Etica Protestantă și Spiritul Capitalismului

Etica Protestantă şi spiritul capitalismului (Die protestantische Ethik und der Geist des Kapitalismus) este o lucrare de sociologie a religiilor, scrisă de Max Weber, rămas celebru pentru studiul său despre originile capitalismului,carte care apare (pentru prima dată) în Germania, în anul 1904. Max Weber a fost primul cercetător care şi-a dedicat viaţa socio-economiei comparate. Studiul său de pionierat combina o viziune largă asupra dorinţelor şi ideilor omeneşti cu detalii exhaustive despre modul în care anumite mişcări religioase au modificat structurile economice ale Europei feudale şi apoi ale Statelor Unite, transformându-le într-o economie bazată pe competiţie.

În cadrul acestei lucrări, Max Weber îşi propune să arate că etica şi înţelegerea protestantă a lumii au influenţat în mod pozitiv dezvoltarea capitalismului, astfel el demonstrează felul în care biserica protestantă, înaintea celorlalte biserici tradiţionale, a conciliat principiile dogmei creştine cu acumularea bogăţiei. Etica protestantă a însemnat pentru evoluţia capitalismului cel puţin tot atât cât a însemnat tiparul, inovaţie care a produs schimbări sociale fără precedent. Cele două principii - cel al acţiunii raţionale şi cel al democraţiei exprimate prin libertate, egalitate, fraternitate - au rodit pe continentul european. Inovaţiile aduse de biserica protestantă (bogaţia ca har de la Dumnezeu şi accesul marginalilor la competiţia socială) au oferit legitimitate eticii principiilor iluministe.

Diferenţele dintre catolici şi protestanţi sunt dezvăluite prin multiple exemple pe care Weber ni le oferă:

- protestanţii, ca elevi şi absolvenţi, aveau o pregătire superioară

faţă de catolici; ponderea mare a protestanţiilor mai culţi nu

făcea decât să sublinieze slaba participare a catolicilor la

câştigul capitalist

- dintre calfe, catolicii sunt cei care manifestă o activitate

meşteşugărească mai pronunţată, tot mai mulţi devenind

maiştrii meşteşugari, pe când protestanţii se îndreaptă într-o

măsură relativ mai mare spre fabrici pentru a ajunge în

eşaloanele superioare ale muncitorilor calificaţi şi ale

funcţionarilor industriali

- protestanţii demonstrează o înclinaţie specifică spre

raţionalism economic, ceea ce la catolici nu s-a putut constata

şi nici nu se poate constata în acelaşi mod

Această cauză a comportamentului diferit trebuie căutată în “specificul lăuntric durabil al confesiunilor”.

Calviniştii, protestanţi care îşi bazează credinţa pe ideile lui John Calvin, cred în predestinare, actul prin care Dumnezeu predestinează că anumite suflete vor fi osândite şi altele vor fi mântuite, şi nimic din ceea ce pot face ei în această lume nu poate influenţa decizia lui Dumnezeu. Sarcina calviniştilor în această lume este să fie ascetici (să se abţină de la plăcerile lumeşti) şi să lucreze pentru gloria lui Dumnezeu. “faptele nu sunt cauză reală, ci doar un principiu de cunoaştere a stării de graţie şi aceasta numai în cazurile când ele s-au făcut spre gloria lui Dumnezeu”. Pentru ei, acumularea averii nu este un păcat, ci, dimpotrivă, este socotit ca un har dat de Dumnezeu. Averea celui care munceşte este pusă în slujba comunitaţii în care trăieşte. Dumnezeu nu-i iubeşte numai pe cei care îşi părăsesc averile şi se izolează de comunitate mergând în pustiu în căutarea lui, ci îi iubeşte şi pe aceia care rămân în mijlocul oamenilor şi produc bogăţie. Bogăţia acestora lucrează pentru comunitate, fie direct, ca un bun de consum de care se bucură toţi cei care îl cumpără sau prin impozitele către bugetul public din care se fac redistribuirile în folosul tuturor, fie indirect, prin investiţiile pe care le face cel care adună avere, investiţii care generează locuri de muncă, deci asigură existenţa decentă a multor oameni, sau prin acumulările de capital de care se folosesc bancile pentru a imprumuta alţi investitori care multiplică bogaţia comunitară. Această spirală a bogaţiei nu ar fi posibilă fără acei oameni care la început dovedesc curaj, au idei novatoare, tenacitate în urmărirea ţelurilor propuse şi o pricepere deosebită pentru administrarea resurselor umane, financiare sau naturale, într-un mod cât mai ingenios cu putinţă. De fapt, prin această pricepere în înmulţirea banilor cu ajutorul unor idei ingenioase care nu stau la îndemana oricui, este tradus harul dăruit de Dumnezeu bunului creştin.

Capitalismul, ca tip de organizare economică, a condus la o dezvoltare fără precedent a societăţilor, ajungând să fie considerat singura cale raţională de dezvoltare modernă. Acesta a apărut în Europa Occidentala şi s-a extins treptat, ajungând un sistem de organizare economică de cuprindere mondială.

Weber consideră că dependenţa capitalismului de sistemul de credinţe al primilor calvinişti este cel mai bun exemplu al modului în care ideile dirijează societatea; şi chiar dacă nu protestantismul a produs capitalismul, el a fost cu siguranţă un ingredient esenţial.