Europeanization

Europenizarea

Director de strategie, Nick Fowler a deținut rolul de vicepreşedinte de marketing strategic(2003), la Compania Elsevier, cu sediul la New York. El deţine o diplomă de doctorat în antropologie, eliberată de Universitatea Cornell, şi de asemenea a obținut o diplomă de master în ştiinţe sociale, la Universitatea din Chicago şi o licenţă în geografie la Universitatea din Oxford.

John Borneman este profesor de antropologie la Universitatea Princeton şi unul dintre redactorii fondatori ai P-ROK( Princeton Report on Knowledge). El este autorul şi editorul a numeroase cărţi, inclusiv “Death of the Father: An Anthropology of the End in Political Authority”, “The <<Case of Ariel Sharon>> and the Fate of Universal Jurisdiction”, și “Settling Accounts: Violence, Justice and Accountability in Postsocialist Europe”. Împreună cu Nick Fowler, face parte din Departamentul de Antropologie, din cadrul Universității Cornell(Ihaca, New York), publicând împreună în 1997 în revista Annual Reviews, lucrarea Europeanization, o lucrare despre spiritul care ia formă pe lângă UE, completând integrarea și facilitând aderarea statelor non-membre.

Distrugerile provocate de cele două Războaie Mondiale și șocul provocat mentalității europenilor de ideologia Războiului Rece au dus la formarea atât a ceea ce pro-europenii numesc un superstat European sau Statele Unite ale Europei – Uniunea Europeană – cât și a unei viziuni, proces sau spirit, și anume europenizarea. Pe plan intern, europenizarea este legată de UE, prin puterea organizațională și administrativă a acesteia din urmă, însă nu identică cu ea.

Înlocuind cu anxietate ideea negativă a sovietizării și cea relativ pozitivă a americanizării Europei, europenizarea vine inevitabil cu întrebarea: cât de europeană poate deveni Europa și cum? Ca entitate, Europa este instabilă și nu este suverană, și astfel europenizarea, în ciuda eforturilor UE de a crea un stat European bazat pe diferență, schimb și valori, este un proces dificil de realizat întrucât nu dispune nici de secolele în care statele și-au consolidat națiunile, nici de eroi precum cei naționali, presupunând în plus renunțarea la identitatea, cultura și valorile naționale. Deși statele vor ceda o parte din suveranitatea lor națională unor instituții sau organisme supranaționale, statul-națiune va fi pentru încă mult timp principala formă de organizare.

La nivel metaforic, Europa poate fi descrisă folosind metaforele pieței și căsătoriei. Prima, identificare proiectează abilitatea de schimb și libertatea de alegere. În timp ce statele cedează din ce în ce mai mult controlul asupra propriilor piețe, ele refuză să cedeze controlul asupra căsătoriei, ce-a de-a doua metaforă, instrumentul major al statului și legătura pentru regularizarea rudeniei și analogizarea relațiilor sancționate din punct de vedere social. Apare și conceptul de “familie de națiuni”, în care Franța și Germania, împreună cu Marea Britanie, sunt părinții, state precum Grecia și Portugalia sunt copiii, altele precum Suedia, Finlanda și Austria, veri îndepărtați, iar statele candidate sunt copii care vor fi adoptați doar dacă familia acceptă.

Studiile antropologice asupra Europei și UE se focalizează în trei direcții. Prima pune accent pe UE în raport cu centrele sale, centre care reprezintă simbolurile Uniunii dar care formează o cultură diferită de cele naționale. A doua direcție abordează relațiile UE cu comunitățile locale, cu simbolurile și experiențele lor zilnice. Ultima, pune accentul pe sferele de interacțiune unde popoarele Europei se întâlnesc față în față, construind stereotipuri, diferențe și comunități. În continuarea articolului, autorii sugerează cinci domenii neexplorate, definitorii pentru studiul europenizării: limba, banii, turismul, sexul și sportul.

Crearea limbajelor artificiale în secolul XX, precum BASIC, Pascal, și Esperanto, în speranța depășirii problemei puse de poliglotism a fost o încercare eșuată. Unificarea limbajului în Europa a fost realizată prin intermediul accesului la educația publică. Cea care menține statele UE împreună și cea care realizează conexiunea cu statele ECE, este limba engleză. Ea domnește pe piața muzicii, filmului și modei, iar accesul la tehnologie, divertisment și știință cere și totodată are ca efect cunoașterea limbii engleze. Dacă în timpul Războiului Rece statele din ECE au adoptat o politică de studiere a limbii ruse ca limbă secundară, după 1989 toate au renunțat la aceasta, trecând brusc la studierea limbilor engleză și germană.

Paralel cu căutarea unui limbaj universal european, s-a desfățurat și adoptarea unei monede unice, care promitea să înlocuiască competiția și să adapteze monedele naționale la un regulament și la un sistem central de control. Inițial numită ecu, moneda Euro este privită atât cu optimism cât și cu scepticism. Dacă susținătorii Euro sunt de părere că acesta este vital pentru o piață europeană stabilă, și că piața astfel consolidată va putea concura cu piețele cele mai dezvoltate din America de Nord și Asia, scepticii(de exemplu Marea Britanie) susțin cu tărie că Euro afectează suveranitatea națională și că adoptarea acestuia va elimina abilitatea guvernelor naționale de a elibera politici pentru bunul colectiv. În orice caz, atât statele care vor au adoptat sau vor adopta moneda unică, cât și celelalte vor fi afectate de utilizarea acestuia.

Al treilea domeniu, turismul, este unul privilegiat, cea mai atent studiată formă a sa fiind turismul cultural, a cărui definiție – cel puțin una satisfăcătoare – însă, nu a fost găsită. Pe lângă turismul în sensul său semantic de vacanță, se concretizează și alte forme, precum turismul medical, sexual sau narcoturismul(atracții non-naționale), acestea dovedindu-se a fi atracții cel puțin la fel de interesante ca cele naționale. Se observă de asemenea o legătură între turism și antropologie, diferența fiind aceea că turistul de astăzi nu se mai mulțumește cu a-i observa pe ceilalți, ci are pretenția de a conviețui cu ei, și chiar de a deveni unul dintre ceilați.