Comisia Europeană

Seminar
7/10 (1 vot)
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 3 în total
Cuvinte : 882
Mărime: 6.76KB (arhivat)
Puncte necesare: 0
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Cojoc Mariana , Ivanescu Mihaela
Univ "Ovidius - Facultatea de Istorie si Stiinte Politice

Extras din seminar

În anul 1952, când a luat fiinţă Înalta Autoritate, ca principală instituţie în cadrul CECO, aceasta s-a dovedit a fi instituţia cu cea mai mare competenţă supra-naţională. Primul său preşedinte, Jean Monnet, a fost cel care a contribuit în mod deosebit la crearea sa, insistând asupra importanţei existenţei unui organism care să gestioneze industria de oţel şi cărbune, independent de guvernele statelor participante. Rezultatul final al negocierilor dintre statele fondatoare a dus însă la apariţia unui for cu mult mai puţine puteri şi mult mai mare influenţă din partea statelor.

Pe linia evolutivă devenirii Comisiei Europene, un rol decisiv l-au avut Tratatele de la Roma (1957), când s-au format Comunitatea Economică Europeană şi Euratom. Zece ani mai târziu, mai precis în anul 1967, executivele celor trei comunităţi – CECO, CEE, EURATOM – au fuzionat, apărând astfel, Comisia Comunităţilor Europene, în fapt, succesoarea celor trei comisii menţionate, cu atribuţii limitate, ca şi acestea.

Rol şi atribuţii:

- coordonează şi supraveghează implementarea politicilor comunitare;

- reprezintă U.E. în negocieri, propunând noi politici (conform Tratatului de instituire a Comunităţii Europene); Tratatul Constituţional actual prevede crearea funcţiei de ministru de Externe al U.E. dar şi funcţia de Preşedinte al Consiliului European; crearea acestor funcţii ar diminua rolul de reprezentare al Comisiei pe scena interanţională;

- formulează propuneri legislative (drept de iniţiativă legislativă) pe care le înaintează Consiliului Uniunii Europene şi Parlamentului European pentru adoptare;

- monopolul legislativ al Comisiei a fost diminuat după Tratatul de la Maastricht (anterior, Consiliul se putea opune propunerilor Comisiei decât prin unanimitate de voturi), prin permiterea unui control accesibil al Consiliului faţă de iniţiativa legislativă a Comisiei; de asemenea, principiul subsidiarităţii face ca deciziile ce trebuie luate la un a numit nivel de către statele membre, guvernele care au acces imediat la problematica regională, să se împotrivească la anumite iniţiative legislative ale Comisiei;

- asigură aplicarea tratatelor în acord cu legislaţia europeană, putând să aducă în faţa Curţii Europene de Justiţie, orice stat membru care nu şi-a îndeplinit obligaţiile prin acte sau tratate;

- propune Consiliului şi Parlamentului planul de buget;

- implementează bugetul adoptat;

- gestionează cheltuielile pentru Fondurile Structurale;

- alocă fondurile pentru regiuni (din 1990);

- implementează şi administrează deciziile adoptate de Consiliu (atribuţii executive); în acest sens, Comisia dispune de aşa-numitele – comitete – cu rol în de dezbaterea impactului deciziilor la nivel naţional.

Preview document

Comisia Europeană - Pagina 1
Comisia Europeană - Pagina 2
Comisia Europeană - Pagina 3

Conținut arhivă zip

  • Comisia Europeana.doc

Alții au mai descărcat și

Politici Publice

În sensul comun, termenul politica se considera de obicei ca se aplica la ceva “mai mare” decât deciziile particulare, dar la ceva “mai mic” decât...

Blocada Berlinului

Sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial aduce cu sine era Razboiului Rece,o confruntare deschisa, nonmilitara si limitata intre doua grupuri de...

Organizații Regionale latino-americane

Organizaţie Data creãrii Ţãri membre (Nr). Ţãri membre AEC Asociaţia Statelor din Caraibe 1994 26 Antigua şi Barbuda, Bahamas, Barbados,...

Triunghiul violenței în Columbia

Triunghiul violentei in Columbia Format din: 1. Miscarile de gherila 2. Cartelurile de droguri 3. Organizatiile paramilitare Miscarile de...

Rusia după Încheierea Războiului Rece

Rusia si strainatatea apropiata Dupa încheierea razboiului rece, fiecare tara europeana a blocului socialist a fost confruntata cu problemele...

Politici Europene

Politica regionala a UE – elemente definitorii Politica regionala a Uniunii Europene cuprinde ansamblul instrumentelor si procedeelor aplicate în...

Introducere în relațiile internaționale

CURS 4 Politica mondiala sau politica internationala are in vedere sfera relatiilor poltice dintre state si natiuni, si se deosebeste de politica...

Politica Regională a UE

Politica de dezvoltare regionala este una din politicile cele mai importante si cele mai complexe ale Uniunii Europene, statut ce decurge din...

Te-ar putea interesa și

Concurență neloială - exemple celebre

1. Cazul: Volkswagen AG/Commission, soluţie dată de TPI, 3 decembrie 2003 Situaţia de fapt Firma producătoare de automobile Volkswagen a...

Comisia Europeană ca element executiv a UE

Introducere Actualitatea temei investigate Comisia Europeană este instituţia cea mai “revoluţionară” din sistemul comunitar, fiind motorul...

Consiliul Europei

CAPITOLUL I Introducere CONSILIUL EUROPEI: Istoric, Evolutie, Activitati Urmarile nefaste lasate de cel de-al doilea război mondial, atat in...

Dezvoltarea Regională și Întreprinderile Mici și Mijlocii

INTRODUCERE De la începuturile ei în anul 1957 şi până astăzi, Politica Regională a Uniunii Europene vine în sprijinul regiunilor şi statelor...

Comisia Europeană

1. SCURT ISTORIC Tratatul de la Paris, cel prin care s-a instituit Comunitatea Europeană a Carbunelui și Oțelului (CECO) a creat patru instituții:...

Comisia Europeană

Cap. I Date generale Comisia își începe istoria odată cu apariția Înaltei Autorități -executivul primei comunități europene, cea a cărbunelui şi...

Comisia Europeană

Cap.1. Comisia Europeană 1.1. Scurt istoric Comisia Europeană a fost la origine Înalta Autoritate, înfiinţată prin Tratatele de la Paris privind...

Comisia Europeană

INTRODUCERE Tratatul de la Paris, cel prin care s-a instituit Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO) a creat patru institutii : -...

Ai nevoie de altceva?