Integrarea Tinerilor pe Piața Muncii

De multe ori tinerii se întreabă: De ce este aşa de greu de găsit un loc de muncă, de ce chiar dacă îşi găsesc ceva sunt priviţi cu neîncredere de angajatori, au cerinţe mari ca de exemplu: stagiu de lucru, practică ş.a. Dar cum poţi să corespunzi acestor cerinţe dacă nu demult a absolvit facultatea, de ce este aşa de greu de oferit o şansă pentru a vedea daca se ispraveşte sau nu cu postul oferit. Iată, fiecare tânăr îşi pune cel puţin odata o astfel de întrebare.

Tranziţia de la şcoală la viaţa activă şi integrarea în muncă a tinerilor reprezintă o problemă esenţială, cu un puternic impact economic şi social, fiind, în acelaşi timp un important etalon al eficienţei externe a sistemului de educaţie.

Din păcate, există mari diferenţe pe niveluri de educaţie în ceea ce priveşte dezvoltarea şi aplicarea sistemelor de monitorizare a absolvenţilor. Rolul deosebit de important pe care îl are sistemul de educatie, în special învătământul superior, este recunoscut, nu doar la nivel european, ci şi la nivelul celor 27 de state membre ale Uniunii Europene.

« Experienţa acumulată într-o instituţie publică este un bun start pentru o carieră de succes » acesta este un sablon pe care multe persoane publice şi importante îl folosesc, însă în realitare, nu este nici pe departe aşa.

Acestia se confruntă nu numai cu un risc mai mare de a deveni şomeri, comparativ cu alte grupuri ocupaţionale de pe piaţa muncii, dar şi cu alte probleme ce ţin de: plasarea în câmpul muncii, formarea profesională neadecvată exigenţelor pieţei muncii, salarizarea indecentă, oportunităţile de angajare neatractivă, migraţia internaţională de muncă în masă.

Acestea sunt motivele din care tinerii sunt consideraţi un grup social vulnerabili pe piaţa muncii care necesită măsuri suplimentare de protecţie socială.

Modul în care alegem cariera şi cum ne stabilim scopurile profesionale este extrem de important. De asemenea, consilierea profesională a absolvenţilor cu privire la profesia pe care o aleg este extrem de importantă, în special în condiţii de criza economică, atunci cand aşteptarile lor trebuie corelate cu ceea ce se întampla pe piaţa munci. Daca nu sunt consiliaţi şi îşi aleg într-un mod eronat cariera, mulţi absolvenţi pot realiza prea târziu ca nu pot găsi un loc de muncă sau ca acela îi nemultumeşte astfel cazând în depresii.

Numarul locurilor de muncă adresate absolvenţilor a scăzut în acest an 8,9% faţă de anul trecut, conform unui studiu realizat de Association of Graduate Recruiters (AGR) în randul a peste 200 de companii multinaţionale.

O redresare a pieţei muncii ar putea să aiba loc abia în 2011, când numarul joburilor pentru tinerii absolvenţi ar putea să mai crească. Şcoala nu mai răspunde nevoilor muncii, susţin majoritatea tinerilor bucureşteni, după cum arată un sondaj al Fundaţiei Societăţii Civile pentru Reforma Morală.

Se pare că tinerii nu cred ca informaţiile dobândite la şcoală sunt utile pentru obţinerea unui loc de muncă, percepţie consolidată de interacţiunea pe care au avut-o cu angajatorii.

Angajatorii au ca cerinţă principală experienţa (53% dintre tineri au menţionat acest aspect) şi doar 34% dintre tineri cred că li se cer studii superioare, informează Amos News.

Mai mult, 53% dintre tineri spun că nu ar accepta o slujba prost platită şi pentru care sunt supracalificaţi şi 44% dintre ei consideră ca încadrarea tinerilor pe piata muncii este responsabilitatea statului "în mare masură", 31% considerând că statul este responsabil pentru acest lucru "în foarte mare masură". Cercetarea sociologica a Fundaţiei a fost realizată pe un eşantion de 1.124 de tineri bucureşteni cu vârste între 18 si 25 de ani, în perioada 14 iunie - 13 iulie, cu o marjă de eroare de 3%.

Cel mai important obiectiv de îndeplinit pentru dezvoltarea sistemului de învățământ superior ține de îndeplinirea prevederilor strategiei de la Lisabona. Aceste prevederi pot fi descrise, pe scurt, în trei termeni de bază: creștere, prosperitate, coeziune socială.

Pentru a îndeplini aceste prevederi, învățământul superior trebuie să răspundă la câteva mari provocări: trebuie să atingă un nivel de calitate care să fie conform cu normele de comparație stabilite la nivel internațional, să își îmbunătățească modul de organizare și structurare, să își sporească și să își diversifice modalitățile și sursele de finanțare.

Situaţia actuală a învăţământului românesc se datorează în mod inevitabil evoluţiei sale istorice. Din 1989 ne confruntăm cu o perioadă de tranziţie de la învăţământul centralizat la învăţământul liber şi democratic.

Între anii 1900 şi 2003 învăţământul superior a evoluat de la 8 instituţii la 125, de la 26 de facultăţi la 742 iar efectivele de studenţi de la 6327 în 1900 la 596.297 în anul 2003. Educaţia ocupă un loc important în cadrul „Strategiei Lisabona”. Dezvoltarea socio-economică a României se va realiza pe doi piloni: dezvoltarea infrastructurii fizice şi dezvoltarea capitalului uman. În cea de-a doua categorie sunt incluse: educaţia, formarea profesională, învăţarea continuă, întărirea legăturilor cercetare-dezvoltare-inovare, politici de sănătate publică, politici sociale şi ocupaţionale moderne.

Tendinţele demografice negative manifestate începând din primii ani '90 (concretizate în reducerea ratei natalităţii, creşterea ratei mortalităţii şi, implicit, reducerea sporului natural şi a ratei medii anuale de creştere a populaţiei), deşi au început să se amelioreze în anii 2000 (în anul 2006 înregistrându-se pentru prima dată după anul 1990 un număr mai mare al populaţiei din grupa de vârstă 0-4 ani comparativ cu anul anterior) au generat reducerea populaţiei în vârstă de şcolarizare (populaţia de 3-23 ani) din România. Astfel, în perioada 2000-2007 această reducere a fost de 1098,3 mii persoane (de la 6625,5 mii la 5527,2 mii). Concomitent cu scăderea populaţiei în vârstă de şcolarizare s-a produs şi reducerea cu 158,9 mii persoane a populaţiei cuprinsă în sistemul de educaţie: de la 4549,8 mii la 4390,9 (tabel 1).

Anul şcolar 2007/2008 marchează, însă, pentru prima dată la nivelul perioadei analizate o creştere a populaţiei şcolare cu aproape 48 mii elevi şi studenţi comparativ cu anul anterior.

Creşterea cea mai spectaculoasă a populaţiei şcolare se înregistrează în învăţământul superior – cu 374,8 mii persoane în perioada analizată şi cu 110,8 mii în anul universitar 2007/2008 faţă de anul 2006/2007 – în cazul acestui nivel de învăţământ manifestându-se cea mai mare creştere a cererii de educaţie.

Rata brută de cuprindere în învăţământul terţiar a înregistrat creşteri spectaculoase în majoritatea ţărilor europene. Cele mai mari valori (peste 80%) sunt prezente în general, în țările nordice: Finlanda, Danemarca, Suedia, Norvegia, dar și în Slovenia.