Consumul Cultural din România

1. Introducere

În istoria omenirii,care poate fi privită ca o istorie a devenirii individuale, fiecare societate işi construieşte un edificiu cultural bazat pe o moştenire pe care o găseşte pe un anumit nivel de dezvoltare a forţelor de producţie caracteristic societăţii respective.

Cultura, care vine de la cuvântul latin colere ce se traduce prin "a cultiva"/"a onora" se referă în general la activitate umană. Definiţia UNESCO considera cultura drept "o serie de caracteristici distincte a unei societăţi sau grupă socială în termeni spirituali, materiali, intelectuali sau emoţionali".

„Cultura este dependentă de societate, de clasele sociale, de ideologia acestora, este determinată de sistemul naţional şi de condiţiile economico-sociale în care societatea respectivă funcţionează.Ea are un rol transformator, operând deopotrivă cu factori obiectivi şi subiectivi ai socializării.”

Consumul cultural nu reprezintă un fenomen atât de recent cum am putea crede, a fost dezbătut foarte mult timp, este un subiect vechi cu nume nou, un subiect foarte complex. Consumul cultural include doar lectura, teatrul, biblioteca, muzeul, etc., dar şi productele tehnologiei, televizorul, radioul, PC-ul, etc.

„Pentru caracterizarea culturii şi civilizaţiei poporului român, sociologii au avut în vedere o serie de aspecte:specificul, principiul, vechimea şi continuitatea culturii româneşti, raporturile ei cu culturile limitrofe, elementele civilizaţiei române „falsa cultură” a satelor, starea culturală a localităţilor, etc. ”

2. Românii sunt consumatori de cultură- – Date statistice –

Ultimul barometru cultural arată ca literatura, filmele artistice şi muzica de calitate nu sunt atât de atractive pentru români. Mai degrabă se uită la comedii şi telenovele, ascultă muzică populară şi manele, citesc romane de dragoste şi de aventuri. Consumul cultural este mai intens decât în anii trecuţi, dar rămâne plasat într-o zonă superficială, dominată de produse mediocre. Rezultatele celui mai recent studiu, Barometrul de Consum Cultural 2006, pun în lumină obiceiurile culturale ale românilor şi nu diferă foarte mult de studiul realizat în 2005,lucru ce conturează tendinţele generale în consumul cultural din România şi subliniază consumul din mediul rural şi cel din mediul urban.

Deşi directiile generale sint relativ constante, realizatorii studiului au observat o crestere a interesului pentru cultura, dar intr-un mod deloc uniform. Intre „cunoscatorii de elita“ si „necunoscatori“ exista o distanta considerabila, „clasa culturala mijlocie“ fiind aproape inexistenta. Unul dintre punctele surprinzatoare ale sondajului arata ca 15% din romani nu stiu sa numeasca nici macar un singur autor roman de literatura, iar 54,1% nu cunosc niciun nume de autor strain. Primele nume de scriitori romani pe care le-au amintit repondentii sunt, in ordine, Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu, Ion Creanga, Liviu Rebreanu si I.L. Caragiale, mai ales datorita prezentei lor in programa scolara. Numele de autori de literatura straina mentionate cel mai frecvent au fost William Shakespeare, Alexandre Dumas, Lev Tolstoi, Sandra Brown si Fiodor Dostoievski.

Totodata, consumatorul din Bucuresti este mult mai activ decit cel din provincie. In continuare, televizorul ramine in topul preferintelor celor intervievati, lucru sustinut si de faptul ca Romania are cea mai extinsa retea de cablu tv din Europa. Computerul si-a facut la rindul lui intrarea in practicile cotidiene ale romanilor, una din trei persoane avind acces la astfel de bunuri. In ceea ce priveste preferintele in materie de film, literatura si muzica, se confirma tendintele pe care cercetatorii le semnalau si cu doi ani in urma. Cele mai apreciate carti sint cele de dragoste, urmate de cele de aventura, de romanele politiste si de nelipsitii clasici romani. Muzica populara, aflata pe locul intii in topul preferintelor, este urmata de muzica usoara romaneasca si de manele. Cât despre filme, conduc detaşat comediile, intrigile politiste şi poveştile romantice. Daca o treime din respondenţi preferă teatrul şi spectacolele de divertisment, numai unul din cinci alege să meargă la cinematograf. Un lucru foarte surprinzător este faptul ca 51% dintre români nu au putut numi un regizor şi 54% dintre cei intervievaţi nu au putut menţiona niciun compozitor străin însă George Enescu şi Nicolae Grigorescu au rămas primii în domeniile lor.

Tendinţe de creştere faţă de anul trecut s-au remarcat în ceea ce priveşte numărul celor care merg la teatru, opera şi la muzee. Barometrul de Consum Cultural 2006 făcut de Centrul de studii şi cercetări în domeniul culturii arată că cei mai mulţi dintre repondenţi, 11%, nu cheltuie niciun leu pe activităţi culturale, iar suma medie alocată de familii pentru consumul cultural este 45 de lei.

3. Educaţia în România

România continuă să fie pe ultimele locuri în Europa în ceea ce priveşte educaţia.Conform unui raport finalizat de către Ministerul Educaţiei privind starea învătământului pe anul 2007-2008, 19.2% dintre elevi au abandonat şcoala, un procent ce subliniază gravitatea situaţiei, în Uniunea Europeana media fiind mult mai mica, doar trei state clasandu-se sub media noastra:Spania, Portugalia si Malta. Cauzele principale sunt alegerea greşită a filierei educaţionale, rata repetenţiei, situaţia financiară precară a familiei, lipsa de atracţie a meseriilor pentru şcolari precum şi nehotărârea elevilor de a urma un anumit drum în viaţă, mulţi schimbându-şi din mers opţiunile şcolare.

Sistemul de invatamant romanesc a fost modelat in functie de viziunea despre rolul invatamantului pe care comunistii din estul Europei au mostenit-o de la marxism-leninism, acesta din urma preluand-o si el la randul lui de la liberalismul capitalist care prevaleaza si azi in Europa si in lume. Invatamantul din epoca comunista a suferit din cauza dogmatismului ideologic si al unui scepticism natural al unor elite neinstruite (adesea semi-analfabete) fata de cultura umanista.

Menţinerea actualului sistem de învăţământ din România pune în pericol competitivitatea şi prosperitatea ţării. “Acest sistem are patru mari probleme: este ineficient,nerelevant, inechitabil şi de slabă calitate”

“În învăţământul superior şi în cercetare, câteva insule de excelenţă sunt scufundate într-o mare de mediocritate. Niciuna dintre universităţile noastre nu se află în topul celor 500 de universităţi din lume conform clasamentului Shanghai şi chiar cele mai performante dintre ele ar trebui să-şi sporească producţia ştiinţifică de 7-8 ori ca să aspire la un astfel de statut. Dacă raportăm numărul de articole ştiinţifice la populaţie, atunci performanţa ştiinţifică a României este de 11 ori mai mică decât media ţărilor OECD, de 5 ori mai mică decât a Ungariei şi de 2 ori mai mică decât a Bulgariei.”