Istoricul Politicilor Sociale

Istoricul policilor sociale

Istoria politicilor sociale este relativ scurta, de aproximativ un secol. Ca disciplina stiintifica, politicile sociale au o istorie si mai scurta, de aproximativ o jumatate de secol.

Unii autori plaseaza începutul politicilor sociale în antichitate întrucât au existat preocupari ale statelor (dincolo de într-ajutorarea comunitara) de sustine pe cei în nevoie, în caz de calamitate, foamete, razboi, etc. În Sumer zeitatea Nanshe simboliza justitia si echitatea sociala, principii fundamentale ale politicilor sociale. În Atena se acordau echivalentul a ceea ce numim azi pensii pentru invalizii si orfanii de razboi, masuri care pot fi circumscrise politicilor sociale.

De la Legea saracilor la primele sisteme de asigurari (1600 – 1870)

Legea Saracilor („Poor Law Act”) din Marea Britanie din anul 1601, din timpul reginei Elisabeta, reprezinta un alt moment important în istoria politicilor sociale. Acest act normativ prevedea acordarea de ajutor saracilor în schimbul prestarii unor munci în folosul comunitatii – cum le-am numi astazi – din partea celor apti de munca. Trebuie remarcata asemanarea cu sistemul de acordare a ajutorului social din zilele noastre. Prin aceasta lege statul îsi asuma responsabilitatea pentru persoanele sarace, categorie importanta de asistati în politicile sociale si în prezent. Totusi, activitatile concrete de prevenire a cersitului si de atragere a saracilor în actiuni lucrative reveneau comunitatii locale. Astfel, legea prevedea obligatia fiecarei parohii de a prelua responsabilitatae pentru proprii saraci. Saracii erau împartiti pe categorii functie de capacitatea de a munci. Cei inapti de munca – batrânii, bolnavii, puteau locui în „institutii de caritate”, un fel de aziluri ale zilelor noastre. În cazul refuzului de a munci, cei apti de munca erau pedepsiti sa traiasca în „case de corectie”, un fel de închisori.

Specialistii evidentiaza si alte momente importante în istoria politicilor sociale. Razboaiele napoloneene (1799 – 1815) au avut ca efect raspândirea ideilor Revolutiei Franceze în spatiul european si la o noua conceptie despre rolul statului, dar si la înmultirea problemelor sociale ale vremii: saracire masiva, foamete, etc.

În contextul înmultirii problemelor sociale generate de razboi si a schimbarilor socio-economice majore ale vremii (industrializare, urbanizare) s-a consolidat ulterior o atitudine mai degraba negativa cu privire la extinderea ajutoarelor catre anumite categorii. Pe langa argumentul decisiv al costurilor mult prea ridicate pentru sustinerea ajutoarelor, au fost invocate si alte argumente economice, demografice si chiar morale (Ricardo – scaderea salariilor, saracirea populatiei care munceste, Malthus – cresterea rapida a populatiei; Bentham – demotiveaza munca).

Astfel, dupa mai bine de 200 de ani, în urma unui raport asupra Legii saracilor, acesta este amendata (Amendamentul Legii Sarcilor, 1834) în sensul limitarii ajutoarelor, criteriile de eligibilitate devenind mult mai stricte. Cei apti de munca erau obligati sa munceasca si traiasca în asa-numitele „case de munca”, separati de familie, soti si copii, în conditii de viata mai precare decât cele în care traia un muncitor sarac de pe piata muncii.

De la primele sisteme de asigurari la criza economica (1870 – 1930)

Abia la sfârsitul sec al XIX-lea schimbarea ideolgica generata de revolutia Franceza devine dominanta. Spre exemplu scolile, erau întretinute prin actiuni de caritate fie de biserici fie din alte initiative, statul facându-si simtita prezenta abia catre sfârsitul secolului când, prin elaborarea Actului Educational din 1870 sustine dreptul oricarui copil la o forma de scolarizare. Dupa 1880 scoala primara devine obligatorie si gratuita.

Introducerea modelului asigurarilor sociale în Germania anilor 1880 în timpul cancelarului Otto von Bismark reprezinta însa momentul crucial în dezvoltarea politiclor sociale moderne. Pentru prima data se încerca constituirea unui sistem de protectie pe alte principii decât cele ale ajutorului acordat celor mai saraci. Primele legi în domeniul asigurarilor sociale pot fi considerate prima implicare cu adevarat importanta a statului modern în protectia sociala a indivizilor. Au fost introduse:

- Asigurarile pentru accidente industriale – 1871

- Asigurarile de sanatate – 1883

- Asiguraile de pensii – 1891

Multi autori apreciaza ca scopul acestora nu a fost unul umanist cat mai mult politic pragmatic; legile introduse perpetuau în fapt diviziunea si stratificarea sociala prin instituirea unor privilegii diferentiate, scopul fiind de fapt loializarea indivizilor fata de monarhie si stat.

Solutia instituirii unor politici sociale guvernamentale cu rol protector a provenit din zona dreptei politice, din zona unor ideologii liberale sau conservatoare. Multi specialisti în politici sociale apreciaza ca sistemul securitatii sociale este în fond de origine sa liberala sau conservatoare. În Germania si în alte tari vest-europene care se aflau în plina crestere economica, statul (identificat pe atunci cu interesele capitalistilor) dorea sa reduca amenintarea “stângii proletare” si demonstreze ca este capabil sa sustina deopotriva dezvoltarea economica si protectia sociala. Democratizarea politica si universalizarea dreptului de vot au obligat puterea politico-economica a sfârsitului de secol XIX sa adopte masuri în favoarea muncitorilor. Competitia electorala pe care o instituie democratizarea Europei occidentale accelereaza optiunea industriasilor si a institutiilor “statului-natiune” de a adopta programe sociale menite sa asigure bunastarea colectiva.

La sfârsitul secolului al XIX-lea, sistemele de asigurari se generalizeaza în aproape tarile europene (nu si în SUA). Sistemele de protectie sociala îsi extind acoperirea si îsi diversifica masurile de suport. Totusi, cu greu se poate vorbi de sisteme corente si integrative de suport.

La începutul secolului XX masurile de protectie sociala se diversifica. În Marea Britanie ideologia reformista capata amploare si se adopta masuri pentru protectia copiilor (mese gratuite în scoala pentru saraci, controale medicale obligatorii, etc), protectia vârstnicilor (acorda beneficii fara conditia unei contributii prealabile pentru mare parte din vârstnicii de peste 70 de ani), protectia fortei de munca (se introducerea salariul minim), etc. În aceasta perioada se dezvolta „noul liberalism” care promova „eficienta nationala”, adica cresterea economica bazata pe o forta de munca educata si sanatoasa. Cresterea economica ramâne scopul final, iar protectia sociala este vazuta ca o conditie pentru a se putea realiza. Interventia statului în economie era prea putin acceptata.

Abia în perioada crizei economice din anii ’30 este amplu dezbatuta problema interventiei economice si a angajarii masive a statului în rezolvarea problemelor sociale grave. Au fost dezvoltate teoriile economice ale statului interventionist.

âna la acel moment, în Statele Unite ale Americii, protectia sociala fusese realizata aproape în întregime prin activitati filantropice si caritabile si prin implicarea statului. Formele de asigurari sociale exsiatu într-o faza incipienta si aveau un caracter mai mult local. În 1935 se adopta „Social Security Act” care instituie sisteme de asigurari (pentru pensii si somaj) si de asistenta sociala (pentru vârstnici, nevazatori si copiilor sarci).