Organizațiile fundamentaliștilor islamici - doctrinele, scopurile, obiectivele, acțiunile

Odată cu sfîrșitul Razboiului Rece și căderea comunismului, analistul Francis Fukuyama elabora teza “sfîrșitului istoriei”. Bineințeles că pentru Fukuyama istoria nu s-ar fi oprit în 1989, teza sa propunînd un sfîrșit al conflictului inter-țări, și intrarea intr-o nouă eră a păcii globale, odată cu învingerea comunismului de către democrație. Invadarea Kuweitului, atentatele de la 11 septembrie și cele doua razboaie ce l-au succedat, în Afganistan și Irak, contrazic însă teoria optimistă a lui Fukuyama. Securitea și pacea globală sunt amenințate acum de apariția unui nou inamic: terorismul. Terorismul, reprezintă un fenomen complex, întîlnit încă de la apariția societăților, dînd naștere oprimării celor slabi de către cei puternici, evoluînd de la o formă la alta, pîna în zilele noastre. Foarte mulți analiști privesc terorismul islamic, ca formă a “noului terorism”. Acest nou terorism se manifesta în special pe plan internațional, lăsînd în plan secund activitățile din țările de origine. Prima acțiune de acest fel constă în atacul cu bomba de la WTC din 1993, fiind urmată de implicări ale islamiștilor în conflicte din Bosnia, Kosovo, Cecenia, Kashmir sau Daghestan, zone cu populații islamice. Apogeul atacurilor teroriste, din punct de vedere al victimelor dar și a mediatizării, este constituit de evenimentele de la 11 septembrie 2001. Dar sa ne intoarcem puțin. De ce vorbim de un terorism islamic și care sunt cauzele acestuia? Samuel Huntington, enunța teoria conform căreia viitoarele conflicte vor fi rezulatul ciocnirii între civilizații și/sau religiile acestora, lasînd în plan secund ideologiile și interesele economice. Aceasta teorie a “Socului Civilizațiilor” a devenit din ce în ce mai evidentă odata cu atentatele de la 11 septembrie 2001, cand Al Qaeda, o grupare terorista de tip fundamentalist islamic a atacat simbolul globalizării, Statele Unite. Trebuie menționat, că deși unele grupări teroriste de tip fundamentalist Islamic au ca principal scop înlaturarea guvernelor considerate că s-au îndepartat de la adevarata credință islamică, în timp ce altele lupta împotriva necredincioșilor dorind răspîndirea islamului pe întreg mapamondul, ura față de Statele Unite și Israel reprezintă un țel comun.

Din punct de vedere teologic, termenul de fundamentalism reprezintă respectarea și apărarea vechilor traditii, prin respingerea oricarei influențe moderniste. Globalizarea reprezintă un sistem omogen cultural, lucru total neagreat de către comunitățile islamice, unele dintre acestea devenind din ce în ce mai ermetice , cu mari tendințe de izolare economică și socială. Pentru a apăra puritatea religiei și menținînd totodată o unitate etno-culturală, fundamentalismul islamic va ajunge a se manifesta prin “razboiul sfînt” numit si jihad (una din obligațiile credinciosului Islamic, însă nu fundamendatală precum: dania, postul, rugaciunea, pelerinajul sau mărturia de credință) dar și prin terorism.

Mişcarea fundamentalist-radicală, denumită şi integristă, se deosebeşte de Islam (islamismul răspunde cu mijloace religioase tuturor problemelor sociale şi politice, simultan cu instaurarea integrităţii dogmelor). Mişcarea integristă este angajată adesea prin mijloace violente, în cucerirea puterii politice în stat şi reducerea religiei la numai câteva precepte extremiste. În faţa pericolului răspândirii fundamentalismului islamic, precum şi a proliferării terorismului, cele mai multe vulnerabilităţi prezintă continentul european, de altfel atât de atractiv datorită, în primul rând, standardului ridicat de viaţă. Câteva scenarii posibile nu aduc deloc liniştea ci, dimpotrivă, menţionarea lor este menită să pună în acţiune instinctele de apărare şi acţiunile factorilor responsabili. Asemenea scenarii au în centru câte un exemplu – Egiptul şi Turcia, precum şi contexte adiacente. Astfel, o eventuală cădere a Egiptului în mâinile unei conduceri fundamentalist-islamice, asemănătoare celei din Sudan, ar putea afecta securitatea internaţională. De aceea, interesul Europei este acela de a păstra EGIPTUL în afara influenţei grupărilor fundamentaliste. Din perspectiva contextului, scenariul cel mai defavorabil, cu cele mai sumbre situaţii probabile pentru ţările europene ar putea fi venirea la putere a organizaţiilor fundamentaliste islamice în Algeria, Maroc, Tunisia şi Egipt.

Totodată, Europa este şi trebuie să fie îngrijorată de expansiunea ideilor fundamentaliste în TURCIA, unde victoria Partidului Prosperităţii (REFAH) în alegerile locale, precum şi rezultatul ultimelor alegeri prezidenţiale sunt percepute ca un sprijin popular al ideilor integriste. Contextul este însă mai larg şi face ca multe ţări europene cu democraţie avansată să fie îngrijorate de încercările de penetrare în ţări cu populaţie minoritară sau majoritară musulmană ca Bosnia, Albania şi unele state din fosta URSS, a fundamentalismului islamic. Din analiza contextuală mai atentă se estimează că o eventuală ascensiune a integrismului în Africa ar duce la o migrare a populaţiei din unele ţări nord-africane şi din Orientul Mijlociu, în special din clasele de mijloc, spre ţările sud-europene. Totodată, se apreciază că populaţia musulmană din Europa, care dispune de un nivel de trai scăzut, ar putea fi stimulată şi uşor convertită la integrism de către un eventual succes al fundamentalismului islamic în nordul Africii. O altă preocupare a ţărilor europene este cauzată de pericolul ca, în condiţiile proliferării armelor de nimicire în masă, unele din aceste mijloace să ajungă în mâinile fanaticilor integrişti. De fapt, în concepţia fundamentaliştilor islamici, întreaga lume musulmană trebuie să aibă o concepţie ideologică unică şi să dispună de mijloace adecvate (structuri organizatorice, organe de conducere centralizate şi mijloace militare, inclusiv nucleare) care să-i permită să fie pe picior de egalitate cu Uniunea Europeană şi SUA. Potrivit aceleiaşi concepţii, ISRAELUL ar trebui să dispară ca stat, iar TURCIA să devină un stat cu o conducere fundamentalist-islamică, apt să preia conducerea acestei mişcări în Europa.