Organizații internaționale - suport de seminar

1. Consideraţii generale asupra organizaţiilor internaţionale

1.1. Scurt istoric. Organizaţiile internaţionale actuale reprezintă rezultatul unui lung proces de dezvoltare, care a început o dată cu constituirea societăţii moderne, în secolul XIX. Momentul formării primelor organizaţii internaţionale a coincis cu cel al apariţiei acestei noţiuni în interiorul societăţilor industriale, la sfârşitul secolului al XIX-lea. Aceste cadre de desfăşurare a relaţiilor umane au încercat să răspundă noilor necesităţi ale societăţii moderne, determinate de expansiunea economică, multiplicarea şi diversificarea schimburilor şi a cooperării. Cooperarea interstatală s-a manifestat la început în plan bilateral ca apoi să se extindă în plan multilateral, în domenii precise şi limitate, ca mai târziu să cuprindă întreg ansamblul domeniilor internaţionale, care, la rândul lor, s-au diversificat

Iniţial, cadrul de întrunire a statelor l-au reprezentat conferinţele şi congresele periodice, fără o structură organizatorică clar delimitată. Treptat aceste cadre de reuniune s-au instituţionalizat în forme permanente de cooperare interstatală, prezentând o structură de organizare identică cu cea a organizaţiilor actuale.

1.2. Delimitări conceptuale.

Organizaţiile internaţionale reprezintă un ansamblu structurat de participanţi, constituit pe baza unui acord, având o funcţionare continuă în vederea atingerii unor obiective comune, prin coordonarea resurselor şi acţiunilor. Din definiţia dată se pot deduce elementele principale ale unei organizaţii:

a. In primul rând, organizaţia este un cadru organizat ce reuneşte mai mulţi participanţi, care pot fi state (în cazul organizaţiilor guvernamentale), asociaţii private sau particulare (în cazul organizaţiilor neguvernamentale de tipul Amnesty International, de exemplu)

b. In al doilea rând, organizaţia rezultă dintr-un act de voinţă al participanţilor, manifestat într-un acord care îmbracă forma actului constitutiv, care poartă diferite denumiri - Statut, Pact, Cartă, Convenţie etc

c. Organizaţia reprezintă un mecanism de coordonare a resurselor şi acţiunilor în vederea atingerii unor obiective.

d. Organizaţia are o materialitate distinctă de cea a membrilor care o compun: un sediu permanent, o structură organizatorică şi o autonomie funcţională proprie.

Organizaţiile guvernamentale sunt asociaţii de state, constituite printr-un tratat, dotate cu un statut şi organe proprii, având o personalitate juridică distinctă de cea a statelor care le compun. Există şi un drept al organizaţiilor internaţionale format din normele cuprinse în actele lor constitutive, din cele cuprinse în tratatele încheiate de statele membre, din normele proprii incluse în rezoluţiile emise de organele organizaţiei şi din norme cutumiare

Caracteristicile organizaţiilor internaţionale:

a. sunt fondate de către state şi funcţionează prin voinţa acestora. Organizaţiile internaţionale sunt subiecte de drept internaţional, aceasta însemnând că au o personalitate juridică ( internă şi internaţională) distinctă de cea a statelor membre. Statele sunt considerate subiecte primare de drept internaţional, cu capacitate deplină, în timp ce organizaţiile internaţionale sunt subiecte derivate, întrucât sunt create de către state iar capacitatea lor este limitată prin actul constitutiv, la obiectul şi scopul pentru care au fost înfiinţate.

b. actul constitutiv al organizaţiei trebuie să reflecte acordul de voinţă al statelor membre fondatoare. De regulă, acest acord îmbracă forma unui tratat care în majoritatea cazurilor este un tratat multilateral. Tratatul de constituire conţine angajamente mutuale şi impune statelor o anumită cooperare în cadrul organizaţiei şi cu organizaţia însăşi. Prin tratatele constitutive se creează drepturi şi obligaţii reciproce, opozabile tuturor membrilor.

c. asocierea statelor în organizaţii internaţionale presupune urmărirea unor obiective şi scopuri comune.