Istoricul publicității

Publicitatea se ocupă cu promovarea bunurilor, serviciilor, companiilor și ideilor, de cele mai multe ori prin mesaje plătite. Scopul direct ale acestor mesaje este stimularea dorințelor clienților potențiali, și formarea asociațiilor pozitive în legătură cu produsul sau compania promovată, scop care este atins prin folosința metodelor de manipulare psihologică mai mult sau mai puțin subtile.

Vânzătorii văd reclama ca o parte constituentă a strategiei generice de promovare a acestora. Alte componente ale promovării sunt mărcile, relațiile publice, vânzările personale și promovarea de vânzări.

Comunicarea cu scop persuasiv isi are originile in Antichitate avand initial un caracter informativ, insa ulterior publicitatii i s-au adaugat elemente estetice si emotionale in scopul receptionarii si retinerii mesajului reclamei.

In linii mari, istoria publicitatii se imparte in trei mari perioade, prima perioada fiind cea de dinainte de Antichitate pana la aparitia mijloacelor de comunicare in masa urmata de perioada comunicarii de masa, din anul 1800 si pana la jumatatea secolului XX, iar ultima este perioada publicitatii stiintifice, din anii ’50 pana in prezent.

Prima perioada, numita si perioada pre-marketing, ilustreaza modalitatile “primitive” de comunicare, iar printre acestea se numara tablitele de lut, inscriptiile in piatra, firmele de lemn, indivizii care strigau sau cantau in piete diverse anunturi.

In anul 3000 i.e.n. apare o prima tablita de lut babiloniana care vorbeste despre un atelier de pantofi, un magazin de uleiuri si unul ce se ocupa cu copierea documentelor. Vechii egipteni foloseau papirusuri pentru diferite anunturi de servicii si produse dar si pentru oferirea de recompense pentru returnarea sclavilor fugiti. Sosirea corabiilor cu mirodenii, vin sau alte produse comerciale era anuntata de grecii antici prin persoane care strigau sau cantau prin orase insotiti de muzicanti care ii ajutau sa pastreze linia melodica a anunturilor. Negustorii romani foloseau inscriptii in piatra si teracota, anuntand ofertele unor magazine, de exemplu o vaca reprezenta forma vizuala a unui magazin de lactate, o gheata pe cel alunei cizmarii.

În perioada medievală apare o nouă formă de publicitate, una extrem de simplă, dar și foarte eficientă:folosirea așa-numiților „strigători”. Strigătorii erau cetățeni, angajați de către comercianți, care aveau menirea de a lăuda prin strigăte calitățile mărfurilor acestora. Mai târziu, ei au devenit figuri familiare și pe străzile așezărilor coloniale americane. Corespondenții „strigătorilor” în luma modernă sunt crainicii care difuzează reclamele la radio sau TV.

Odată cu inventarea presei tipografice, în 1453, de catre Johann Gutenberg, promovarea produselor și servicilor a căpătat noi dimensiuni. Așadar, primul pas important spre adevărata producție publicitară a fost făcută odată cu apariția tiparului. Prima formă de publicitate outdoor în Anglia a fost făcută în 1472, când a fost tipărit un ghid de comportament pentru prelați în timpul perioadei Paștelui ce era afișat pe ușile bisericilor Tipografii, și mai târziu comercianții, încep să utilizeze mici „fluturași” pentru a-și promova produsele. Aceste mici bucăți de hârtie conțineau adesea simboluri specifice breslei și de multe ori erau lipite pe zidurile orașului. Modalitatea aceasta de promovare a rămas și în era modernă.