Servicii de Consiliere în Situații de Criză

Ce este o situaţie de criză în viaţa unei persoane

Criza este o stare de dezorganizare, de disfuncţionalitate a personalităţii, în care se poate afla, la un moment dat, o persoană nevoită să se confrunte cu anumite probleme cărora nu le poate face faţă în mod adecvat şi care-i produc îngrijorare, anxietate şi stres. O situaţie de criză este o situaţie generatoare de stres ridicat care afectează în sens negativ capacitatea unei persoane de a gândi şi de a acţiona eficient.

Caplan (1961) definea situaţia de criză ca fiind acea situaţie în care o persoană se confruntă cu un obstacol major ce ii blochează obiectivele de viaţă şi care nu poate fi depăşit cu ajutorul metodelor obişnuite de rezolvare de probleme. Urmează o perioadă de dezorganizare, apoi una de deprimare în cadrul căreia sunt puse în aplicare metode ineficiente de soluţionare a problemei. Criza poate fi considerată ca un punct crucial în existenţa individului; dacă aceasta a fost rezolvată cu succes, individul a învăţat ceva, a achiziţionat noi modele de comportament care pot fi aplicate şi în cazul unor crize viitoare, iar dacă finalul este negativ, acesta va declanşa reacţii cu caracter dezadaptativ, ajungând chiar până la tulburări psihice.

Fiecare om a trecut, la un moment dat, printr-o situaţie critică sau, cel puţin, a fost martor la o astfel de situaţie. În timp ce unele persoane reuşesc singure să depăşească situaţiile de criză, altele solicită ajutor de la prieteni, rude sau solicită sprijin practic şi emoţional din partea specialiştilor.

Starea de criză poate fi generată şi declanşată de evenimente precum: situaţia familială dificilă, infidelitatea, divorţul, pierderea cuiva drag, problemele financiare, consumul de alcool şi droguri, probleme de sănătate, pierderea slujbei, privarea de libertate etc. Criza nu este generată totdeauna de evenimente externe, ci mai ales de modalitatea de interpretare a acestora de către individ, precum şi de perceperea capacităţii sau incapacităţii sale de a face faţă situaţiei.

France (1990) arată că situaţiile de criză din viaţa unei persoane au următoarele caracteristici esenţiale:

- sunt declanşate de evenimente cărora persoana nu le poate face faţă temporar;

- oricine poate trece, într-un moment sau altul al vieţii, prin situaţii critice;

- o stuaţie de criză are un caracter profund personal şi subiectiv (depinde de percepţia, evaluarea şi interpretarea situaţiei de către persoana în cauză);

- durata unei stări de criză este relativ scurtă. Intensitatea stresului scade treptat chiar dacă problema nu este rezolvată;

- rezolvarea unei crize se face în două moduri:

1. adaptativ: persoana învaţă noi modalităţi de rezolvare a problemelor;

2. nonadaptativ: persoana evită situaţiile neplăcute, se protejează, devine defensivă. Ea este tulburată, răvăşită şi, ca atare, are un comportament dezorganizat din cauza autocontrolului scăzut.

Reacţiile oamenilor în situaţiile critice

Persoanele aflate într-o situaţie de criză au un comportament neobişnuit, uneori bizar; ele acţionează neraţional, lasându-se pradă trăirilor emoţionale de moment sau chiar abandonându-se deznădejdii şi disperării.

H.Parad şi L.Parad descriu mai multe stări şi reacţii tipice ale oamenilor aflaţi în situaţii critice:

- uimirea. Surprinşi de eveniment, subiecţii sunt dezorientaţi, nu ştiu cum să procedeze şi cum să reacţioneze. De accea, reacţiile lor sunt necontrolate, ineficiente;

- pericolul. Subiecţii simt că sunt în pericol şi au sentimentul unui rău inevitabil ce li s-ar putea face;

- confuzia. Subiecţii se află într-o stare în care reperele normative şi valorice sunt bulversate;

- impasul. Subiecţii se blochează şi, momentan, nu găsesc strategii alternative de adaptare. Ei cred că orice soluţie adoptată este din start sortită eşecului, astfel încât se simt neputincioşi;

- disperarea. În starea în care se află, subiecţii sunt dispuşi să facă orice pentru a depăşi situaţia, chiar dacă uneori riscul este mare, iar soluţiile adoptate nu au vreo legătură logică cu problema în sine;

- apatia. Unii indivizi renunţa, refuzând să încerce să mai facă ceva. Ei cred că situaţia lor este lipsită de orice speranţă şi aşteaptă derularea evenimentelor;

- neajutorarea. Subiecţii nu-şi pot fi singuri de folos şi trebuie ca altcineva să le vină în ajutor;

- nerăbdarea. Subiecţii doresc cu ardoare o soluţie imediată pentru problema lor;

- disconfortul. Subiecţii se simt nefericiţi, sunt anxioşi, neliniştiţi, incapabili de concentrare şi focalizare pe soluţii adecvate.

Fazele procesului de criză

Reacţiile la situaţia de criză sunt diferite, în funcţie de atadiul în care se află procesul derulării ei. Parcurgerea crizei este un proces cu mai multe faze. Cele trei faze ale crizei descrise de către Caplan sunt următoarele:

• stadiul de impact: se manifestă atunci când evenimentele neaşteptate creează confuzie şi dezorientare. În această fază este foarte important să se stabilească efectele imediate asupra individului şi modalitatea de percepere a crizei de către acesta. Persoana aflată în criză trebuie implicată atât în definirea naturii problemelor, cât şi în procesul de intervenţie. Există 3 activităţi extrem de importante ce trebuie dezvoltate în această fază: analiza emoţiilor, restructurarea situaţiilor de criză şi elaborarea unui răspuns;

• stadiul de retragere: apare atunci când individul încearcă să folosească mecanisme convenţionale (obişnuite) de depăşire a crizei pentru a-şi regăsi echilibrul, iar aceste mecanisme eşuează. Thompson (1991) afirma că pot apărea şi simptome fizice asociate acestei faze ale procesului de criză, cum ar fi oboseala, durerile de cap sau probleme cu stomacul;

• ajustare şi adaptare: este de asemenea un stadiu de „inovare” sau o etapă integrativă a crizei. Această fază are o importanţă deosebită pentru simplul fapt că implică individul şi asistentul social cu care lucrează într-o confruntare cu crizele şi intervenţiile realizate.