Diplomația comercială XIX

Pe parcursul secolului XIX, relațiile economice internaționale au avansat mult mai repede decât producția economică. Argumentul forte este că, datorită implementării și promovării diplomației economice, economiile diferitelor țări în această perioadă au devenit tot mai deschise pentru comerț, majorând esențial profitul din comerțul exterior. Exportul țărilor europene, în 1913, a atins nivelul de 14 la sută din PIB, pe când în 1830 acesta era numai 5,5 la sută, iar în secolul XVIII - 2-3 la sută.

În același timp, comerțul internațional și-a schimbat structura: dacă în secolele precedente exportul era bazat pe mărfuri specifice, în secolul XIX 60 la sută era bazat pe comercializarea resurselor, mai târziu trecând la schimbul de mărfuri industriale. De la stabilirea primelor contacte între țări, legăturile economice s-au transformat în relații importante care, cu timpul, au fost numite internaționale. Din istoria diplomației, cunoaștem că primii diplomați au fost oameni de afaceri și bancheri, iar primele contracte semnate referitoare la relațiile comerciale reprezintă primele documente diplomatice semnate între țări. În acest timp s-a majorat substanțial numărul țărilor care stabilesc relații diplomatice la nivel de ambasade. Majoritatea țărilor în personalul ambasadelor au inclus postul de ministru-consilier care coordonează activitatea în domeniul relațiilor economice internaționale. Aceasta a dus la dezvoltarea rapidă a comerțului internațional.

Datele arată că, din 1830 până în 1913, comerțul internațional a crescut de 20 de ori, în timp ce în perioada celor trei secole precedente - doar de 3 ori. În anul 1913, comerțul internațional a atins 33 la sută din producția internațională, pe când în 1800 era de 3 la sută. Nu întotdeauna interacțiunea dintre politică și economie putea fi numită diplomație economică. Cristalizarea mai mult sau mai puțin recunoscută a noțiunii diplomație economică ține de ultimele decenii ale secolului XX. Ea reprezintă un aliaj în care se contopesc toate componentele relațiilor internaționale și diplomatice, inclusiv mecanismele economice și sociale, militare, de investigații, care ajută la dirijarea societății.

Diplomația economică este puțin studiată ca domeniu al activității internaționale în sfera relațiilor social-politice. Totodată, ea este parte de nedespărțit a științei și practicii economiei mondiale și a activității internaționale economice, precum și a relațiilor internaționale în toate dimensiunile: politice, economice, de drept, sociale, culturale și religioase. Pentru explicarea esenței diplomației economice nu este de ajuns să ne limităm la „economizarea politicii” și la „politizarea economiei”: ambele aceste fenomene și-au găsit locul în domeniul dirijării proceselor sociale. Acest proces este diplomatic nu numai prin esența sa (corelarea intereselor reciproce contradictorii, elaborarea unor „reguli de joc” reciproc acceptabile, trecerea conflictelor, disensiunilor ce apar pe un alt teren - pe aria negocierilor prin soluționarea pașnică a diferendelor), dar și drept criteriu administrativ, deoarece rolul primordial în promovarea diplomației economice le revine, prin tradiție, departamentelor relațiilor externe, ministerelor afacerilor externe ca instituții de stat capabile să realizeze scopurile naționale.