Dumnezeu S-a născut, Dumnezeu a pătimit" şi „Născătoare de Dumnezeu" sunt greşite. Cu toate deosebirile dintre cele două şcoli, nu s-au încins discuţii între reprezentanţii lor până la începutul secolului al V-lea, când pe scaunul de Constantinopol s-a urcat călugărul Nestorie, un nepot îndepărtat al episcopului Pavel de Samosata, eretic antitrinitar. După sinodul de la Efes din 431 d. Hr. şi după formula de unire din 433, cei care nu au fost cu aceasta reconciliere s-au apropiat de Biserica siriană din Persia, care adoptă oficial nestorianismul la sinodul de la Seleucia din 486.

Capitolul I

Şcoala Antiohiană

Şcoala antiohiană apare în anul 260 d.Hr., sub Lucian de Antiohia, fiind mai tânără cu 70-80 de ani decât cea alexandrină. Este o şcoală eminamente exegetică cu trei perioade: de formare (260-360), de apogeu (360-430) şi de decadenţă (după 430).

Reprezentanţii principali ai perioadei de apogeu sunt: Diodor de Tars, Teodor de Mopsuestia, Polihroniu de Apameea, Ioan Gură de Aur. Această şcoală face exegeză ştiinţifică, bazată pe cercetarea riguroasă a textelor şi pe interpretarea lor istorico-gramaticală. Meritul cel mai de seamă al Şcolii antiohiene este elaborarea unei exegeze raţionale fiind bazată pe interpretarea istorico-gramaticală şi logică a textului Sfintei Scripturi spre deosebire de şcoala alexandrină care folosea interpretarea alegorică, iar în chestiunile teologice, filozofia platonică şi neoplatonică.A ajutat mult, însă raţionalismul a împins uneori în erezie - începand cu întemeietorul Şcolii, Lucian, acest "Arie inainte de Arie", trecând prin Teodor de Mopsuestia, şi isprăvind cu Nestorie, unul dintre cei mai periculoşi eretici. Lucian a fost partizan cu compatritul său episcopul Pavel de Samosata, eretic antitrinitar, el profesa teoria subordaniţionistă, după care Fiul este subordonat Tatălui, care va fi reluată şi dezvoltată de Arie.

Şcoala antiohiană a dat însă şi oameni ca Eustatiu şi Ioan Gură de Aur, a căror pietate si ortodoxie au fost şi sunt modele pentru toată creştinătatea. Se remarcă patru tendinţe care caracterizează această şcoală: moralism prin Ioan Gură de Aur a creat adevărate capodopere, iar prin Teodor de Mopsuestia se orientează spre pelagianism; folosirea filozofiei aristotelice favorizează o metodă pozitivă, precisă şi analitică, dar şi un raţionalism care nu o dată va înfrâna sensul Tradiţiei; în teologie se susţine distincţia între Persoanele divine, care sunt numite Ipostaze; şi în hristologie se pune accentul pe umanitatea Mântuitorului, insistându-se uneori asupra acesteia asa de mult, încât se neglijează legătura care uneşte umanitatea cu divinitatea în unitatea Logosului întrupat şi se ajunge, chiar înainte de Nestorie, la tăgăduirea Omului-Dumnezeu.

Capitolul II

Teodor de Mopsuestia

Dintr-o epistolă a Sfântului Ioan Gură de Aur către Teodor se poate deduce cu aproximaţie anul naşterii la Antiohia a celui care va deveni episcop de Mopsuestia în jurul anului 350. Teodor a studiat retorică şi filosofia cu renumitul învăţat păgân Libanius, dobândind o bogată cultură laică apreciată de istoricul Sozomen.

Fisiere in arhiva (1):

  • Scoala Antiohiana - Teodor de Mopsuestia - Teologia Sinodului III Ecumenic.DOC