Teologia Icoanelor, in Lumina Traditiei Dogmatice Ortodoxe

Imagine preview
(9/10 din 4 voturi)

Acest seminar prezinta Teologia Icoanelor, in Lumina Traditiei Dogmatice Ortodoxe.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 8 pagini .

Profesor: Bonza Artur

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Religie

Extras din document

Studiul de fata urmareste sa prezinte teologia icoanelor in lumina traditiei dogmatice si canonice ortodoxe, asa dupa cum a fost ea afirmata si intarita de hotararile dogmatice si canonice ale sinoadelor Bisericii Ortodoxe Ecumenice si transmisa de Sfintii Parinti de-a lungul secolelor, indeosebi in perioada iconoclasmului.

Desi epoca apostolica nu avea neaparata nevoie de icoane, pentru ca amintirea Celui intrupat marturisea nemijlocit despre existenta Sa, iar cuvantul Evangheliei propovaduit la toate neamurile lumii de atunci pastra inca vie prezenta Sa, totusi, graiul imaginii, ca marturie a credintei in Iisus Hristos Cel intrupat, rastignit, inviat si inaltat la ceruri, a fost marturie inca de la inceputurile crestinismului. Elementele iconografiei crestine au prins viata inca de pe vremea catacombelor sub forma de imagini simbolice si alegorice. Primele imagini ale iconografiei crestine "ce au putut fi gasite, apar in jurul anului 200 pe mormintele martirilor, conform obiceiurilor funerare ale lumii de atunci. Sunt imagini din Vechiul Testament si tocmai prin aceasta se vadeste ca aceste imagini reprezinta ceva mai mult decat o simpla podoaba".

In prezent, este indeobste recunoscut, ca, cel putin din secolul al IV-lea, se poate constata si atesta in chip documentar si cinstirea sau cultul icoanelor. In secolul al VIII-lea, cand apare miscarea iconoclasta, care timp de aproape doua secole (725-843) a pus in discutie legitimitatea uzului si a cinstirii icoanelor, acestea constituiau deja o realitate evidenta in viata sacramentala si liturgica a Bisericii Ortodoxe. Consecinta pozitiva a iconoclasmului a fost insa elaborarea unei teologii a icoanelor la Sinodul al VII-lea ecumenic, intrunit la Niceea, in anul 787. Aceasta teologie niceeana a icoanelor avusese insa precursori de seama care deja fundamentasera scripturisitic si patristic cultul icoanelor. Pana la anul 843, cand ideologia iconoclasta a fost definitiv nimicita, teologii iconofili au sporit modul de intelegere al teologiei icoanelor stabilit la sinodul al VII-lea ecumenic. Asa dupa cum preciza si un ierarh ortodox, "...originalitatea (duminicii) Ortodoxiei este legata nu numai de amintirea celui de al VII-lea Sinod ecumenic, care proclama venerarea sfintelor icoane, ci si de adorarea continua a prototipului tuturor icoanelor...", despre care ne-au invatat teologii iconofili. Parintii si teologii iconofili ne dau marturie graitoare despre acea "Traditie nescrisa", de care vorbea Sfantul Ioan Damaschinul, ale carei dispozitii ne impuneau venerarea Icoanelor si a crucii.

Traditia nescrisa, confirmata si intarita de Sinodul al VII-lea ecumenic, prevedea cinstirea icoanelor Mantuitorului, a Nascatoarei de Dumnezeu, ale Sfintilor si ale ingerilor, asa dupa cum ne marturiseste acelasi teolog al icoanelor. "Noi veneram icoana sa, a lui Hristos. Noi veneram - marturisea sfantul Ioan Damaschin - tot ce este al Sau, slujitorii Sai, prietenii Lui, si mai presus de orice pe mama Sa, Nascatoarea de Dumnezeu". Intr-adevar, Biserica Ortodoxa a adus si aduce Sfintei Fecioare, icoana vie a Evei celei noi, care a nascut Adevarata Lumina, o cinstire mai mare decat aceea a Sfintilor, si anume aceea de supravenerare. Venerarea icoanelor Sfintilor n-a fost considerata niciodata de Biserica Ortodoxa ca o diminuare a cultului de adorare adus lui Dumnezeu, ci dimpotriva, "noi pictam pe Hristos ca Domn in asa fel ca nu-L privam de armata Sa. Sfintii sunt... armata Domnului". In icoanele Sfintilor ortodocsi se reflecta viata pnevmatica a lui Hristos; fetele lor stralucesc curatia si prezenta Duhului sfintitor al lui Hristos. Noi ne inchinam Domnului Hristos, supra-cinstim pe Maica Domnului si cinstim pe Sfinti, si prin icoanele care ii reprezinta, care raman adevarate realitati pnevmatizate ale lui Hristos. "Aceasta pnevmaticitate - afirma un teolog ortodox - pe langa faptul ca reprezinta pe Hristos impreuna cu actele Sale mantuitoare, unice, este singurul mod obiectiv in care poate fi sugerata spiritualitatea nescrisa imprejur (necircumscrisa), a dumnezeirii lui Hristos in forma circumscrisa uman, sugerand adancimile abisale dumnezeiesti prin trasaturile unei fete omenesti fizic circumscrise, dar prin spiritul ce-l reflecta sugerand ea insasi necircumscrisul". Aceasta prezenta a Duhului Sfant in chipul uman zugravit pe icoana sugereaza insa si cea mai concentrata manifestare a spiritualitatii umane fata de natura, pentru ca insusi Dumnezeu a luat fata omeneasca pentru vecie. Originea icoanelor si justificarea lor in Biserica o adevereste deci insasi marturisirea credintei in Hristos cel intrupat si jertfit pe crucea de pe Golgota. In aceasta intrupare omul a devenit icoana lui Dumnezeu, pentru ca El "ne-a grait noua prin Fiul" (Evrei I, 1-2). Asadar, putem afirma ca primul care a facut o icoana este insusi Dumnezeu care a nascut pe Fiul Sau, Unul-Nascut, Cuvantul Sau, "...icoana Sa insufletita, naturala, caracterul neschimbat al eternitatii Sale. El a facut apoi pe om dupa chipul si asemanarea Sa". De aceea, Sfantul Ioan Damaschin era indreptatit sa afirme ca "icoana este o asemanare, un model , o intiparitura a cuiva, care arata in ea pe cel ce este infatisat in icoana ".

In icoanele Sfintilor, Parintii Bisericii au vazut o salasluire a lui Hristos, sau a Duhului Sau, respectiv a puterii si lucrarii dumnezeiesti necreate, "o trecere in revista a faptelor lor sublime", un mijloc de unire, cu Dumnezeu, prin contemplare. Invatatura proprie romano-catolicismului - despre caracterul creat al harului a privat pe crestini "de o prezenta reala si indumnezeitoare a lui Dumnezeu in el si prin aceasta sfintenia, a fost redusa de Catolicism la o categorie aproape pur etica, inchisa in limitele creatului, fie el natural, sau supranatural" . Teologhisind despre icoanele sfintilor de pe iconostas, si importanta lor pentru concentrarea atentiei credinciosilor in realizarea unirii cu Dumnezeu prin contemplare, Pavel Florensky afirma ca acestea sunt "ferestre care dau spre privelistea de dincolo", si care indica existenta ei, "pentru a concentra pe credinciosi. Concentrarea atentiei - sublinia teologul rus - este conditia progresului spiritual".

Fisiere in arhiva (1):

  • Teologia Icoanelor, in Lumina Traditiei Dogmatice Ortodoxe.doc