Simboluri Politice

Simboluri politice

În politică simbolurile au forme simple, desemnând idei, sisteme sau doctrine. În viziunea lui Mihnea Columbeanu, raportul dintre un simbol politic şi semnificaţialui este ilustrată astfel:

Doctrina are în cadrul ei un extras ce arată acţiunea şi anume programul. Concentrarea programului în idei esenţiale şi reprezentative formează sloganurile ce fac apel la pasiunile politice, ura sau entuziasm. Ex. „soviete peste tot”. Simbolul reprezintă varianta stenografică a sloganului, a programului, a doctrinei.

El este scurt şi simplu ceea ce conduce la avantajul de a acţiona rapid în formarea reflexului condţtionat vizat ce se va produce mai uşor.

Eficienţa simbolului constă de asemenea în caracterul lui sugestiv transmitand uşor ideea acţiunii asociată cu mişcarea pe care o reprezintă. Simbolul apelează la emoţie şi devine un instrument foarte util pentru uniformizarea mulţimilor. Ex. „In hoc signo vinces”( prin acest semn vei învinge ) era sloganul creştinismului şi avea ca simbol crucea.

Funcţiile simbolului poltic

Steag roşu sau steag tricolor, Marseillaise şi Internationale, crucea Lorrainei şi Zvastica, braţ întins sau pumn ridicat, ascensiunea stâncii din Solutre şi pelerinaj la Colombey-les-Deux-Eglises… viaţa politică îşi consumă porţia cotidiană de simboluri. Puse în scenă în ceremonii ritualizate, simbolurile îndeplinesc deci un rol de comunicare între indivizi care, atribuind un acelaşi sens aceloraşi lucruri în acelaşi moment, îţi dau iluzia constituirii într-o comunitate.

Simbolul politic este, astfel inserat într-o cultură dată (cultură naţională, cultură partizană, cultură de clasă). El nu dă sens decât acţiunii indivizilor capabili să-l interpreteze. Dacă uneori comemorările politice ne par plictisitoare, aceasta este din cauza faptului că ele reînvie adesea simboluri perimate şi golite de capitalul lor emoţional.

Conform lui Michel Hastings, punerea în scenă ritualizată a simbolurilor politice îndeplineşte cinci funcţii principale:

1. O funcţie, mai întâi, de întărire a consensului şi de integrare în jurul valorilor semnificate prin simboluri.

2. O funcţie apoi, de legitimare a puterii care gestionând repertoriul simbolisticii, arată că lucrurile sunt cele care ar trebui să fie.

3. O funcţie, de asemenea, de ierarhizare a valorilor şi a priorităţiilor. Protocolul politic permite astfel clasificarea indivizilor după coduri de prioritate.

4. O funcţie de moralizare, căci simbolul este adesea purtător de valori. El vorbeşte în limbajul Binelui şi al Răului.

5. În sfârşit, o funcţie de mobilizare. Forţa unui simbol ţine într-adevăr de emoţia pe care o produce, de pasiunea şi de entuziasmul la care îi invită pe cetăţeni

Forţa acestor simboluri constă în plasticitatea lor, în aptitudinea lor de a se metamorfoza, conform epocilor, locurilor şi manipulatorilor, dar şi în puterea lor de evocare şi în capacitatea lor de a mobiliza masele, de a se transforma, după reciclări, în gânduri populare prefabricate.

Simbolul funcţionează ca o “ cartă socială” garantă unei ordini primordiale. Utilizarea politică a simbolurilor nu este niciodată inocentă. Cristalizează aşteptările, construieşte speranţele şi încrederile.

Guvernanţi şi mass-media se străduiesc să provoace emoţii, care sunt favorabile cauzei lor. Locul redus al emoţiilor în analiza faptelor politice ţin în egală măsură de greutatea propriei culturi, care a pus raţiunea în centrul dispozitivului nostru intelectual şi moral. Acest proces de raţionalizare, început încă din perioada Renaşterii, a atins în aceelaşi timp reprezentările noastre privind câmpul politic afectând de exemplu definiţia republicană a cetăţeanului stăpân pe propriile pasiuni.

Dragostea, ura, neliniştea, onoarea, mândria sunt frecvent întâlnite în simboluri. Aceste sentimente individuale se găsesc astfel, din punct de vedere social, recuperate pentru a se transforma, câteodată, în motorul principal al Istoriei. Nu există un fapt social încărcat de emoţie în sine. Putem să nu vedem într-un drapel roşu doar o bucată de pânză colorată. Dar Istoria şi revoluţiile au văzut în el altceva. Universul nostru politic este populat de locuri, de simboluri, de muzică, de eroi, de ritualuri, de cuvinte, de gesturi care au devenit factori ai emoţiilor colective.

De la “Trăiască Quebec-ul liber” lansat de generalul Gaulle în 1967 la refrenul întotdeauna emoţionant al Marseillaisei, fără a uita zilele de bucurie de la eliberarea Parisului sau funerariile nazismului la Nurnberg, istoria este plină de aceste momente tulburătoare în care popoarele se abandonează fiorurilor colective.

Nevoile, speranţele, neliniştile individuale determină sensurile. Materialul furnizat de simţuri, este în permanenţă prelucrat în simboluri, care sunt ideile noastre elementare.

Simbolismul politic constituie drumul ce duce către ideea că simbolurile în conducere, statut, execuţie administrativă şi educaţia celor lipsiţi de putere înlătură impostura şi permit funcţionarea eficientă a unei legislaţii reformiste.

Simbolismul politic cuprinde o bogăţie de semnificaţii care ne liniştesc sau ne îngrijorează, iar diferitele evenimente politice descrise creează sprijinul pentru cauze şi legitimează alocările de valori. Funcţia sa simbolică cheie este crearea legii, a ordinii şi planificarea unui “ paravan de protecţie” împotriva unui eventual haos sau a lipsei de personalitate.