Spovedania ca taină a mărturisirii omului

Sfintele Taine reprezintă o categorie aparte a slujbelor bisericeşti care alcătuiesc cultul divin public al Bisericii Ortodoxe şi care au o importanţă covârşitoare pentru viaţa credincioşilor. Definite drept slujbe bisericeşti prin mijlocirea cărora se împărtăşeşte harul lui Dumnezeu, prin anumite semne văzute, în cele mai importante momente şi împrejurări ale vieţii omului, Sfintele Taine au drept scop sfinţirea şi mântuirea celor ce le primesc, iar din punct de vedere eclesiologic ele sunt mijloace prin care Mântuitorul Hristos, Adevăratul lor Săvârşitor, uneşte cu Sine şi cu Biserica pe toţi cei ce cred în El.

Trebuie spus că Sfintele Taine săvârşite în Biserica Ortodoxă se află în strânsă legătură unele cu altele. Săvârşirea Tainelor marchează etapele potrivit cărora se desfăşoară şi se dezvoltă viaţa spirituală a credinciosului. Fiecare Sfântă Taină presupune o lucrare specifică care se săvârşeşte şi se revarsă asupra credinciosului odată cu săvârşirea Tainei. În fiecare Taină credinciosul se întâlneşte cu Mântuitorul Hristos în mod personal şi totodată experimentează comuniunea de iubire cu El.

Taina Sfântului Botez, considerată prima Taină a încorporării noastre în Hristos, prin care cel ce o primeşte devine membru al Bisericii, a fost instituită de Mântuitorul Hristos după învierea Sa din morţi odată cu trimiterea Apostolilor Săi la propovăduire „ Mergând, botezaţi toate neamurile ” (Matei 28, 19) arătându-l ca o taină necesară şi obligatorie pentru mântuire „ Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui, iar cel ce nu va crede se va osândi ” (Marcu 16, 16).

Taina Mirungerii prin care cel botezat este pecetluit cu harul Sfântului Duh pentru primirea darurilor Lui, a fost anticipată de Mântuitorul Hristos (Ioan 7, 38-39) şi a fost săvârşită de Sfinţii Apostoli după pogorârea Sfântului Duh, în legătură cu Taina Botezului prin punerea mâinilor (Fapte 8, 19) sau prin Mirungere (1 Ioan, 2, 20, 27).

La Cina cea de Taină, Mântuitorul Hristos instituie Sfânta Euharistie ca jertfă şi taină a Legii celei noi, prin care să se comemoreze jertfa cea adevărată a Domnului de pe cruce şi prin care Hristos să se facă prezent în Biserica Sa până la sfârşitul veacurilor „ Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea ”(Luca 22, 19).

Cât priveşte Taina Preoţiei, care este legată direct de Arhieria lui Hristos şi de jertfa Sa de pe cruce, este instituită de Hristos prin cuvintele „ Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea a suflat asupra lor şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt cărora veţi ierta păcatele le vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine vor fi ţinute” (Ioan 20, 22-23). Preoţia fiind dată pentru Biserică, ca şi Euharistia, lucrarea ei se va împlini după Cincizecime , când Duhul Sfânt se va pogorî peste Sfinţii Apostoli, are loc întemeierea Bisericii ca şi comuniune a oamenilor cu Dumnezeu prin Hristos în Sfântul Duh, iar Apostolii primind pe Duhul cel Sfânt în chip de limbi de foc, primesc şi toată puterea pentru a împlini slujba Preoţiei (Luca 24, 49).

Despre Taina Nunţii, Biserica Ortodoxă vorbeşte ca despre o instituţie divină (Facere 1, 27) pe care Însuşi Hristos o ridică la treapta de Taină atunci când vorbeşte despre indisolubilitatea căsătoriei (Matei 19, 3-5) şi prin participarea Sa la nunta din Cana Galileii (Ioan 2, 1-11), iar Sfântul Apostol Pavel o defineşte ca taină mare „ în Hristos şi în Biserică ” (Efeseni 5, 32).

Taina Sfântului Maslu era practicată de Sfinţii Apostoli chiar din timpul Mântuitorului Hristos (Marcu 6, 13), a fost ridicată de Domnul la rang de Taină, fapt confirmat de menţiunea Sfântului Apostol Iacob care atestă şi săvârşirea ei în vremea apostolică (Iacob 5, 14-15).