Virtutea creștină

In Sfanta Scriptura, cuvantul virtute este foarte rar folosit. In locul sau, insa, sunt intrebuintate cuvintele:

- dreptate,

- evlavie,

- fapta buna.

Virtutea crestina este:

– deprinderea de a face binele,

– staruinta statornica pe calea binelui.

Insusiri:

- taria in implinirea faptelor bune (incordarea neintrerupta a puterilor sufletesti impotriva poftelor si a ispitelor care indeamna mereu la fapte rele.),

- staruinta sa fie de buna voie,

- staruinta sa fie si cu stiinta (cu silinta de a cunoaste tot mai bine voia lui Dumnezeu),

- virtutea sa se arate prin fapte <<“Nu cei ce aud legea sunt drepti la Dumnezeu, ci cei ce implinesc legea vor fi indreptati”” (Rom. 2, 13) >>,

- sa fie insufletita de dragoste curata catre Dumnezeu si catre aproapele

Roadele virtutii:

- potoleste pornirile rele ale omului,

- inlatura ispitele,

- il face pe crestin slobod de pacate,

- rodeste in suflet binele cel castigator de mantuire,

- il face pe crestin placut lui Dumnezeu,

- il face pe crestin multumit in viata pamanteasca si fericit in viata viitoare.

Rolul necazurilor pamantesti in castigarea virtutii crestine:

- de la Dumnezeu:

- pentru dovedirea virtutii,

- ca pedeapsa pamanteasca pentru unele greseli,

- pentru ca rasplata in ceruri sa le fie cu atat mai mare.

- de la oameni:

- fiindca Dumnezeu nu impiedica libertatea vointei omenesti.

Omul virtuos daca traieste in stramtorare pamanteasca, avand constiinta curata, indura toate, cu nadejdea in bunurile vietii viitoare si este linistit in inima sa.

Virtutea crestina:

- e una singura,

- cuprinde mai multe infatisari in functie de trebuintele vietii omenesti si legaturile dintre oameni

Felurile virtutilori:

- teologice – de la Dumnezeu indreptate de om numai catre Dumnezeu = le sadeste Dumnezeu in suflet cu ajutorul harului dumnezeiesc impreuna cu harul sfintitor si sunt indreptate nemijlocit catre Dumnezeu):

-crdedinta

-nadejdea

-dragostea

- morale - de la Dumnezeu indreptate de om catre sine si catre semenii sai = care calauzesc viata crestinului fata de sine si fata de semenii sai

-cardinale - sadite in firea omului chiar de la crearea lui Adam si Eva;

-firesti sau castigate - prin puterile firesti cu care este inzestrat omul – puterile omului fiind slabite prin pacatul stramosesc, au nevoie de intarire prin harul dumnezeiesc, pentru a rodi fapte bune, necesare mantuirii.

-intelepciunea,

-dreptatea,

-cumpatarea

-barbatia.

FAŢĂ DE DUMNEZEU - TEOLOGICE

CREDINTA

(Evrei 11. 1)

- este încredinţarea celor nădăjduite - în clipa în care crezi (total) în obiectul speranţei tale, acesta devine deja o realitate, capătă substanţă; virtualul se converteşte în real.

- este dovedirea lucrurilor celor nevăzute. „Pe toate câte le cereţi rugându-vă, să credeţi că le-aţi şi primit, şi le veţi avea.”Mc 11, 24

NADEJDEA

«Nadejdea crestina este dorul si asteptarea cu incredere a implinirii tuturor bunatatilor fagaduite de Dumnezeu omului care face voia Lui, fiindca Dumnezeu este credincios in tot ce fagaduieste».

Deci nadejdea e pe de o parte «un dar», e nazuinta sufletului in «asteptarea» unui bun fagaduit, iar pe de alta parte este «increderea» neclintita in implinirea fagaduintei date noua de Dumnezeu. Este o inaintare, un salt peste timp, in viitor, este un ochean care apropie de ochii sufletesti lucrurile foarte indepartate. «Nadejdea este o incredere adevarata in Dumnezeu, data in inima omului prin insuflare si iluminare de la Dumnezeu, ca sa nu deznadajduiasca vreodata de harul lui Dumnezeu, atat pentru iertarea pacatelor, cat si pentru oricare cerere, cand se cere un lucru bun, fie dintre lucrurile vremelnice, fie din cele vesnice