Politica Externă și de Securitate Comună

Securitatea se pare că poate fi mult mai uşor înţeleasă în prezenţa unei ameninţări concrete şi directe. Faptul că Războiul Rece s-a sfârşit la începutul anilor ‘90 a dus la dispariţia unei asemenea ameninţări. Astfel, statele europene care s-au declarat neutre, majoritatea din cauza situaţiei lor geopolitice dintre Est şi Vest, se aflau în acea perioadă într-o situaţie de reevaluare a politicii lor de neutralitate.

Noul mediu de securitate a provocat aceste ţări să-şi schimbe propriile politici de apărare prin sporirea participării lor la operaţiuni de menţinere a păcii în afara teritoriului lor şi prin modernizarea tehnologiei militare. Această schimbare de atitudine notifică faptul că a apărut nevoia de cooperare militară; astfel, ţările neutre europene şi-au dat seama că în cadrul noului mediu de securitate nu mai pot acţiona singure. O dovadă clară este aceea că toate cooperează cu UE dar şi cu NATO, această cooperare reflectând în mod vădit necesitatea asigurării securităţii în regiunea căreia aparţin dar şi o dorinţă de participare la menţinerea securităţii întregului continent.

Eficienţa politicii externe şi de securitate comună poate contribui la garantarea unui pilon european mai puternic şi, în consecinţă, la o Uniune Europeană mai puternică. Ţinta principală este aceea de a furniza mijloace de acţiune pentru a face faţă crizelor internaţionale atunci când NATO nu este angajat militar în totalitatea sa. Pentru că în urma Summit-ului Franco-Britanic din Saint-Malo, s-a decis ca atributele de securitate şi apărare ale UEO să fie transferate către UE, ţările tradiţional neutre - Austria, Suedia, Irlanda, Finlanda, observatori ai UEO, s-au văzut implicate drept consecinţă, în deciziile de securitate şi apărare ale UE Prezenta lucrare încearcă să analizeze în special importanta PESC, faţă de poziţiile şi perspectivele statelor membre UE în Europa şi în lume.

Istoricul PESC

În mai 1952, la Paris, cele şase ţări fondatoare ale CECO – Franţa, Germania, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg adoptau Tratatul Comunităţii Europene de Apărare – CEA Acesta a fost primul proiect politic concret al Uniunii de atunci, în cadrul iniţiativelor postbelice, menite să creeze politici şi structuri militare europene comune. Acest proiect a fost gândit de aceiaşi experţi care proiectaseră CECO. Se prevedea crearea unei armate europene compuse din unităţi furnizate de statele membre, condusăde un ministru european al apărării şi sub controlul unei Adunări Parlamentare Europene. Aplicarea integrării în domeniul apărării urma să fie un pas hotărâtor spre o integrare politică iar o asemenea situaţie avea multe şi diverse implicaţii Din păcate, doi ani mai târziu, Adunarea Naţională a Franţei respingea Tratatul CEA şi întregul proces a eşuat înainte de a începe mai ales că unele din motivele care determinaseră ideea de integrare militară europeană disparuseră: Stalin murise iar Războiul din Coreea era aproape încheiat.

La 7 februarie 1992, la Maastricht, în Olanda, douăsprezece state europene – Belgia, Danemarca, Germania, Grecia, Spania, Franţa, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord - “au decis să instituie o Uniune Europeană” prin semnarea oficială a Tratatului de constituire. Conform acestui tratat cu adevărat istoric , “templul” UE se spijină pe 3 piloni : Comunităţile Europene, Politica Externă şi de Securitate Comună şi cooperarea în domeniul justiţiei şi al afacerilor interne. Este pentru prima dată când menţionarea securităţii comune apare la nivelul documentelor comunitare

PESC din perspectiva Tratatului de la Maastricht

Premisele dezvoltarii PESC (Politica Externa si de Securitate Comuna) şi PESA (Politica Europeană de Securitate şi Apărare), ca parte a PESC, au fost statuate de TUE, care stipulează la articolul J.4 al Titlului V urmatoarele: “Politica externă si de securitate comună înglobează toate problemele referitoare la securitatea Uniunii Europene, inclusiv stabilirea, în perspectivă, a unei politici de apărare comune”

Obiectivele PESC sunt : protejarea valorilor, intereselor fundamentale şi a independenţei Uniunii; întărirea, pe toate căile, a securităţii Uniunii şi a statelor membre; păstrarea păcii si întărirea securităţii internaţionale, în acord cu principiile Cartei ONU, Actului Final de la Helsinki şi Cartei de la Paris; promovarea cooperării internaţionale; dezvoltarea şi consolidarea democraţiei, legalităţii, respectului pentru drepturile omului şi a libertaţilor fundamentale.

Statele membre sprijină activ politica externa si de securitate a Uniunii si o vor servi in spiritul loialitatii si solidaritatii reciproce. Ele se vor abtine de la orice actiune contrară intereselor Uniunii sau de natura să lezeze eficacitatea acesteia. Consiliul va veghea la aplicarea acestor principii. Politica Uniunii nu trebuie sa prejudicieze caracterul specific al politicii de securitate şi apărare a statelor membre, va respecta obligaţiile statelor în cadrul NATO şi va fi compatibilă cu politica de securitate şi apărare stabilită prin acorduri internaţionale.