Obiectul și vocația sociologiei

S O C I O L O G I E

I.OBIECTUL ªI VOCAºIA SOCIOLOGIEI

La întrebarea frontalå „ce este sociologia?” un råspuns categoric, în termenii unei defini¡ii limitative, este dificil de formulat. A pretinde cå sociologia se ocupå cu studiul societå¡ii (sau societå¡ilor) umane este un prim punct de plecare, necesar dar nu suficient. Societatea a reprezentat dintotdeauna o temå de reflec¡ie obsedantå, din antichitate pânå în zilele noastre. Este oare sociologia un substitut modern pentru filosofia socialå, antropologie psihologie, istorie, ¿tiin¡a politicå sau alte ¿tiin¡e care descriu ¿i explicå diferitele aspecte ale existen¡ei umane, individuale ¿i colective de-a lungul timpului? Sau din contrå, ea este un produs teoretico-metodologic, istorice¿te determinat, al unei viziuni care ¿i-a croit calea în ultimele douå secole?

Termenul însu¿i de „sociologie” pare un artificiu lingvistic. ¥n general se considerå cå sociologia începe cu Auguste Comte, gânditor francez din prima jumåtate a secolului al XIX, autorul unui monumental „Curs de filosofie pozitivå” (apårut între anii 1830-1842) ¿i al unui „Sistem de politicå pozitivå, sau tratat de sociologie, instituind religia umanitå¡ii” (1851-1854), Lui i se atribuie paternitatea termenului de sociologie, termen hibrid, jumåtate de sorginte latinå, jumåtate de sorginte greceascå. Dar ar fi hazardat ¿i contraproductiv din punct de vedere intelectual så consideråm sociologia – ca ¿tiin¡å – exclusiv inven¡ia sa. Ambi¡ia lui Comte de a realiza o sintezå totalå, un gen de antropologie filosoficå a omului ¿i a societå¡ii revendicând pentru aceasta statutul de ¿tiin¡å „pozitivå”, aidoma ¿tiin¡elor exacte sau ¿tiin¡elor naturii, este meritoriu, dar aceasta constituie doar o premiså, între altele, ale na¿terii ¿i evolu¡iei sociologiei, a¿a cum o în¡elegem azi. Nici o ¿tiin¡å nu se na¿te pe un teren gol ¿i nu evolueazå într-un sens predeterminat, emanând dintr-o singurå minte, oricât de genialå ar fi aceasta.

Sociologia are o ereditate intelectualå prodigioaså ¿i o geneologie onorantå. Platon ¿i Aristotel, Cicero, Sf. Augustin ¿i Toma din Aquino, Jean Bodin, Hobbes ¿i Machiavelli sunt doar câteva figuri de ilu¿tri antecesori. Sociologia este, dintr-un anumit punct de vedere, indisociabilå de rådåcinile sale istorice, iar condi¡ia ei fundamentalå este datå ¿i de istoricitatea contextului în care s-a plåmådit.

Spre deosebire de ¿tiin¡ele naturii, ¿tiin¡ele sociale – ¿i în particular, sociologia – se definesc prin contextul lor socio-cultural specific. Dacå ¿tiin¡a clasicå î¿i propunea så atingå un ideal de ra¡ionalitate, o ra¡ionalitate absolutå ¿i impecabilå, atribuind secven¡ele de ignoran¡å ¿i îndoialå ale demersului teoretic imperfec¡iunilor modelului de ra¡ionalitate asumat, ¿tiin¡a modernå ¿i, implicit, cea contemporanå este mai curând ata¿atå de ideea aproximårii ra¡ionalitå¡ii, prin accederea la adevår, de-a lungul unui proces laborios, pe parcursul cåruia cetitudinile sunt problematice ¿i incertitudinile sunt depå¿ite rând pe rând. ªtiin¡a clasicå opera în termeni de eviden¡å ¿i necesitate, având caracter net descriptiv ¿i veleitå¡i normative. ªtiin¡a modernå, sociologia nefåcând excep¡ie, opereazå mai degrabå în termeni conven¡ionali ¿i probabilistici. Conceptului metafizic ¿i dogmatizat de „lege” îi succede cel de „ lege tenden¡ialå”, în sens probabilistic. ªtiin¡a modernå reclamå o metodologie pe måsurå, se vrea o expresie nemijlocitå a rigorii, pozitivitå¡ii, cu care trebuie acro¿ate faptele exterioare con¿tiin¡ei våzute ca „lucruri”, ca realitate „obiectivå”.

Sociologia se afirmå deci ca o ¿tiin¡å ancoratå în social. Ea a fost dintru început un råspuns calificat la problemele ¿i nevoile societå¡ii. Ea a apårut într-un moment de rupturå istoricå, când societatea tradi¡ionalå, paleotehnicå ¿i preindustrialå a intrat în crizå ¿i au început så se manifeste simptomele industrialismului iar societatea „vechiului regim” (de care vorbea Alexis de Tocqueville – un alt pårinte fondator al sociologiei) låsa loc societå¡ii industriale. Societatea tradi¡ionalå, staticå, încremenitå în cutume, cu o economie de subzisten¡å, subordonatå unui încorsetant principiu al autoritå¡ii divine ¿i monarhic-absolutiste, o societate ciclicå ¿i perfect previzibilå nu avea nevoie de sociologie. Societatea industrialå înså, o societate în care rolul individului devenea primordial, în care emergen¡a grupurilor eviden¡iazå for¡a interac¡iunii umane ¿i substratul structural al fenomenelor ¿i proceselor sociale, în care produc¡ia solicitå consumul ¿i modeleazå comportamentul individual ¿i colectiv al oamenilor, reprezentårile lor, generând noi constela¡ii de valori ¿i norme, reclama cu necesitate o ¿tiin¡å cu o voca¡ie nouå ¿i diferitå de a tuturor celelalte, similare, afine (istorie, economie, antropologie, psihologie etc.) sau a ¿tiin¡elor exacte, prin excelen¡å „pozitive”.

O defini¡ie demnå de re¡inut, din aceastå perspectivå, este posibilå, a¿a cum remarcå sociologul italian Franco Ferrarotti, întrucât din punct de vedere formal sociologia este o ¿tiin¡å ce recurge la observarea faptelor sociale, procedeazå la o analizå empiricå orientatå conceptual, ghidatå de ipoteze de lucru verificabile inductiv, interprezeazå critic orice asociere umanå a¿a cum se exprimå aceasta în multitudinea rela¡iilor inter-individuale, constatate în aspectele lor de uniformitate, repetabilitate ¿i previzibilitate, în procesele de schimbare ce fac evidente mecanismele de inovare ¿i autoreglare de care dispune orice structurå socialå Sociologia între¡ine cu celelalte ¿tiin¡e sociale raporturi fructuoase multidisciplinare ¿i interdisciplinare. Obiectul såu de studiu nu este conceput în sens exclusiv ci disputat sau mai bine zis împår¡it cu alte discipline, fiecare dintre ele ocupându-se de aspecte ¿i fa¡ete ale aceleia¿i realitå¡i – sociatatea – din unghiuri diferite de abordare. Resursele lor teoretice ¿i metodele proprii sau de împrumut oferå o multiplicitate de optici; are loc o poten¡are a acestora ¿i o integrare problematicå selectivå.