Trupul morții - placere-durere

Ce este sau ce reprezinta “trupul mortii” ?

“Trupul mortii” de care vorbeste Sf Ap Pavel in epistola sa adresata romanilor, nu se refera la trupul nostrum propriu-zis, adica cel fizic, corpul uman; de multe ori se face eroarea spunandu-se ca trupul mortii este trupul carnal care urmeaza sa se descompuna, deci sa moara. Dar nu este asa; Sf Pavel vorbeste aici de ceva mult mai profund si anume de un cerc vicios in care este prins omul. Acest cerc vicios este caracterizat de simturile omului, mai précis de placere si durere.

Inca de la inceput- si ii avem aici in prim plan pe protoparintii nostrii- diavolul a cautat sa abata pe om de la calea dreapta, si a reusit sa faca acest lucru atragandu-l pe om in mrejele minciunii, si aratandu-i un alt mod de existenta. Trebuie mentionat ca omul primordial avea capacitatea de a se bucura de Dumnezeu. “Omul la inceput[…] a avut în el o

oarecare capacitate de-a se bucura cu mintea de cele inrudite cu ea, de cele spirituale .” El era inzestrat de Creatorul sau cu aceasta capacitate; dar diavolul a „ bruiat” aceasta comuniune a omului cu Dumnezeu, intorcandu-i atentia mai mult spre simturi.

In continuare vom vedea cum s-a ajuns ca omul sa fie prins in acest cerc vicios si cum se poate el elibera; Adam, a avut posibilitatea- fiind liber- inca de la inceput sa aleaga binele sau raul, sa aleaga moartea sau viata vesnica. El a ales pacatul si astfel a cauzat nasterea cercului vicios mai sus mentionat. „Dar prin caderea in pacat s-a ascuns deodata cu Logosul divin atat ratiunea personala cat si ratiunile din lume. Omul a cazut in zona ingusta a simtirii prin care ramane doar la suprafata sensibila a lucrurilor.” Acest cerc are ca puncte inconjuratoare pofta, placerea, frica si durerea. Asadar omul se invarte necontenit in acest cerc cautand placerea, dar nestiind ca dupa placere vine si durerea, suferinta ca drept cauza a firii, si gustand apoi din amarul durerii cauta cu inversunare o placere mai intensa care sa-l scoata din ghearele dureii, apoi „jocul” continua pana la cele mai tragice sfarsituri.

„Cautarea placerii naste un sir de patimi, fuga de durere alt sir. Dar intre placere si durere este si o cauzalitate reciproca necontenita. Ele se succed ca intr-un cerc vicios. Cautand placerea, omul va avea in mod sigur, dupa gustarea ei, durerea. Iar fugind de durere, cauta scapare in bratele placerii, ca sa dea dincolo de ea de o durere si mai mare. Nu poate rupe nimeni acest cerc de fier al placerii si al durerii, ca sa ramana numai cu placerea. Cine cauta placerea da de durere, cine fuge de durere da prin placere tot de durere. Dar de aici nu rezulta un fatalism.”

Am vazut acum care este problema, trebuie deci sa mentionam si solutia; solutia este , fireste Dumnezeu; „ Putinta aceasta i-a dat-o coborarea si lupta Logosului in trup. Dupa ce omul cazuse din legatura si vederea clara a Logosului[…] tot Logosul a intreprins sa-l scape coborandu-se Insusi in campul de lupta in care zacea omul invins” . Deci din dragostea Sa nemarginita , El trimite pe Fiul Sau in lume pentru a restaura firea umana si a ii da posibilitatea mantuirii, astfel ca Hristos deschide o noua poarta , spre viata vesnica, poarta cea inchisa de Adam, sau mai bine zis pe care a refuzat-o Adam, dandu-i astfel posibilitatea omului de a iesi din cercul placerii si al durerii. Asadar omul este patimas tocmai datorita faptului ca el cauta placerea si urmand apoi durerea o anihileaza iar cu placere : „Lipirea de latura vazuta a lumii prin simtire si cautarea placerii ce o poate aceasta oferi trupului, precum sifuga de durerea ce poate proveni din ea, dau nastere tuturor patimilor, ca tot atatia clesti prin care ne tine suprafata sensibila a lumii prinsi de ea.”

Numai in Hristos si in legatura cu El prin credinta poate omul castiga aceasta tarie de a rupe lanturile acestui cerc si a dobandi imunitate , iar aceasta dupa cum am vazut este datorita lui Dumnezeu.

“Ticalos om sunt eu ! cine ma va izbavi de trupul mortei acesteia” : “[…] acest trup supus mortii si pacatului. Caci de vreme ce trupul oamenilor s-a facut primitor de patimi din pricina calcarii poruncii, el este lesne biruit de pacat. Dar daca trupul e lesne biruit de pacat, pentru ce au fost osnaditi la munci oamenii dinainte de Hristos? […] pentru ca li s-a poruncit a face fapte lesnicioase, incat si in vremea cand stapanea pacatul le puteau savarsi dar nu au voit”. Deci observam si aici ca accentul cade mai mult pe ideea de pacat , iar omul pacatuieste din pricina fricii de moarte si dupa cum am vazut din cautarea placerii si fuga de durere.

In viziunea Yoghina placerea se autodefineste raportandu-se la tristete intrucat placerea e vazuta ca lipsa durerii , iar durerea ca lipsa placerii. Prof. Leonard Radutz de la Societatea Academica AdAnima sustine ca “esential este faptul ca adevarata fericire , care este divina, nu este afectata de cuplul placere-durere absolut deloc, dar acest lucru este , deocamdata teoretic. Cunoscut practic, el nu mai lasa loc de nici o intrebare. “