Tânărul Teolog și Lumea în Care Trăiește

„Suntem [ ] făpturi spirituale, trimise vremelnic într-o inchisoare de carne şi oase, şi împlinind un destin între ceilalţi fii ai lui Dumnezeu şi fraţi ai noştri”.

un destin, sau mai bine zis o misiune căci aceasta ne-am ales să facem atunci când am păşit pragul acestei şcoli.

Teologie şi „teologi”

Nu pot începe această prezentare, fără a creiona măcar în linii mari, ce înseamnă să fii teolog sau să faci teologie. Oricine ne-ar întreba, afirmăm că numai trei personalităţi au fost numite de-a lungul istoriei „teologi": Sf. Ioan Teologul, Sf. Grigorie Teologul şi Sf. Simeon Noul Teolog. Cu toate acestea, toţi cei care urmează cursurile de teologie se numesc, mai mult sau mai puţin impropriu, „teologi". Căci „a face teologie" înseamnă a „sta cu capul pe pieptul lui Iisus, adică a cunoaşte pe Dumnezeu prin experienţă", a „nu confunda teologia cu tehnologia, adică a discerne între trăirea autentică a lui Dumnezeu şi abilitatea de a răsuci cuvintele" şi „a-L vedea pe Dumnezeu în lumină, prin lacrimile pocăinţei", forma cea mai înaltă de teologie.

Teologia presupune capacitatea de a transmite prin cuvânt şi faptă „ceea ce am văzut cu ochii noştri, ceea ce am privit şi mâinile noastre au pipăit" (I Ioan 1,1-2).

Sfântul Grigorie Palama împarte pe teologi în trei cete: sfinţii, adică cei care-L văd pe Dumnezeu prin experienţă, cei ce îi cred pe sfinţi, adică slujitorii cuvântului şi cei ce nu-i cred pe sfinţi şi nu posedă profunzimea trăirii. În adevăratul sens, numai primii pot fi numiţi „teologi". Acest al doilea nivel ar putea fi standardul pregătirii în şcolile de teologie, pentru că el constă în a deprinde capacitatea de a transmite mesajul sfinţilor cu exactitate ştiinţifică.

Studiul teologiei nu poate pretinde a fi ştiinţa despre Dumnezeu sau cunoaşterea lui Dumnezeu, „ci mai degrabă reacţia pozitivă a omului la revelaţia lui Dumnezeu (Ioan 1,18), pentru că El nu este un obiect al cunoaşterii discursive, ci subiect dinamic, interactiv. A face teologie, deci, înseamnă a avea harismă, a accepta misterul ca formă de manifestare a dumnezeirii, a purcede la un drum al purificării personale şi a ajunge la isihie”

Este necesar să ne gândim la teologi ca şi la asceţi. Teologii sunt cei care sunt chemaţi permanent la exerciţiul cunoaşterii lui Dumnezeu. Cel care voieşte să devină teolog trebuie să îşi asume această condiţie ascetică, condiţia înfrănării. Nici un teolog din toate epocile de până acum, după ce a ajuns la o anumită cunoaştere a lui Dumnezeu nu a fost contrar ascetismului.

Trăirea teologiei prin rugăciune şi timpul de rugăciune al teologului

Sfântul Grigorie de Nyssa spune următoarele: „Teologia este un munte înalt, greu de urcat, de abia se poate ajunge la poalele lui şi aceasta o poate face doar cel puternic”

Putem vedea de aici profunzimea adevăratei teologii şi parcă auzind acestea ne cuprinde un sentiment de nelinişte: „cum eu, cel păcătos şi slab, să mă pot numi teolog?!”.

Şi totuşi, Evagrie Ponticul spunea următoarele: „Dacă eşti teolog (dacă te ocupi cu contemplarea lui Dumnezeu) roagă-te cu adevărat; şi dacă te rogi cu adevărat eşti teolog”

Prin rugăciune noi putem aşadar, să ne căştigăm, puţin câte puţin, din nevoinţă în nevoinţă, statutul de teolog. Căci, ne spune tot Evagrie Ponticul, „rugăciunea este vorbirea minţii cu Dumnezeu [ ] Când Moise încearcă să se apropie de rugul arzător, e împiedicat până nu dezleagă încălţămintea picioarelor. Cum nu te vei dezlega şi tu de orice cuget pătimaş, dacă vrei să vezi pe Cel mai presus de orice simţire şi înţelegere şi să vorbeşti cu El?”

Ca teologi, aş vrea să spun şi sper să nu greşesc, trebuie să fim dependenţi de rugăciune, de dreptate, de adevăr, de iubire dezinteresată. Numai aşa, ne-am putea situa şi noi pe o treaptă spre acel munte despre care ne vorbeşte Sfântul Grigorie de Nyssa.

Îmi vine în minte următoarea întrebare: „se roagă studentul de la Teologie?” Dacă aş generaliza zicând ori că se roagă, ori că nu se roagă, tind să cred că aş face o eroare, vreau totuşi să spun că paraclisele acestor şcoli sunt pline de studenti ce participă în mod activ şi cu trăire, aş zice eu, la slujbele săvârşite aici.

„Pentru student, ziua începe şi se termină în acest sfânt lăcaş. Când are o problemă, caută un răspuns la icoana Mântuitorului şi a Maicii Domnului, apoi trece şi pe la părintele spiritual. Este un al doilea părinte, care ascultă şi îndrumă tinerii în biruirea încercărilor vârstei” (Diac. George Aniculoaie).

De intensitatea şi consecvenţa rugăciunii, răspunde fiecare în faţa Marelui Judecător, dar numai prin rugăciune, se poate trăi autentic şi spiritual în Biserică. Căci rugăciunea ne introduce în dialogul viu al Bisericii cu Hristos.

Într-o predică a P.S. Ambrozie al Giurgiului,acesta relatează „un episod din tinereţea sa când, student fiind şi având multă dragoste pentru Părintele Dumitru Stăniloae, mergea adesea, împreună cu mai mulţi colegi, să îl asculte pe marele teolog